„Ferma Animalelor” – pamflet veterinar

Imediat după amăgirile din 1989, pe postul de televiziune (încă naţional) TVR a rulat şi la noi, după 35 de ani de la premieră, un film care ne-a lăsat cu gura căscată, şi la propriu, şi la figurat – este vorba de „Ferma Animalelor”, după George Orwell, un film „pentru copii”, desene animate, care, în România, era necunoscut masselor largi. Noi, „copiii” tatălui suprem, nu aveam voie să vedem decît „Tom şi Jerry”, „Donald Duck”, „Chip şi Dale”, „Poppey the Saylor Man” şi, ca să avem pe cine ne dezvolta ura şi pe cine da vina pentru toate relele, eventual, „101 Dalmaţieni”. Cînd a fost difuzat prima oară filmul „Ferma Animalelor”, în 1990, reacţia românilor a fost ca după aselenizarea lui Apollo 11, în 1969. Nu ne venea să credem, pentru că ne vedeam, ne recunoşteam în acel film şi nu înţelegeam două lucruri: de unde a ştiut George Orwell, în 1954, ce se va întîmpla cu noi şi cum de nu ne-am dat seama ce se petrece cu noi de atîta timp? Şi eu, ca şi ceilalţi, am privit filmul şi îmi venea să îmi dau palme, „gîndind, înmărmurit, la cît am putut să fiu de bou”, cum spune Mircea Vintilă în „Bricheta lui Fănel”. Vai, cît de mult m-am înşelat! Vai, cît de bou am rămas! Am crezul că filmul se referă la noi, la mine, la trecutul meu şi al nostru, la ceea ce a fost şi nu va mai fi – şi mă bucuram ca prostul.

Nu realizam că, de fapt, filmul este, din nou, o previziune, o premoniţie şi prezintă ce se va întîmpla, nu ce s-a întîmplat în România. Hai să o luăm metodic. Cîte animale din film existau în România acelor vremuri? Era unul căruia i se spune „Porcul” şi mai erau „copoii”. Cam puţin pentru a justifica apropierea de fermă. Că toţi ne comportam ca nişte gîşte şi priveam, uneori, precum curca în lemne, sau ca viţelul la poarta nouă la maşinile străine care mai apucau să intre în România, aproape că nu se pune. Că nu aveam voie să guiţăm prea tare şi o făceam fiecare în propria casă, pe ascuns, să nu ne audă vecinii, aproape că am uitat. Eram o fermă, dar mică. Între timp, lucrurile au evoluat. Astăzi, ferma s-a schimbat. S-au modificat proporţiile, au rămas mai puţini godaci, dar au apărut mai multe bice pe spinarea acestora, mai mulţi, mult mai mulţi copoi care muşcă, de fapt nu muşcă, pur şi simplu rup bucăţi din spinarea noastră, din pămînt, din tot ce se găseşte în această fermă, au ajuns atît de răi, încît se muşcă şi între ei şi trag fiecare din noi, rupînd, cu oase cu tot, fără să se gîndească la faptul că, mîine, nu o să mai aibă ce să mai rupă. Nici măcar asta nu îi mai interesează, rup tot. După ei, potopul, sau „mîine nu există”, azi să aibă ce rupe. Ferma s-a populat şi cu alte animale, înainte necunoscute: au apărut motanul Felix, sau Varanul, Ţapul, Broscoiul Oltean, Pisoiul, sau Porcul Ponta, Şarpele cu Ochelari Măgureanu, Buldogul Blaga, şi altele, care, fără a face referire la unele animale, arată că „fauna” politică este complexă: „Prostănacul”, „Blonda de la Pleşcoi”, „Robocap”, „Frankestein” „Pleaşcă”, „Bunicuţa sau Păcălici”, „Bombonel”, „Abramburica”, „Jiji Oierul”, „Vodcăroiu”, „Răzgîndeanu”, „Almanahe”… şi cîte şi mai cîte. Peste toată această faună, personaje de desene animate şi la propriu, şi la figurat, tronează „Poppeye the Saylor Man”, sau, cum i se mai spune, dar nu între patru ochi, „Chiorul”. Poate cineva să spună că Orwell nu a avut o viziune mult mai îndepărtată a României? Poate cineva să spună că povestea lui nu se referă la România de astăzi? Păi, uitaţi-vă la cei 588 de „Dalmaţieni” care stau în fruntea ţării. Între timp, s-au înmulţit şi ei. Numai anul trecut cu peste 100. Nu sînt ei o mărturie vie a fermei? E adevărat că în filmul original erau toţi albi cu pete negre, iar acuma sînt toţi negri cu uşoare pete albe, dar asta înseamnă „evoluţia speciilor”, nu? Asemănarea cea mai mare cu ferma animalelor o dă astăzi, mai mult ca oricînd, botniţa pe care o pune presei, nouă, tuturor, şi noile atribuţiuni pe care, acelaşi guvern, le acordă procurorilor, care acum ne pot spiona şi în gaură de privată, adică în cele mai private locuri. De fapt, realitatea de astăzi depăşeşte imaginaţia lui Orwell, iar noi, ca nişte găini nătînge, cotcodăcim timid şi ne împiedicăm strategic, să nu zică lumea civilizată că sîntem d-alea de pe centură.

                                                                   Colonel (r) MARIN NEACŞU