Deşi acest anotimp
este unul perfect contrafăcut,
nu se ştie cum va scăpa de inspecţie...
Zăpada artificială în care
s-au împotmolit ca în datini şi ritualuri, visătorii,
nu-i compatibilă în aspect biotopic
ci doar politic...
Plantele cu fructe cu flori
şi cu frunze incompatibile faţă de iarnă
au fost ascunse în spatele coniferelor...
Comisia formată din meteorologi,
esteticieni,
naturalişti,
economişti,
jurişti,
n-a putut lua nici la propriu
nici la figurat fenomenul
deoarece
această zăpadă artificială
aşternută în toiul verii
a fost sfinţită şi ridicată de clerici
la rang de sanctuar...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu