Editorial - AVEM TEMEI ?!

Nu avem literatură, afirmație pe care am făcut-o într’un interviu și de care s’a sesizat presa noastră moroșană. Am făcut-o și o susținem. Avem temei? Scăpați de autocenzura  comunistă, se scrie mult, bine și mai puțin bine,  pe teme mici, pe teme mari, pe mărunțișuri și pe găselnițe, la noi în Maramureș și în toată țara.  O revistă, națională,  a lansat un concurs literar, care oferă ca premiu un sejur pe litoral pentru două persoane. Întâmplător ne-a ajuns la ureche o afirmație a unuia din juriu, că: „s’au prezentat 10.000 de manuscrise(!) multe scrise de oameni care n’au nimic de-a face cu scrisul (!) care scriu o poezie orbită sau cu tentă sexuală.” Se publică mult, pe merit și pe bani și totuși ne lipsește ceva, ne lipsește matele roman,oare numai nouă?

    În perioada interbelică  aveam „marele roman” pe „Ion” a lui Rebreanu, pentru viața din Ardeal, pentru imaginea Vechiului Regat, aveam romanele lui Camil și  Cezar Petrescu și altele. Despre infiltrarea comunismului la noi, romanul „Zvetlana” 1940, a lui Dessila, mai puțin pentru Moldova a lui Ionel Teodoreanu, etc. După 23 August, 1944, „când a năvălit cultura sovietică peste noi”silogismul unui profesor sas, de viță veche, din Brașov, am devenit ceea ce nu eram și nu doream să devenim, „realist socialist”. Marele Sadoveanu ne-a dat marele roman despre colectivizare „Mitrea Cocor” care ne-a intoxicat  tinerețea școlară, și-a construit un erou, comunist îndoctrinat în prizonieratul sovietic și venit în țară cu divizia „Tudor Vladimirescu” ca să facă colectiv la Malul Surpat, în Bărăgan, unde înainte de colectivizarea comunistă toate satele erau foarte prăpădite. Bărăganul românesc fost „coșul cu pâine al Europei” scria ziarul german "Frankfurter Allgemeine Zeitung", încă până și prin anii 80, a așteptat colectivizarea sovietică  adusă de Mitrea Cocor, ca să nu mai aibă ciulini ci lanuri de grâu, etc. etc. Romanul a apărut concomitent cu Plenara CC (Comitetul Central al Partidului Comunist Român) din 3-5 Martie, 1949, care a hotărât  colectivizarea agriculturii. Campania trebuia pregătită „teminic” ideologic și „marele” Sadoveanu, se vede că informat corect și la timp, s-a pus pe treabă. Romanul a fost distins cu „Medalia de aur pentru pace” în 1950, autorul a primt titlul de ”Erou al Muncii Socialiste”  iar în 1960 „Premiul internațional Lenin pentru întărirea păcii între popoare” Ca să auzim în 1999 că există spirite foarte „ patriotice” care vor să-l spele pe Sadoveanu de păcatele comuniste , cum că ar fi fost „nevoit” să le facă, ceea ce este de asemenea o diversiune demagogă-neocomunistă fără seamăn. În vreme ce cultura românească își lăsa anii de viață și creație în „pensionul” comunist, un Blaga, Voiculescu, Radu Gyr, Papadima, Dimitrie Gusti,  Nichifor Crainic și lista continuă compactând o carte, tovarășul Sadoveanu, scriitor de care regimul avea mare nevoie, se plimba nestingherit între București și Moscova, la ora la care nimeni nu se putea plimba nici măcar în „lagărul” socialist.
    Iarăși o să ni se arunce în spinare, că ne legăm de marile personalități... La urma urmei, din moment ce tot suntem o „personulitate” după epitetul  mai vechi din presa moroșană, o putem face căci nu mai avem nimic de pierdut, doar că...  Cine crede că facem o afirmație „răutăcioasă” gratuită să ia operele lui Sadoveanu și să se convingă singur. Recomandăm doar un volum, al 17-lea apărut în 1959 la Editura de Stat pentru Literatură și Artă cu notița: „Această ediție apare sub supravegherea autorului” cu o prefață de Mihai Gafița în care acesta spune: „Mihail Sadoveanu (prin lucrările din volum, n.n.) se situează între deschizătorii de drum și în același timp printre cei mai de seamă  reprezentanți ai realismului socialist în literatura română. Opera sa este caracterizată acum de spiritul partinic comunist.” Ediția cuprinde  - 150 de pagini de laudă la adresa Uniunii Sovietice sub titlul „Caleidoscop” și „Fantezii răsăritene”  scrise în 1944-1945 și apărute în 1946 -  romanul „Mitrea Cocor” 1949, „Nada Florilor” 1950, (colectivizarea în Deltă) și „Clonț de Fier, 1951.
    La „istorica” Conferință Națională a Scriitorilor din România, Iulie, 1971, Titus Popovici a promis solemn partidului că va scrie „marele roman al colectivizării.” Păcat că nu l-a scris, am fi avut o imagine, fie ea chiar și falsă a vieții fericite a țăranului român colectivizat, unde volens-nolens tot ar fi străbătut ceva, ceva din veridicul acestei „fericite” vieți.
  Dar lasă că a venit „livoluția” și ne-a adus toate libertățile, dar mai ales originalitățile negândite. Începem să citim drept literatură niște texte de îngheață apele vara și nu numai atât, dar autorii sunt catalogați de mari talente, promovați și traduși și propuși pentru toate premiile de pe lume!..
  Aflăm din medii, că scriitorul român, Mircea Cărtărescu a fost premiat de Haus der Kulturen der Welt, din Germania, cu  „Premiul internațional pentru literatură” 2012. Din revista „Orizont” Timișoara, mai, 2012, aflăm că, Cărtărescu a scris o trilogie „O capodoperă numită” Orbitor” care după Vladimir Tismăneanu este „cartea cea mare a literaturii românești a ultimelor decenii” (...)„ un talent clocotitor, lucru notat nu doar de un N.Manolescu, susținătorul său neclintit” „Romanul” Orbitor” apărut la Humanitas, editura condusă de Gabriel Liiceanu, a fost tradus de către ICR (Institutul Cultural Româm) din banii contribuabilor, în nouă limbi: franceză, germană, maghiară, suedeză, ebraică, norvegiană, spaniolă, neerlandeză, engleză, de fapt, în franceză de trei ori (1999,2002,2009) inclusiv la Gallimard, 2002, căci și acolo dacă se plătește cu bani grei, se publică ori ce! În suedeză de trei ori, în germană de două ori.Ce avem de citit în „Orbitor.Aripa dreaptă” romanul  unui talent „clocotitor” la pag.24 „ Îmi bag pu... în regina Angliei”, tot la pag.241, „Mă fu... în ea de Casa Albă?” la pag.242, „CIA ce căcat e” la pag.84,„Îi plăcea să-și pună degetul pe fund și să-l miroase apoi, iar la pag. 58: „Uite cum e cu țara: cică limbricul iese cu fi-su dintr-un cur plin de căcat, ca să-i arate cum e afară(...).Limbricu-ăla mic se gândește ce se gândește și dup-aia zice: „Păi, tăticule, dac-aici e atât de frumos, de ce trebuie să trăim noi în gaura aia păroasă? , în duhoarea aia de căcat, în bezna aia groaznică?” Da’ taică-su-i zise răstit: „Fiule, să nu mai vorbești așa! Aiai-i Patria!”....
    Dar acestea nu sunt decât câteva „citate” de „literatură” a unui autor  care vrea să reprezinte poporul român!  Dacă Sadoveanu s’a spetit cu un roman de propagandă a partidului comunist, eliminând fondul, scriitura lui rămâne totuși literatură, căci Sadoveanu n’a fost un  scriitior de mâna a doua, dar ce este acest Cărtăescu? Nu cumva o rușine națională? Este aceasta  cartea cea mare  a literaturii românești a ultimelor decenii? Da, probabil că este din monent ce a fost propusă pentru Nobel, pentru care am plătit an gros, dar... ce să’i faci? „N’a fost să fie!” A fost o Herta Müller, „amărâta aia!” care se pare că a făcut „ceva” literatură!...  Dar asta nu e destul, avem și poeți foarte literați, deasemenea clocotitor de talentați, unul din ei, Mihai Gălățanu, care are o poezie pe care zeii literaturii române contemporane, Nicolae Manolescu Apolzan și Alex Ștefănescu îi propun pentru manualele școlare(!) Doar un citat, dintre cele mai „simple, mai nevinovate!...”: „Câca-m-aș pe mine pe stradă, ce țâțe ai fă, Patrie/ O noapte cu tine , Patrie și apoi să mor!/ Între țâțele tale, fă, Patrie, fă Fefeleago, vreau să ejaculez/Gâfâie și tu un pic, fă, Patrie, ca să mă exciți/Dă-ți și tu Tricolorul jos de pe tine/ Să-ți ginim bulanele goale/Ha’?”  sau:  „Îmi bag penisul meu lung și negru în gura ta Românie! ”Ne este jenă, dar trebuie să spunem. În original este cuvântul întreg unde noi am pus puncte. Bunicile noastre, respectabile țărance, una săracă, cealaltă bogată, dar ambele „de neam” formate la școala confesională întemeiată de Gheorghe Șincai, ne spuneau: „nu grăiți îmbălăciuni, că nu’i slobod, îi păcat, să supără Dumnedzău și atunci nu’i bine!”
  Se pare însă că pentru  literații noștri de azi, „îmbălăciunile” bunicii reprezintă marea literatură! Ce să’i faci am evoluat și... trebuie să ținem pasul, cu postmodernismul, cu demolarea lui Christos, căci în fond ăsta este noul curent de mocirlă.
Unicul nostru istoric drept, curat, adevărat și cinstit, la ora actuală, Neagu Djuvara, spune: „Nu suntem respectați în străinătate, nu din cauza că n’am jucat un rol important în istorie, ci fiindcă mințim!” Iată, că nu mințim numai în Istorie ci și în Cultură în favoarea cui și din îndemnul cui?  Acesta este poporul român,  a tradiției de omenie creștin-românească care a susținut Neamul și ființa prin milenii nemaipomenit de potrivnice? Cine , care mafie plătește acești scriitori și susținători împotriva poporului care îi hrănește?
La Conferința de Pace de la Paris, 10 Februarie, 1947, Molotov, ministrul de externe sovietic  a declarat: „...neamul românesc de origine  latină de la gurile Dunării  este o eroare a Istoriei și a sosit momentul geopolitic ca să fie îndreptată , iar acest neam de origine romană, o insulă latină într’o mare slavă, trebuie să dispară”
    În 2010, un părinte, un singur părinte din România  a avut curajul să spună adevărul, nu numai dureros ci și extrem de tragic al învățământului românesc postdecembrist. Cărțulia scriitorului Cărtărescu „Mendebil” de 138 de pagini,  a fost dată ca lectură  obligatorie pentru elevii de cls. X-a. Citind-o mi-am pierdut echilibrul: Dumnezeule mare! Este posibil așa ceva?  Dar asemenea lectură de educație în cruzime și barbarie n’a existat  nici în comunismul cel atât de inuman și sângeros, ca și „jocurile” de-a chinui  bestial animalele lipsite de apărare cu sânge rece a copiilor din gașca Cărtărescu, cu el în frunte. Cu tot ateismul și minciuna propagandei comuniste, asemenea lipsă de morală, de ținută umană în educarea „tinerei generații„ n’a existat în comunism. Îmi pare rău, dar nu pot spune altfel.  Azi toate indiciile, mai ales după 1989 duc la realitatea tragică că există undeva o mafie care are în ideologie distrugerea poporului român, pe ori ce cale și pe toate căile. Dar cum ori ce fenomen din natură sau societate își are pagina  și contrapagina  sa, oare în România  actuală chiar nu există  această contrapagină? Acțiunea și reacțiunea?  Unde sunt scriitorii  adevărați, să’și spună cuvântul căci doar nu vor fi fiind toți de teapa tandemului citat sau a idioțeniei  postmoderniste? Sunt toți înregimentați? Unde sunt  revistele? Sunt și ele toate înregimentate? Unde sunt educatorii, fie și numai câțiva, nu mai există creiere care să gândească, care să opună  rezistență răului , care să fie în stare să formeze caractere drepte în România? Dar înaintea lor unde este Ministerul Învățământului? Toți acești funcționari împreună cu membrii guvernului susțin acest învățământ „debil” „Mendebil”  care tolerează siluirea conștiințelor copiilor și-a tinerilor predați de părinți școlii spre a’i forma oameni și nu bestii. Dar dacă se propagă în școală  bestialitatea lui Cărtărescu spre satisfacerea unor porniri sălbatice la copii prin lecturi  „literare” obligatorii  de-a chinui animalele bestial și până la a chinui similar un coleg mai slab, un copil, sau un bătrân nu este nici măcar un pas ci doar un sfert de pas sau poate și mai puțin, atunci încotro se îndreaptă societatea românească, ROMÂNIA de azi?  Unde sunt părinții, care nu au un cuvânt? Unde este Biserica,  a cărei menire este tocmai protejarea moralei în familie, școală și societate? Unde este Patriarhul și Cardinalul Bisericii românilor? Cunosc ei  și aprobă aceste texte și versuri  pentru manualele școlare ale copiilor din școlile românești? Cu toată jena, am înserat aceste versuri spre a fi citite de cei în cauză și de toată lumea să se știe ce„scriitori”  care ne reprezintă avem, sau poate că nu ne interesează!?!
    Care revistă se spurcă să publice asemenea murdării, sau poate că ar face-o, dar de teama să nu i se taie subvențiile, apleacă capul și cântă osanale! Această subcultură decadentă până la îngrozitor! O noncultură menită să ne șteargă de pe fața Europei, căci un popor fără tradiție și fără documente, fără Istorie și Oameni ai acestei Istorii  „nu are dreptul la existență”  spun dușmanii noștri  și nu sunt puțini. Oare, punând toate cele zise, pe masă și cântărindu-le, nu avem voie să ne întrebăm unde este literatura română contemporană? Unde este marele roman al ROMÂNIEI  de azi? Există ?  
                                     
                                       Teresia Bolchiş TĂTARU                           

                                                             Augsburg, iunie, 2014