miercuri, 14 mai 2014

Comunicat de presă



Academia Română - Filiala Cluj - Napoca lanseză proiectul
ARO – Acces Rapid la Ocupare


         Proiectul „ARO – Acces Rapid la Ocupare” se adresează unui număr de 800 de persoane din mediul rural – regiunea Nord-Vest și Centru – care vor beneficia de măsuri active de ocupare prin intermediul Aparatelor Electronice de Mediere (AEM) și de consultanță profesională în cadrul proiectului de dezvoltare economică rurală implementat de Academia Română - Filiala Cluj - Napoca, Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Cluj și S.C. AFACOV Consulting Group S.R.L. Proiectul este finanțat din Fondul Social European și se derulează în perioada martie 2014 - septembrie 2015.

Ȋn 2011 şi 2012 aproape jumătate dintre locuitorii din zona rurală nu au avut un loc de muncă, cu toate că erau apţi de muncă. Șomajul i-a afectat în măsură mai mare pe absolvenţii învăţământului mediu, arată datele furnizate de Institutul Naţional de Statistică.

În acest context Academia Română – Filiala Cluj-Napoca prezintă o soluție pentru stimularea și echilibrarea dezvoltării economice locale, oferind un program complet de dezvoltare profesională adaptat contextului local și celui economic prin implementarea unui program inovativ de mediere electronică.

În prima etapă a proiectului se vor selecta 10 comune reprezentative din Regiunile de Dezvoltare Nord Vest și Centru, pentru a crea o rețea inter-regională de mediere. În aceste comune  se va implementa programul inovativ de mediere electronică prin Aparatele Electronice de Mediere (AEM). Beneficiarii proiectului vor primi informații privind piața muncii și evoluția ocupațiilor,  orientare profesională, dezvoltarea abilităților personale și încrederii în sine. Vor învăța tehnicile de căutare a unui loc de muncă și li se va stabili traseul profesional individual. Ca metodă inovativă, se va utiliza un soft specializat de evaluare ce va putea furniza rapoarte complexe cu concluzii clare si valide privind analiza nevoilor de dezvoltare profesională și de formare.

În a doua etapă a proiectului beneficiarii vor urma cursuri de formare profesională gratuite în următoarele domenii: lucrător comercial, vanzător, asistent manager, lucrător în comerț, competențe cheie, comunicare în limbi străine, competențe informatice, antreprenoriale, sociale și civice. Proiectul va asigura certificarea competențelor dobândite în contexte informale și/sau non-formale pentru 530 de persoane. Creșterea nivelului de instruire înseamnă mai multe șanse de ocupare profesională și posibilitatea creșterii veniturilor.

Cea de a treia componentă a proiectului vizează asigurarea sustenabilității și sprijinirea demarării activităților independente în domeniu. Persoanele din mediul rural cu abilități antreprenoriale, și cu capacitatea de a-și susține o proprie afacere,  vor învăța despre elaborarea unui plan de afaceri, legislația în domeniu, marketing, înregistrarea și protecția mărcii produselor și alte aspecte care pot face mica afacere una profitabilă.

Accesul la toate aceste servicii, precum și la cursurile de calificare va fi gratuit.
Beneficiarii proiectului vor fi persoanele cu domiciul în mediul rural din regiuniile Nord - Vest și Centru care se află în căutarea unui loc de muncă, persoane casnice sau care se ocupă cu agricultura în gospodăria proprie.

Academia Română – Filiala Cluj-Napoca a desfășurat și proiectul "De la TRADIŢIE la OCUPARE!" cu aceași obiectiv general și adresat unui grup țintă similar. Cele două inițiative fac parte din prioritățile strategice ale Academiei Române – Filiala Cluj-Napoca, care promovează investițiile în capital uman din mediul rural cu scopul dezvoltării economiei locale competitive, sustenabile pe termen lung și în acord cu valorile tradiționale.

Lansarea proiectului ” ARO – Acces Rapid la Ocupare” va avea loc în Cluj-Napoca, vineri 16 Mai 2014, ora 10:00, la Hotelul Belvedere din Cluj-Napoca, Str. Călărașilor nr. 1.  La eveniment vor participa reprezentanți ai Academiei Române – Filiala Cluj-Napoca, reprezentanții partenerilor și potențiali beneficiari.


Pentru informații suplimentare și înscrieri vă rugăm să contactați:

MIHAI ANDREI POP / Manager proiect
Număr de telefon: +40745605361
Adresă poştă electronică: popmihaiandrei@gmail.com, posdru5.2@gmail.com


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu