Pe 22 octombrie 1911 apare primul numar al revistei Flacara
– “literara, artistica, sociala” , publicatie saptamanala, avand ziua de
aparitie sambata. Director fondator este Constantin Banu. Cele doua
articole-program din primul numar, “Un vis…”, de I. Gh. Duca si „Un cuvant…
care putea sa lipseasca”, al directorului Constantin Banu, preconizau o revista
care sa grupeze in jurul ei scriitori, artisti, oameni de stiinta, capabili sa
exprime ,,in versuri minunate toate tainele sufletului omenesc”, sa tinda spre
un ,,ideal mai curat si mai inalt” (I.Gh. Duca), sa aprinda ,,o flacara pentru
luminarea si incalzirea marii multimi”, printr-o ,,arta democratica”, flacara
pe care s-o poata tina “vie deasupra patimilor oarbe si a intereselor
trecatoare” (C. Banu). Flacara a devenit o revista cu o larga raspandire in
anii premergatori Primului Razboi Mondial si cu un rol important in miscarea
literara si artistica a vremii. Revista a publicat numeroase interviuri cu
scriitori, artisti, oameni de stiinta, in cadrul rubricii ,,De vorba cu…”,
incepand cu B. St. Delavrancea si continuand cu G. Cosbuc, I. Al.
Bratescu-Voinesti, Al. Vlahuta, O. Goga, G. Enescu, Spiru Haret etc. Revista
isi inceteaza aparitia in noiembrie 1916.
Pe 10 decembrie 1921 apare o serie noua a revistei Flacara, sub
conducerea aceluiasi director, liberalul Constantin Banu. Dupa realizarea
unitatii nationale a statului roman, revista isi propune sa fie ,,in ritmul
vremii si sa ramana intr-o atitudine de civilizata obiectivitate” (C. Banu).
Adoptand o stilistica proprie marilor publicatii culturale europene, revista se
bucura de un succes imens in epoca. In apropierea celui de-Al Doilea Razboi
Mondial publicatia isi inceteaza din nou aparitia. In mai 1952 apare noua serie
Flacara, "revista lunara social-politica si literar-artistica". Multa
vreme, a fost singura revista ilustrata din Romania.
IID
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu