Când imposibilul
devine posibil. Signmark, interpret finlandez de rap în limbajul semnelor, la
București
Marţi, 10 decembrie 2013, la ora 17.00, la Institutul
Cultural Român (Aleea Alexandru nr.38), interpretul finlandez de muzică rap
Signmark (Marko Vuoriheimo) va susține
o prezentare cu tema Când imposibilul devine posibil. Evenimentul este
organizat de Ambasada Finlandei la Bucureşti împreună cu Institutul Cultural
Român.
Signmark (Marko Vuoriheimo) s-a născut surd într-o lume în
care muzica trebuie să fie auzită. Cariera lui Signmark în muzică a început
odată cu traducerea colindelor de Crăciun în limbajul semnelor, astfel încât
întreaga familie să le poată cânta împreună. Urmărind videoclipuri la MTV, îşi
propune ca într-o zi să apară şi el la TV. Alegerea lui a fost hip-hop-ul şi
muzica rap datorită ritmului acestora, dar şi a posibilităţii de a vorbi prin
intermediul muzicii. Visul lui de a începe o carieră în domeniul muzicii a
stârnit îndoială în rândul câtorva prieteni ai săi care considerau că este cea
mai ridicolă idee a unei persoane surde şi că muzica este făcută numai pentru a
fi auzită.
Ignorând reacţia acestora şi continuând visul său din
copilărie, ajutat de mulţi prieteni şi de un mare grup de voluntari, Signmark a
reuşit să lanseze în anul 2006 primul său DVD cu muzică hip-hop în limbajul
semnelor. MTV-News a participat la petrecerea organizată cu ocazia acestei
lansări. Al doilea album „Breaking the Rules‟
a fost lansat de Warner Music, Signmark devenind astfel prima persoană cu
deficienţe auditive din lume care a încheiat o afacere record cu o casă de
discuri de renume.
G.D.L.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu