Editorial - Porţile de pe Mara

Nu îmi este indiferent cum arată Maramureşul. Mai ales cel istoric, de care sînt legat prin orînduirea neamurilor. Am avut şansa să îl cunosc de cînd meşterul Crăciun mi-a făcut leagăn de paltin. Recunosc că mă încearcă un abur de aducere aminte cum erau uliţele bătrîneşti din satul meu ori din Berbeşti, unde mergeam la părinţii mamei. Era liniştea aceea legănată ca o holdă de cînepă. Era, cu adevărat, locul unde lucrul bine făcut era la mare cinste. Nu erau bogaţi oamenii acelui timp, dar erau curaţi şi plini de imaginaţie. În universul lor porţile rimau cu orgoliul. Cu fala bine temperată. Aveau însemnul nobleţei şi al gospo­dăriei bine legate în încheieturi. A venit şi pentru porţile maramureşene o perioadă a delăsării. Atunci oamenii luminaţi ai locului au pus gîndul şi fapta temelie. Aşa prin 1936, pictorul Traian Bilţiu Dăncuş, dorind să revi­goreze aceste monumente a înălţat o poartă în satul Mara (Crăceşti, se numea atunci). Pilda nu a rămas fără ecou. Apoi, Muzeul Maramureşului din Marmaţia prin doi slujitori devotaţi - Nistor şi Dăncuş -, a arătat calea nobilă a porţilor din lemn. Aşa a fost pus în lumină celebrul Gheorghe Borodi din Vadu Izei. Care a aprins pofta de cioplit. Cu ucenici de vază. Cum este meşterul Godja din Valea Stejarului. Şi mulţi alţi maeştri. Acum se vîntură atîtea vorbe despre Maramureşul turistic încît fumul lor a devenit o normă. Fel de fel de agenţii profitoare, bune de gură amînă realitatea spre un timp indecis. Ne jeluim că Maramureşul ar putea să fie un

paradis al autenticului. Şi nu se ştie cînd va fi. Trăiesc cu densitate timpul Maramureşului istoric. Prin satele lui, cu marca modernizării se întîmplă mutilări care nu se mai îndreaptă în veci amin. Cîteva minţi iscoditoare care să stîrnească decizii ferme ar putea face minuni în Maramureş. Care mai are oameni cu îndemînare în arta cioplitului. Mai zilele trecute vorbeam cu un tînăr iscusit de la mine din sat, Radu Pop, căruia îi spuneam un gînd al meu. După ce am numărat porţile de lemn de pe Valea Marei, care nu mi-au provocat entuziasm, vin cu o idee. Ce ar fi dacă într-o formă mai apropiată, cu oamenii locului, cu un sprijin stimulator s-ar ridica pe Valea Marei în fiecare sat măcar trei porţi. Numărul este ales întîmplător. Insist pe ideea ca oferta să-l cucerească pe gospodar. L-am auzit, în cîteva rînduri, pe domnul prefect Anton Rohian pledînd pentru întrămarea Maramureşului. Poate află o poartă legală, stimulatoare pentru porţile de pe Valea Marei. Am ales această vale deoarece este drum naţional. Cu o bunăvoinţă silvică, cu proiecte chiar europene s-ar putea revigora majestuoasele porţi. Alăturîndu-li-se garduri de lemn. Ochiul unor oameni pricepuţi întru Maramureş este absolut necesar. Avînd întîietate oamenii locului care au simţul încadrării în peisaj. Închipuiţi-vă Valea Marei împodobită cu aceste simboluri. Am auzit că o idee asemănătoare s-ar contura la Botiza. Dar eu pledez pentru Valea Marei, acest culoar naţional al Maramureşului. Puneţi de o dezbatere. Să se întrupeze energia concretă. Ne-am asigura de un secol cu un Maramureş mai adevărat. Despre casele Maramureşului cu alt prilej.Preluare GRAIUL MARAMURESULUI

                                                                                          GHEORGHE PÂRJA