Deşteptarea României
Voi ce staţi în adormire, voi ce staţi în nemişcare,
N-auziţi prin somnul vostru acel glas triumfător,
Ce se-nalţă pân' la ceruri din a lumii deşteptare,
Ca o lungă salutare
Cătr-un falnic viitor?
Nu simţiţi inima voastră că tresare şi se bate?
Nu simţiţi în pieptul vostru un dor sfânt şi românesc
La cel glas de înviere, la cel glas de libertate
Ce pătrunde şi răzbate
Orice suflet omenesc?
Iată! lumea se deşteaptă din adânca-i letargie!
Ea păşeşte cu pas mare cătr-un ţel de mult dorit.
Ah! treziţi-vă ca dânsa, fraţii mei de Românie!
Sculaţi toţi cu bărbăţie,
Ziua vieţii a sosit!
Libertatea-n faţa lumii a aprins un mândru soare,
Ş-acum neamurile toate către dânsul aţintesc
Ca un cârd de vulturi ageri ce cu-aripi mântuitoare
Se cerc vesel ca să zboare
Către soarele ceresc!
Numai tu, popor române, să zaci vecinic în orbire?
Numai tu să fii nevrednic de-acest timp reformator?
Numai tu să nu iei parte la obşteasca înfrăţire,
La obşteasca fericire,
La obştescul viitor?
Până când să creadă lumea, o! copii de Românie!
C-orice dor de libertate a pierit, s-a stins din voi?
Până când să ne tot plece cruda, oarba tiranie
Şi la caru-i de trufie
Să ne-njuge ea pe noi?
Până când în ţara noastră tot străinul să domnească?
Nu sunteţi sătui de rele, n-aţi avut destui stăpâni?
La arme, viteji, la arme! faceţi lumea să privească
Pe câmpia românească
Cete mândre de români!
Sculaţi, fraţi de-acelaşi nume, iată timpul de frăţie!
Peste Molna, peste Milcov, peste Prut, peste Carpaţi
Aruncaţi braţele voastre cu-o puternică mândrie
Şi de-acum pe vecinicie
Cu toţi mâinile vă daţi!
Hai, copii de-acelaşi sânge! hai cu toţi într-o unire
Libertate-acum sau moarte să cătăm, să dobândim.
Pas, români! lumea ne vede... Pentru-a Patriei iubire,
Pentru-a mamei dezrobire
Viata noastră să jertfim!
Fericit acel ce calcă tirania sub picioare!
Care vede-n a lui ţară libertatea re-nviind,
Fericit, măreţ acela care sub un falnic soare
Pentru Patria sa moare,
Nemurire moştenind.
Doina
Doina, doiniţă!
De-aş avea o puiculiţă,
Cu flori galbene-n cosiţă,
Cu flori roşii pe guriţă!
De-aş avea o mândrulică
Cu-ochişori de porumbică
Şi cu suflet de voinică!
De-aş avea o bălăioară
Naltă, veselă, uşoară,
Ca un pui de căprioară!
Face-m-aş privighetoare
De-aş cânta noaptea-n răcoare
Doina cea dezmierdătoare!
Doina, doinitâ!
De-aş avea o puşculiţâ
Şi trei glonp în punguliţâ
Ş-o sorioară de bărdiţă!
De-aş avea, pe gândul meu,
Un cal aprig ca un leu,
Negru ca păcatul greu!
De-aş avea vro şapte fraţi,
Toţi ca mine de bărbaţi
Şi pe zmei încălecaţi!
Face-m-aş un vultur mare,
De-aş cânta ziua, la soare,
Doina cea de răzbunare!
Doina, doiniţă!
Şi i-aş zice: "Mândruliţă,
Mă jur p-astâ cruciuliţâ
Să te ţin ca un bădiţă!"
Şi i-aş zice: "Voinicele,
Să te-ntreci cu rândunele
Peste dealuri şi vâlcele!"
Şi le-aş zice: "Şapte fraţi,
Faceţi cruce şi juraţi
Vii în veci să nu vă daţi!"
Hai, copii, cu voinicie,
Să scăpăm biata moşie
De păgâni şi de robie!
Dorul Româncei
De-ar vrea bunul Dumnezeu
Să-mi asculte dorul meu!
De-aş avea un copilaş,
Dragul mamei îngeraş!
Cât e ziuă, cât e noapte,
I-aş şopti cu blânde şoapte.
Cât e noapte, cât e zi,
Tot la sânu-mi l-aş păzi!
L-aş păzi, l-aş dezmierda,
Mii de sărutări i-aş da,
Şi i-aş zice-ncetişor:
Nani, nani, puişor!
De-ar fi cerul cu priinţă,
Să-mplinească-a mea dorinţă!
De mi-ar da un băieţel,
Dragul mamei voinicel!
N-ar fi prunc mai fericit
Şi pe lume mai iubit!
Alt copil n-ar fi ca el,
Mititel şi frumuşel!
Obrăjelu-i ca de spume
N-ar avea seamăn pe lume!
N-ar fi ochii nimărui
Dulci ca ochişorii lui!
Iar eu, mândră măiculiţă,
Pe-ai săi ochi, pe-a sa guriţâ
Ne-ncetat l-aş săruta,
Săruta şi i-aş cânta.
Şi i-aş face-o descântare
Să ajungă-un viteaz mare,
Un viteaz ce-ar străluci,
Cum n-a fost, nici n-ar mai fi
Şi l-aş pune să se culce
Pe-al meu sân, legănat dulce,
Şi i-aş zice-ncetişor:
Nani, nani, puişor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu