Formaţia Spaniei, campioana mondială en-titre şi dubla
deţinătoare a titlului european, a fost eliminată încă din faza grupelor la
Cupa Mondială din Brazilia, după a doua înfrângere consecutivă în grupa B, scor
2-0 cu echipa statului Chile, care, alături de Olanda, accede în optimile
competiţiei.
Reprezentativa Spaniei este a patra campioană mondială
en-titre eliminată în grupe, după Brazilia (1966), Franţa (2002) şi Italia
(2010).
Spania a fost învinsă în primul meci de Olanda, scor 5-1,
iar miercuri a pierdut şi partida cu naţionala statului Chile.
În celălalt meci al grupei B, Olanda a învins Australia,
scor 3-2.
Astfel, cu şase puncte înainte de ultima etapă, Olanda şi
Chile şi-au asigurat calificarea în optimile competiţiei, iar Spania şi
Australia, fără niciun punct după două meciuri, vor părăsi competiţia.
.Golurile au fost marcate de Vargas '20 şi Aranguiz '44.
Spania: Casillas
- Azpilicueta, Martinez, Ramos, Alba - Busquets, Alonso (Koke '46) - Pedro
(Cazorla '76), David Silva, Iniesta - Costa (Torres '64). Selecţioner: Vicente
Del Bosque
Chile: Bravo -
Medel, Silva, Diaz, Jara - Isla, Vidal, Aranguiz (Gutierez '64), Mena - A.
Sanchez, Vargas (Valdivia '84). Selecţioner: Jorge Sampaoli
Cartonaşe galbene: Alonso '41 / Vidal '26, Mena '61
Arbitri: Mark Geiger (SUA) - Mark Sean Hurd (SUA), Joe
Fletcher (Canada) - Nawaf Shukralla (Bahrain)
În celălalt meci al grupei B, Olanda a învins Australia,
scor 3-2.
Clasament:
1. Olanda - 6 puncte,
2. Chile - 6 puncte,
3. Australia - 0
puncte,
4. Spania - 0 puncte.
În ultima etapă a grupei B vor avea loc, la 23 iunie,
meciurile Spania - Australia şi Olanda - Chile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu