S-au întâmplat
atât de multe evenimente literare importante în Maramureş în săptămâna ce
tocmai a trecut, încât n-am ştiut cu ce să încep ca să nu supăr pe nimeni. Şi
totuşi, iubind Femeia şi ziua de 8 Martie, am să vă spun pentru început despre
Expoziţia deosebită realizată de prietena mea Marinela Căluşeru. Ca dovadă că
este o artistă ajunsă la deplina maturitate este faptul că o lucrare de-a
Domniei sale a fost selecţionată la un prestigios vernisaj ce a avut loc
sâmbătă, 8 Martie la Muzeul Militar Naţional “Regele Ferdinand I”, Bucureşti, o
manifestare ce reuneşte pe simeze 56 de artişti plastici, membrii ai Uniunii
Artiştilor Plastici din România, dar şi tineri absolvenţi ai universităţilor de
profil, care prezintă iubitorilor de artă peste 94 de lucrări de pictură,
grafică, sculptură şi artă decorativă.
Apoi nu
trebuie să trecem cu vederea nici
apariţia mult aşteptată a ediţiei a VIII-a a revistei de cultură „Archeus”,
unde se vede mâna domnilor dr. Ioan Marchiş şi Florin Pop, o revistă
impresionantă prin autorii cuprinşi. Vreau să remarc faptul că acest număr este
ilustrat cu picturi deosebite ale lui Robert Ştrebeli, trăitor în Sibiu.
Semnează în acest ultim număr: Vasile Dragomir, Ion Mureşan, Anca Goja, Adela
Naghiu, Ioana Ileana Şteţco, Valeriu Sabău, Dragomir Ignat, Dumitru Iuga,
Mircea Crişan, Ioan Dragoş, Nicoară Mihali, Mihai Ganea, Ştefan Aurel Drăgan,
Vasile Muste, Ştefan Jurcă, Lucian Perţa, Echim Vancea, Dumitru Şovago, Maria
Almaşi, Gheorghe Pârja, Alexa Gavril Bâle, Dumitru Fânăţeanu, Ioan Meteş Morar
Chelinţanu, Ioana Şovago, George Cadar, Flavius Lucăcel, Ioan Adrian Pop, Ioan
Buda Ţeţu, Daniel Săuca, Vlad Gheorghiu, Antonia Luiza Zavalic, Doina Rândunica
Anton, Rodica Brad Păuna, Dorel Macarie, Igor Ursenco, Ioan Groşan, Ioan Godea
şi Ioan Marchiş.
Faptul că
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” filiala Baia Mare devine pe zi ce trece
un reper universitar important în Ardeal o dovedeşte şi apariţia revistei
„Paradigme universitare băimărene”, şi cu toate că însemnarea An I, nr.1/2014
poate să inducă pe necunoscători în eroare, această publicaţie este la al
treilea număr. La unul dintre numere şi-a adus contribuţia scriitorul dr.
Nicoară Mihali. Din colegiul de redacţie îi amintim pe conf. univ. dr. Nicolae
Iuga, Ioan Bogdan Dan de la Sibiu şi Călin Herţeg. Revista conţine secţiuni
importante, cum ar fi: Economie şi Informatică, Antropologie şi Sociologie,
Mediu, Turism şi Istorie locală, Filozofie şi Comunicare, Medicină şi Sport, Recenzii
unde semnaează dr. Nicolae Iuga, dr. Ioan Mac, dr. Ilie Gherheş, dr. Gavril
Ardelean, dr. Viorel Pop şi dr. Ovidiu Pecican.
Şi totuşi,
pentru mine evenimentul numărul unu al săptămânii a fost recunoaşterea valorii
Omului cetăţii, prin editarea „Caietului biobliografic” profesorului şi jurnalistului
de excepţie Ion P. Pop, de către Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare
la împlinirea vârstei de 75 de ani. O sală mare plină a bibliotecii a fost
alături de Domnia sa şi dacă amintesc faptul că i-au fost alături domnul
prefect Anton Rohian, deputatul Călin Matei, primarul Cătălin Cherecheş,
preşedintele Cenaclului Scriitorilor Maramureş, d-na Florica Bud, marii
fotbalişti din generaţia Mateianu: Ioan Condruc, Adalbert Roznay, Gicu Deac,
Zoltan Illeş, Iosif Meker, maestrul Lascăr Pană, campioana mondială Rodica
Dunca, colonelul Mişu Cozma, poetul Nicu Scheianu, prof. Ioan Nădişan,
ziaristul Ion Grigore Pop, scriitorul Toma Rocneanu Gros, ziaristul Vasile
Tivadar, viceprimarul Băii Sprie ing. Ioan Mariaş, inginerul Virgil Grobei, dr.
Vasile Bonaţ, etnologul Pamfil Bilţiu, prozatorul Valeriu Sabău, prozatorul
Ştefan Jurcă, poetul Vasile Morar, ziariştii şi colegii lui de la Graiul
Maramureşului Nicolae Goja, Alec Portase, Anca Goja, patronul editurii Proema
Alexandru Peterliceanu şi mulţi, mulţi prieteni din învăţământ, cultură, sport,
jurnalism, religie, agricultură.
Am dori să-i transmitem şi noi
„maramureşeanului” născut pe 16 februarie 1939 în Someş Odorhei, profesor de
limba şi literatura română - Ion P. Pop multă sănătate, fericire alături de cei
dragi iar cu rubrica inconfundabilă a Domniei Sale, „Basorelief”, să ajungă la
numărul 3000 ! De dragul profesorului Ion P. Pop, care mi-a scris editorialul
revistei şcolare „Dintre sute de catarge”, numărul 2, am să-mi cumpăr ..
adidaşi!
La mulţi ani Domnule
Basorelief!!!
Gelu DRAGOŞ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu