marți, 12 noiembrie 2013

Traian Băsescu a promulgat legea care instituie "Ziua limbii române" pe 31 august

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, luni, 11 noiembrie 2013,  legea care instituie "Ziua limbii române" pe 31 august.
"Avem datoria de a păstra şi de a cultiva limba română ca fundament al spiritualităţii şi al culturii noastre pentru că ea reprezintă expresia comuniunii şi a solidarităţii de destin prin care noi, ca popor, ne afirmăm propria noastră identitate în lume", a declarat Traian Băsescu.
Proiectul de lege a fost iniţiat în 2011, fiind semnată de 166 de parlamentari aparţinând tuturor partidelor parlamentare. Proiectul a fost adoptat de Senat, în decembrie 2011, şi aprobat de Camera Deputaţilor în februarie 2013.
Legea prevede ca Ziua Limbii Române să fie marcată de către autorităţi şi instituţiile publice, inclusiv reprezentanţe diplomatice şi institute culturale ale României, precum şi de instituţii româneşti din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate limbii române.

                                                                                             GDL


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu