Guvernul Ponta va reduce norma de ore pentru profesorii cu
grad didactic I şi vechime în muncă de peste 25 de ani, ceea ce va majora
veniturile acestora din ore suplimentare, şi intenţionează să reducă şi vârsta
de pensionare tot pentru profesorii cu grad I, au declarat surse oficiale.
Măsurile au fost discutate deja în Executiv şi există un acord la nivelul
Guvernului pentru aplicarea acestora, au precizat sursele citate.
Potrivit aceloraşi surse, norma de ore pentru profesorii cu
grad I didactic şi vechime în muncă de peste 25 de ani va fi redusă prin
ordonanţă de urgenţă, deja agreată la nivelul Guvernului. "În acelaşi
timp, a existat în Guvern o primă discuţie pentru reducerea vârstei de
pensionare în cazul profesorilor cu gradul I. Rămâne ca Ministerul Educaţiei şi
Ministerul Justiţiei să ajungă la un acord privind procedurile legale de
aplicare", au precizat sursele. Mediafax
Cristian LAURENŢIU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu