MARIA MARIŞ DĂRĂBAN - O TRIPLĂ DIMENSIUNE: PICTURĂ - POEZIE
- PROZĂ
“Opriţi Planeta, vreau să cobor!”, aveam să exclam cînd am
descoperit că întîrziasem mult la împlinirea unei promisiuni. Despre ce este
vorba? • Distinsa Doamnă Maria Mariş Dărăban mă asigurase că ar fi dispusă la o
conversaţie pentru “construirea” unui reportaj. Reacţia mea n-a fost una
inteligentă. M-am smiorcăit cum că, după ce atîţia au scris despre dînsa, ce
s-ar mai putea scrie?
Amintindu-mi că am fost
profesor de ziaristică la anul III al “defunctei” Universităţi de Nord,
m-am jenat de momentul unei gîndiri rudimentare. Chiar dacă a fost de-o clipă.
Am revenit după o curgere de timp. Disponibilitatea mea tîrzie n-a impresionat.
Nu mi s-a spus, dar am simţit.
O ţigară pentru... răbdare
Trecînd peste mai sus spusele disfuncţionalităţi, am
perfectat întîlnirea pentru după-amiaza unei zile fără identitate de anotimp.
La atelierul din Baia Mare. “Gafele” mele au curs nestingherite, deşi nu-mi stă
în caracter. Parcă erau preziceri (blesteme?) venite asupra mea, de nicăieri.
N-am dus o floare, măcar. S-ar fi cuvenit chiar o şampanie, spre a atenua
ezitările mele. Alţi factori defavorizanţi: insuficient de cald în atelier.
Gazda primise vizita a două doamne despre care nu ştiam cînd se vor hotărî să
plece ca să încep discuţia cu cunoscuta pictoriţă din Baia Mare. Soţul
artistei, domnul profesor Gheorghe Mariş, n-avea cum să intervină. Am găsit o
formulă care nu sînt convins că a plăcut. Dătătoare de o nouă fîşie de disconfort.
Toate cele enumerate erau suficiente să încarce ambele “tabere” cu energie
negativă, astfel încît demararea demersului jurnalistic semăna cu o întîlnire
litigioasă la tribunal. Era să renunţ, însă lucrările artistei, presărate prin
atelier, m-au oprit cu mirajul lor despre care nu puteam să nu scriu. Aşadar,
la lucru, I.Pe.Pe! La lucru! Fără strategii, fără introducere, fără gradarea
întrebărilor, neînşiruite pe hîrtie. Doar pixul şi fişa de note (o pătrime din
A4). Lăsam să curgă totul la ... inspiraţie.
AMURG
Am reţinut că aţi spus doamnelor că vă place cum a ieşit
lucrarea “Amurg”. Care din nuanţele sale? Semiîntunericul care se lasă după
apusul Soarelui? Înserarea? Crepusculul? Există variante, suprapuneri. Acestea
şi altele compun un amurg. Cum arată al Dvs.? • “E o stare de căutare. A
rulării luminii. Un moment al zilei. Poate şi dincolo de ea. Lucrarea este
miracolul înţelegerii. Obiectele pentru mine sînt obstacole în faţa luminii. Şi
noi sîntem un abstacol. Un loc pe care se aşează lumina. Lumina în sine este
culoare. Mărul acesta are culoare în funcţie de lumină. Aici n-a avut
suficientă lumină şi a fost “lovit” de galben • Chiar aşa complicată este
lumina? • “Cred că e un “miracol” al materiei, în general. Se produce în
interior. Toate proprietăţile sînt în corelaţie cu lumina. Unele absorb lumina,
altele nu. Într-o pădure, copacii se întind spre cer, căutînd lumină. Un om e
ca un copac”. Dar Dvs.?
CA O CLEPSIDRĂ
“Eu mă consider ca o clepsidră, între cer şi pămînt.” Care
ar fi stadiul în care a ajuns Maria Mariş Dărăban în contextul local şi
naţional al picturii? • “Nu mă interesează deloc. Eu sînt Maria! Ierarhizare?
Mă redefinesc prin fiecare lucrare.” Sînteţi mulţumită unde aţi ajuns? “Am spus ceva în pictură. M-am confruntat cu
diverse civilizaţii. Am reuşit să comunic ceva. Apariţia celor care mă pot
cuprinde.” Ce înseamnă o pictură? “Opera de artă nu este opera singurătăţii
unui artist, este opera celui care se recunoaşte în ea • Ecoul pe care îl are.
Ca o reverberaţie a mesajului. Noi toţi sîntem COPIII PĂMÎNTULUI. Numitorul
nostru comun.” • Şi de fiecare dată, Maria a renăscut. 57 ani de pictură.
Pictură suprapusă peste viaţă. Peste toţi anii de viaţă • “AMURG” pictat în
toamnă. Lîngă “Amurg”: “Singurătate”, “Aniversară”, “Cetate în ape”. Şi,
totuşi, amurg şi singurătate... • Despre Maria Mariş Dărăban s-a scris mult.
Zeci şi zeci de decupaje cuprinse într-un imens dosar. Toate publicaţiile
locale. O parte din cele centrale (“Meridianul românesc”, “Flacăra”).
Mama era o ARTISTĂ
Una din tristeţi: “cînd am pierdut-o pe mama. Era o artistă.
Una dintre cele care zugrăvea - deosebit - în casă. Cunoscută pînă la Eforie,
pe Litoral. Lucra într-un spaţiu pe care îl cunoştea. Intuia ce-ar dori
stăpînii casei. Orna în funcţie de asta. Părinţii: Maria şi Augustin din Apa.
M-am născut între două trenuri. Tata a venit de la lucru - CFR Satu Mare -
navetă cu trenul de seară. M-a “descoperit” la sosirea acasă. Eram încă un
membru al familiei. Am ţipat. Mi-am impus “personalitatea!”
FRATELE: cu un an mai mare
Pianist, medic chirurg, fizician, statistician. Avea toate
acestea. Ceva foarte rafinat. A ajuns preot. Şef de Promoţie la Caransebeş. La
2 ani după mama a murit şi el. Avea 44 de ani. Boală. Incurabilă. M-am trezit
că sînt singură. Cu tata orbit. Aveam peste 40 de ani.
“AM ÎNCEPUT SĂ PICTEZ DIN ALTĂ VIAŢĂ”
“Născută cu har. Desenam tot timpul. Pe tot parcursul
şcolar. I-IV: Apa • V-X: Liceul de Artă Satu Mare - Prima Promoţie. XI-XII:
Liceul de Artă Baia Mare. Institutul de Artă “Ion Andreescu” Cluj 1979.
BAIA MARE. CU MULTE TALENTE
Reper important. Oraş dăruit. Cu multe talente. O “bornă”
importantă: Nicolae Apostol. Profesor la pregătirea pentru admitere. Susţinea
un curs la Casa de Cultură a Sindicatelor. Colegii de generaţie: îi respect. Îi
iubesc. Fiecare are linia lui. Limbajul lui în artă. Ioan Marchiş - sculptor.
Nicolae Suciu, Ioan Anghel Negreanu, Kovacs Birtalan, Bitay Zoltan. Sîntem o
Filială puternică. Viguroasă. Amintirea lui Mihai Olos era vie. Nu fac lista”.
Nici nu v-am cerut.
EU SÎNT MARIA!
Fiecare în felui lui. Semănaţi cu cineva? “Eu sînt MARIA! •
Formulare care defineşte o personalitate distinctă.” Şi distinsă - adaug eu.
Doamna Maria, în clipa aceasta din februarie, cînd stăm de vorbă, ce gînduri
bat la poarta existenţei Dvs.? “Spectacolul uman. Căutarea acestuia. Am
peregrinat prin Europa, SUA, Canada. Încep să sintetizez cunoaşterea modelelor
din lume. M-am perceput, raportîndu-mă la mine. La cunoaşterea mea. În
înţelegerea mea”. Starea sufletească predominantă? “Întrebătoare. Vin şi răspunsuri.
La unele. La altele, încă nu.”
DACĂ NU FĂCEAM PICTURĂ ERAM O NEFERICITĂ
“Puteam să fac orice, dar dacă nu făceam pictură eram o
nefericită.” Aveţi o evidenţă a lucrărilor Dvs. de pictură? “Nu fac contabilitate.
Am presărat picături de culoare pe unde am umblat.” Culoarea repetabilă (nu ca
o “repetabilă povară”)? “Depinde de starea interioară”. Griuri? Puţine. Mă duc
la esenţa culorii. La puritatea culorii.
ATELIERUL MEU ESTE TOATĂ LUMEA
Aici este laboratorul Dvs. de creaţie, la Atelierul din Baia
Mare? “Atelierul meu este toată lumea.” Înseamnă că atelierul de aici este doar
un punct. “Da. La gura sobei. Transpun sentimentul lumii.” Ce nu vă place?
“Cînd mă uit în oglindă ... Depinde de felul cum privesc lumea. Am ajuns la
înţelegere cu mine, cu lumea.” Aţi dori o lume mai bună? “Da. Prea multă
tristeţe pe chipul oamenilor. Ar trebui un alt tip de relaţii. Predomină o
culoare a tristeţii. A dispărut cîntecul. Au dispărut ritualurile. Doinele.”
Le-a furat cineva? “Se numeşte globalizare. Uniformizare”. Cît de mult (cît de
puţin) este apreciată pictura? “Toate valorile culturale sînt în umbră”.
EXISTENŢA ARTEI NU ESTE AMENINŢATĂ
Ar fi ceva similar, cu “Opriţi Planeta, vreau să cobor!”?
“Mulţi consideră operele de artă ca o investiţie financiară a celor care
cumpără opera de artă” • Vedeţi vreo relaţie între artă şi sport? “Rădăcină în
muzică, în dans. Energiile se zbat spre ambiguu.” Este ameninţată existenţa
artei, a artei plastice? “Niciodată. Doar la suprafaţă. Filonul, nu. Pictorul
pictează indiferent de ce i se întîmplă. Sportivul cade, dar se ridică şi merge
mai departe”. Există o ierarhie a valorilor? “Au făcut-o alţii. Eu nu-mi
permit. Criticii, ISTORICII de artă. Cei care au repere.” Dacă aţi avea putere “Am”
ce-aţi face pentru creatorii de artă plastică? “Unui artist nu-i trebuie foarte
multe. Un spaţiu în care să creeze. Culori. Materiale. Să fie foarte mult
ocrotit de ceilalţi.”
CÎND VORBEŞTI DE APOSTOL ESTE CA ŞI CUM AI INTRA ÎNTR-UN
TEMPLU
Relaţia Dvs. cu Generaţia Nicolae Apostol? “Îl respect.
Foarte bun desenator. Foarte bun observator”. Mi se pare că acum tace. “Cred că
este o tăcere care spune ceva. Poate
ieşi oricînd cu creaţii”. L-am văzut dezolat. Ca şi cum ar fi “depus armele”.
“Cînd vorbeşti de Apostol este ca şi cum ai intra într-un templu. Trebuie să-ţi
ridici pălăria.” Proiecte de viitor? “Să pictez. Toate timpurile le recunosc
sub această cupolă: trecut, prezent, viitor.” Ce apreciaţi mai mult în preajma
dvs? “Afectiv? Eu sînt o fericită că am alături de mine pe soţul meu şi fiica
mea. Soţul: inginer profesor de automatică: Mariş Gheorghe. Fiica: Ioana. Un
triunghi: Ioana - Gheorghe şi Maria. O “geometrie” care mă face fericită.
Fiica Ioana - stabilită în Spania
“Fiica Ioana - stabilită în Spania • Cu facultate făcută în
Germania. Facultatea de Fizică. Acum este cercetătoare în ASTROFIZICĂ.
Doctor în acest domeniu la 26 de ani,
doctorat obţinut tot în Germania. Este printre cei mai buni din lume în astrofizică.”
De dragul acestei clasificări, acestei dobîndiri nu e în România? “Acolo este
spaţiul potrivit. Da, există şi la Bucureşti o asemenea facultate. Există şi
Centrul de la Măgurele şi rezonanţa lui. Dar acum, acasă, la Baia Mare ce-ar
putea face? Să fie profesoară de fizică. Dacă moare unul ca să rămînă catedră
liberă. Prin Cicîrlău, de pildă.” Cît de mult îi duceţi dorul? “Zilnic, vorbim
la telefon.” Este căsătorită? “Cu munca” • Cu soţul, tot timpul sînteţi
împreună. Se uimeşte lumea. Vorbeşte “Academia OJT”. Desigur, spre bine. “Uneori
el e umbra mea. Alteori, eu sînt umbra lui” • Cum v-aţi cunoscut? Rapid: văzut,
cunoscut, luat. După trei luni ne-am căsătorit. Soţul este de Peste Deal, din
Dragomireşti. Ne-am întîlnit la Liceul “Aurel Vlaicu”. Amîndoi - profesori.
Aveam 24 de ani. El - 30.
Culoarea trebuie respectată
Culoarea trebuie respectată. Albastrul - greu ca de plumb,
intens, adînc. Albul care explodează. Galbenul - insistent, absolut. Violetul
îngînînd surpat în propria-i dimensiune tristă • Maria Mariş Dărăban face
echilibristică între pictură şi poezie. “Am fost invitată la “Primul Salon al
Independenţilor din Lyon - Franţa 1993 Centrul L’Espace Baudelaire” • Distinsă
Doamnă MMD (Maria Mariş Dărăban), cît de mult v-am enervat cu întrebările mele,
cu insistenţele mele? “Nu m-aţi enervat deloc. M-aţi provocat să mă regăsesc.
Niciodată regăsirea nu e uşoară.” Anotimp preferat? “Primăvara. Lupta sevelor
de a ieşi la suprafaţă. Zbaterea reînvierii. Primăvara, dar dacă în sufletul
tău e toamnă tristă...” De ce ar fi la Dvs.? “Sînt tristă pentru că am pierdut
mult. I-am pierdut pe cei dragi. Am pierdut un frate şi o fiică - Denisa. Avea
22 de ani. A plecat. În lumea de sus”.
ESTE FOARTE GREU SĂ CUPRINZI DESTINUL UNUI ARTIST
Ce vă indispune? “Prostia. Am alergie la prostie” • Proştii
sînt vinovaţi ei înşişi de această stare? “Probabil aşa i-a lăsat ... Sînt şi
proşti cu diplome. Şi proşti cu doctorate. Este foarte greu să cuprinzi
destinul unui artist. Eu sînt greu de cuprins. Nu mă pot cuprinde eu, dar
altcineva?” • Discuţia noastră curge spre amurgul zilei. Sînteţi un nume.
Aceasta este percepţia despre Dvs. Maria Mariş Dărăban este un nume. “Mă bucur
că am acest nume frumos: Maria”. Maria în sine? “Nu. Cu trimitere la Sfînta
Maria. Un reper provocator de demnitate. De putere. De curăţenie” • Aţi ornat
acest nume - prenume - renume cu creaţia Dvs. Cît de mult s-a scris despre
Dvs.? “Aţi scris şi mai sus. O mulţime.
Unii m-au înţeles (cuprins). Alţii nu. Cu Ionel Scînteie - un catalizator -
foarte puternic critic. L-am întîlnit la Paris, la New York. M.N. Rusu -
critic. Ionescu Silviu la Bucureşti.” Raoul Şerban? “Nu l-am prins • Am avut
privilegiul prieteniei cu domnul Geoană. Era ambasador. Eu aveam expoziţie
personală la New York şi la Washington. Personale şi la Paris, Atena, Viena, Bucureşti.
Capitale ale lumii.” Olos s-a risipit în lume. Ce s-a-ntîmplat cu Olos? “A vrut
un alt tip de expresie. Dincolo de expresia convenţională. Modernismul.
Încercări nu lipsite de risc.” Va urma: MARIA MARIŞ DĂRĂBAN LA PUTEREA A TREIA
Ion
P. POP - Graiul MM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu