Pot să afirm fără a greşi deloc că poetul şi
profesorul eminent Ion Burnar a fost pentru mine ca un al doilea tată. Vorba
lui blândă dar totuşi apăsată prin ceea ce spunea, mi-a fost întotdeauna de
folos. Când am primit primul său volum de versuri şi l-am citit şi recitit, am
rămas impresionat de puterea mesajului poemelor sale. Acolo îi regăseam pe
bunicii şi părinţii mei, ţărani din Chioar, acolo mă simţeam mândru că sunt
român, acolo îmi apropiam palmele gândindu-mă la Dumnezeu, acolo în versurile
lui.Mă tot gândeam, aşa pentru mine, cum poate un om aşa de firav trupeşte să
scrie o poezie atât de puternică?! Abia după ce l-am cunoscut mai bine, am
aflat că Domnia sa recitea marii filosofi ai lumii, că întotdeauna lângă o
carte bună nu simţea singurătate, că era un soţ şi tată iubitor, că era fericit
cu condiţia lui din toate perioadele, dinainte şi după 1989. Ion Burnar era
într-adevăr un om puternic, numai dacă mă gândesc că atunci când îi făcea curte
soţiei sale, Florica din Cicîrlău, mai mulţi feciori care o peţeau pe aceasta
s-au hotărât să-i tragă o mamă de bătaie curtezanului din Dragomireşti şi să
nu-i mai ardă de doamna Florica. Numai că Ion a continuat să-i facă curte, să o
viziteze şi până la urmă să o cucerească definitiv pe frumoasa doamnă,
asistentă medicală. Această întâmplare o ştiu de la prietenii Valeriu Sabău şi
Dorel Macarie spusă la înmormântarea acestuia în Cicîrlău.
Paradoxal, cu Ion
Burnar te simţeai în siguranţă, indiferent că vorbim de şedinţele de cenaclu pe
care le conducea cu măiestrie şi unde tu erai actor, dar şi la „Academia OJT”
unde la masa pe care o patrona discret se vorbea elevat, la subiect, indiferent
că tema abordată era literatura sau politica. Când era în toane bune, cu
nelipsitul pahar de vin în faţă (dar nu exagera niciodată!) ne spunea, cu
strălucire în ochi, cum a vorbit laudativ despre volumul lui de debut
„Memorandum liric” (1982) criticul Monica Lovinescu la „Radio Europa Liberă”
sau despre prieteniile lui literare cu: Augustin Buzura, Nicolae Breban,
Nicolae Manolescu, Ion Mureşan, Ioan Groşan, Ioan Marchiş, Irina Petraş, Ana
Blandiana, Ion Moldovan sau regretaţii Ion Alexandru, Laurenţiu Ulici, Radu
Săplăcan, Jean Bălin sau Radu V. Ghenceanu.
Mă bucur că am
reuşit să-l aduc pe maestrul Burnar de trei ori la Şcoala Mireşu Mare şi de
fiecare dată a rămas impresionat de ceea ce a găsit acolo: o revistă „Dintre
sute de catarge” unde mi-a semnat „Cuvântul înainte”, un cenaclu şcolar şi un
grup de intelectuali devotaţi Limbii Române şi nu în ultimul rând l-a regăsit
pe prietenul şi colegul lui din facultatea clujeană, prof. univ. dr. Ion Pop,
cu rădăcini în Mireşu Mare.
Cu Ionu
Împăratului din Dragomireşti am multe amintiri. Toate plăcute! Prin Domnia sa
l-am cunoscut pe regretatul Ion Petreuş, după un turneu avut de Fraţii Petreuş
în Ucraina, apoi, într-o sâmbătă s-a oferit să
vină la un meci al fiului meu Ionuţ Iuliu, spre bucuria copilului, a antrenorului
Elemer Neuschli şi a mea bineînţeles, l-a introdus în atmosfera Cenaclului
Scriitorilor din Maramureş pe fiul meu mai mare Gelu Dragoş, ne-a încurajat pe
cei din stânga şi dreapta Someşului în a tipări revista culturală „Izvoare
Codrene”, unde iarăşi a semnat primul editorial al revistei, m-a publicat de
mai multe ori în „Informaţia zilei” şi mereu m-a îndemnat în a scrie, deoarece,
spunea dânsul că „am stofă de jurnalist şi scriitor” .
După ce am
absolvit împreună cu fiul lui, Bogdan, o şcoală postliceală de învăţători,
mereu îmi amintea de un citat a lui Anthony
J D'Angelo care suna cam aşa: „ Fă o
pasiune din a învăţa. În acest fel, nu vei înceta niciodată să te dezvolţi!” Dacă
Dumnezeu mai avea răbdare cu el, multe sfaturi îmi mai dădea. Cam aşa era Ion
Burnar! Un munte de om prin ceea ce emana în jurul său prin cuvânt, gesturi şi
fapte! Dumnezeu să te aibă în grijă, iar tu să ne veghezi de Sus!
Gelu DRAGOŞ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu