Elevii maramureşeni care fac naveta la şcoală, vor beneficia
începând cu anul şcolar 2014-2015 de 36
de microbuze şcolare noi. Microbuzele vor ajunge în judeţul Maramureş, urmare a intervenţiei Inspectoratului
Şcolar judeţean Maramureş şi a
administraţiei judeţene.
In
adresa primită la Instituţia Prefectului
judeţul Maramureş din partea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei
Publice, se arată că cele 36 de microbuze 16+1 locuri destinate asigurării
transportului şcolar pentru elevii din comunităţile rurale îndepartate de
unităţile şcolare, vor fi repartizate în
două etape. In prima etapă, care se va desfăşura în perioada iulie- septembrie 2014, vor fi
repartizate un număr de 15 microbuze, către următoarele unităţi administrativ
teritoriale: Băiuţ, Băseşti, Budeşti, Copalnic- Mănăştur, Fărcaşa, Ieud, Poienile
de Sub Munte, Recea, Săcălăşeni, Satulung, Şieu, Şişeşti, Suciu de Sus, Vadu
Izei, Valea Chioarului.
In etapa a doua, estimată să se
desfăşoare în perioada octombrie-decembrie 2014, vor fi repartizate un număr de
21 de microbuze, către următoarele unităţi administrativ teritoriale: Ardusat,
Asuaju de Sus, Băiţa de Sub Codru, Bistra, Boiu Mare, Câmpulung la Tisa , Cerneşti, Cicârlău,
Coltău, Cupşeni, Dumbrăviţa, Giuleşti, Groşi, Leordina, Ocna Şugatag, Remeţi,
Repedea, Sălsig, Săpânţa, Vima Mica, Vişeu de Jos.
Instituţia
Prefectului judeţul Maramureş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu