miercuri, 12 martie 2014

Simona Halep, victorie dramatică la Indian Wells


Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA de la Indian Wells după un meci dramatic cu revelaţia circuitului, Eugenie Bouchard.
Sportiva noastră s-a impus în trei seturi, scor 6-2, 1-6, 6-4.
Halep si Bouchard, cele două stele în plină ascensiune ale tenisului feminin, nu s-au mai întâlnit până acum, meciul dintre ele fiind aşteptat cu nerabdare de cei mai mulţi dintre specialişti.
Debutul partidei i-a aparţinut româncei, care a reuşit trei break-uri în primul set şi s-a distanţat rapid la un 5-0 linistitor. A fost momentul in care a intervenit antrenorul lui Eugenie iar jocul acesteia s-a schimbat dramatic in bine, insa a fost prea tarziu pentru ca numarul 19 din clasamentul WTA sa mai poata salva ceva.
Actul secund a fost insa complet diferit, Bouchard fiind mult mai agresiva si luptandu-se pentru fiecare minge. Asta in timp ce Simona a avut probleme mari cu serviciu.
In decisiv, cele doua sportive au mers cap la cap pana la 3-3, cand canadianca a reusit breakul si parea ca a scapat in invingatoare. Simona a revenit in game-ul urmator cu un rebreak, si-a castigat apoi serviciul pentru a incheia partida in stil de mare campioana, cu victorie pe serviciul adversarei.
Constanteanca are o sansa uriasa de a ajunge cel putin pana in semifinale, intrucat in sferturi va intalni o adversara mai slab cotata, invingatoarea meciului Casey Dellacqua (78 WTA) - americanca Lauren Davis (66 WTA).
Parcursul excelent de la Indian Wells o va propulsa pe Simona si mai sus in clasamentul mondial. In acest moment ea este sigura ca va urca pana pe locul 6, insa daca se va califica in semifinale poate ajunge chiar pe pozitia a cincea.
Prin accederea in sferturi, sportiva noastra si-a asigurat un cec in valoare de 104.000 de euro.


                                                               Cristi Somesan

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu