joi, 13 martie 2014

La „Miercurea de poezie” a recitat poeta Valentina Peleşkei

Miercuri, 12 martie, la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”, a avut loc o nouă întâlnire a publicului tânăr cu Măria Sa, poezia. Consacrata manifestare literară „Miercurea de poezie”, într-un format nou, într-o nouă locaţie, dar sub oblăduirea aceluiaşi Centru Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş, a avut parte de la ora 14,00 de un Salon al Artelor neîncăpător.
    A fost prezentat programul zilei de către moderatorul şi iniţiatorul acestui proiect, poetul Nicolae Scheianu, după care a fost invitat la microfon, dr. Ştefan Mariş, director la CJPCTMM care a urat bun venit tinerei poete de peste deal în rândul iubitorilor de frumos şi al poeziei în special!
    După ce a recitat din creaţia proprie tânăra Valentina Peleşkei, a avut loc un interesant şi benefic dialog între protagonistă şi cei prezenţi. Poetul Mircea Crişan a vorbit tinerilor liceeni de la CN „Vasile Lucaciu” însoţiţi de profesoara de limba română Emilia Mihnea despre rolul poeziei în societatea de azi.
     Concluzionând, a fost o miercure reuşită pentru sufletul celor prezenţi prin invitarea acestei tinere şi profunde poete, pe numele ei Valentina Peleşkei!

                                                                                 Gelu DRAGOŞ



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu