Cu tristeţe
am afla că maestrul Valeriu BUCIU a trecut la cele veşnice. Titus Perşe, Ioan
Petreuş, Titiana Mihali, Nicu Moldovan, Viorel Costin şi ceilalţi aveau nevoie
de un coregraf şi regizor muzical pentru un Concert regal în ceruri.Valeriu Buciu s-a luptat până ieri noapte, 17 noiembrie, cu o boală necruţătoare şi la vârsta
de 79 de ani ne-a părăsit. Cuvinte de mângâiere din partea noastră familiei:
Angela Buciu - Doamna Cântecului din Maramureş şi Sălaj, fiicei Adriana,
ginerelui Radu şi nepoţelului Petru cât şi sutelor de artişti şi dansatori pe
care maestrul i-a format într-o viaţă de om.
Din
punctul meu de vedere, Valeriu Buciu a fost şi rămâne un reprezentant de excepție al culturii noastre populare, un
bun neperisabil al Maramureşului folcloric. Disciplina care-l caracteriza încă din tinereţe,
studiul colectiv în sala de repetiţie şi pe scenă a materialului coregrafic şi
muzical aflat în curs de montare sau a celui deja aflat în valorificare
curentă, studiul individual al interpreţilor îndeaproape îndrumat şi riguros
supravegheat, sunt factorii definitorii ce stau la baza marilor împliniri
artistice, în special cu Ansamblul “Maramureşul” şi mai apoi “Transilvania”.
Culegerile
folclorice l-au pasionat încă de la începuturile carierei. A efectuat numeroase
cercetări în diferite zone etno-folclorice realizând culegeri care, mai apoi, au fost valorificate
scenic în producţiile de spectacole ale ansamblului, laboratorul său de
minunate performanţe artistice.
În anul
1985, a preluat conducerea Ansamblului folcloric “Maramureşul”, dar şi-a
continuat activitatea de maestru coregraf. Rezultatul îndelungatei activități de culegere desfășurată până atunci, s-a materializat
într-un fond documentar, scris și înregistrat, de o mare valoare. În anul 1991, pe 1 Decembrie, la Alba Iulia , a avut loc „botezul” noii instituții, care din Ansamblul artistic de
cântece și dansuri
„Maramureșul” devenea
Ansamblul Folcloric Național „Transilvania”. Visase demult la această împlinire, la o instituție de clasă, de reprezentare națională. Cu un efectiv mult îmbogățit, la toate compartimentele de
muncă, îşi putea permite să spere la o performanță artistică aproape de perfecțiune precum cea a Ansamblului de
Stat „Igor Moiseyev” din Rusia sau a Ansamblului „Joc” din Republica Moldova.
După o perioadă de mari eforturi a tuturor membrilor instituției, a cules laurii: Spectacolul
dedicat aniversării a 35 de ani de existență a Ansamblului, de trei ore, la Sala Palatului
din București, cu o scenă
plină de culoare, dinamică și armonie datorată celor 30 de perechi de dansatori înfocați, unei orchestre model sub bagheta
dirijorului de excepție Ovidiu Barteș și a soliștilor, care au ridicat sala în
picioare pe interminabile bis-uri.
În urmă cu
doi ani maestrul sărbătorea 50 de ani de la căsătorie, alături de soţia sa,
interpreta Angela Buciu, lansa o carte inspirată din activitatea de coregraf şi
demara festivalul de dansuri populare ce-i poartă numele. Lansarea cărţii
„Lacrima iubirii de neam” a fost un prilej de aducere aminte a activităţii
coregrafului. Valeriu Buciu a cuprins în cartea sa corolar de carieră, apărută
în 2012 la Editura Proema din Baia Mare, toate cântecele şi dansurile
oamenilor, dar şi referiri la viaţa Ansamblului Folcloric Naţional
Transilvania, unde a venit în 1959.
Din păcate, încet, încet, lada de zestre a
poporului român mai aşază câte o valoare plecată spre stele peste celelalte.
Maestrul coregraf Valeriu Bucuiu va rămâne viu în memoria tuturor prin
extraordinara sa moştenire lăsată pământului românesc, pe care l-a iubit mai
mult ca orice.
Gânduri
despre maestrul Valeriu Buciu:
„Mi-am dat
seama, văzându-l evoluând în marile concursuri, că mă aflu în faţa celui mai
valoros ansamblu folcloric din România, a cărui sevă repertorială izvorăşte din
trăinicia creaţiei poporului român şi că, un asemenea grup artistic, poate face
mult pentru protejarea şi perpetuarea folclorului naţional. El reprezintă
partea de întreg a folclorului nostru. Unul ca maestrul Valeriu Buciu, un
împătimit de folclor, şi încă vreo 10 - 20 din ţară
pot face multe pentru folclorul românesc.” - Gheorghe Zamfir, naist, compozitor, dirijor
„Nu l-au
interesat metaforele puterii şi nici combinaţiile ecuaţioniştilor zilei. N-a
aşteptat ca scarabeul cel sacru să-i dea autografe în pustiu. Dincolo de umbra sonoră a sunetului,
tumbele flanşate în aer l-au ajutat să se simtă locuit de încredere. A văzut şi
a înţeles drumul celor ce înfrumuseţează lumea «în zilele sângelui fiebinte».
Spectacolele de dans, coordonate de maestrul Valeriu Buciu, ne făceau să credem
că bătrâneţea e un basm şi moartea o himeră. Reţin că Valeriu Buciu, avea un
fel aparte de a lucra cu oamenii. Adesea se încrunta întrebător şi clipa, ce
abia a sosit, părea a apela la tehnica serigrafiei. Rămâne, el, Valeriu Buciu,
un pacient al memoriei şi o memorie a sufletului în căutarea unui imbold de
lejeritate în cuvinte. Şi chiar dacă totul e aşteptare în poarta morţii,
faptele luminoase din viaţă îi motivează maestrului bucuria de a locui în
cuvântul cu patru vocale – România.” - Augustin
Botiş, profesor, deputat în Parlamentul României
„Folclorul
românesc s-a făcut cunoscut în lume prin valoarea sa, iar marele maestru
coregraf Valeriu Buciu este un model de profesionalism pentru mulţi coregrafi
din ţară şi nu numai. Spectacolele sale
impresionau adânc, chiar şi pe cei ce au mai avut prilejul să cunoască folclorul
românesc. O viaţă întreagă ne-am închinat-o creaţiei folclorice atât eu cât şi
soţul meu. Suntem mândri şi îi mulţumim lui Dumnezeu că am întâlnit un om
deosebit care ne-a descoperit talentul şi sub îndrumarea căruia am atins
apogeul performanţei, dăruindu-ne talentul şi strădania acestei împliniri
încântătoare. Datorită dumnealui facem parte din marea familie a celor care-şi
dedică viaţa folclorului românesc.” - Maria
Seraz, dansatoare, absolventă a Facultății de coregrafie a Universității Vatra și asistent universitar, Marcel Seraz, solist vocal, corepetitor și violonist
„Îndrăgostit
până peste poate de sacrul, frumosul, autenticul, miraculosul din cântec și din dans! Iubirea artei tradiționale românești a devenit la Valer, încă din
zorii generoși ai carierei
sale extraordinare, obsesie. Și ține toată viața și toată eternitatea lui. Toată viața - chiar împletită cu trăirile
cotidiene - cântecul, dansul, ritmul, îl însoțesc pe ARTIST cu o nemarginită loialitate a emoției. Această iubire a COREGRAFULUI haric
nu se consumă, ci se sedimentează în timp, devine trainică, rămâne în mintea și sufletul MENTORULUI nostru. Am
fost colegi, ne-a fost PROFESOR - multe am avut a învăța de la el - DIRECTOR ne-a fost și a dus Ansamblul nostru pe cele mai
mari scene ale lumii, pe cele mai înalte piscuri ale succesului artistic!
Pentru toate acestea, dar și pentru cele ce le păstrez numai pentru noi doi, VALERIU BUCIU, te
preaslăvesc în această iscălitură de frate și de sluijitor al cântecului ce în veci ne va
alina dorurile!” – regretatul Titus
Perşe, solist vocal
„O viaţă întreagă mi-am închinat-o creaţiei
folclorice a poporului român şi sunt încântat că am întâlnit un frate întru
gând şi faptă, care şi-a dăruit talentul şi strădania acestei împliniri
încântătoare.” - Vladimir Curbet,
maestru coregraf emerit al Ansamblului „Joc” din Chişinău
„Ansamblul
Transilvania, un adevărat exemplu, nu lasă nimic la voia întâmplării. S-ar
putea spune multe despre această instituţie, despre dansuri, orchestră, costume
etc. Un merit îl are, sunt sigur, Valeriu Buciu. Să spunem adevărul: colectivul
de dansuri este de-a dreptul impecabil, emoţionant, nu atât prin aspiraţia spre
perfecţiune, cât prin dragostea de a dansa pe care o arată în scenă.” - Dorin Oancea, maestru de balet
„Am avut prilejul
fericit să-l cunosc pe maestrul Valeriu Buciu în două ipostaze care, pentru
mine au fost exemple de urmat: în orientarea alegerii repertoriului coregrafic
popular românesc şi în valorificarea lui scenică. Rămâne de neuitat o viaţă
pusă în slujba Patriei noastre comune: România.” - Constantin Şeremet, maestru coregraf din Chişinău
“Valeriu
Buciu a fost un neîntrecut maestru, valorificator prin mari ansambluri
folclorice a dansului popular românesc şi altor naţionalităţi.De la începutul
carierei mele de artist vocal de muzică populară m-a luat în cadrul formaţiilor
artistice de amatori la Clubul Săsar, Clubul Uzinelor Phoenix, iar mai târziu
m-a purtat cu Ansamblul Naţional “Maramureşul-Transilvania” prin ţările
Africii, Asiei, Europei, creându-mi faima de rapsod al neamului românesc. Îmi
pare foarte rău pentru că neamul nostru românesc pierde celebrităţi care nu
mai pot fi înlocuite. Filmările făcute de către Valeriu Buciu (n.n. Valeriu
Buciu a fost şi actor, el evoluând în numeroase filme dintre care amintim: Secvenţe
(1982), Iancu Jianu, haiducul (1981), Iancu Jianul, zapciul (1980), Din nou
împreună (1978,), Cireşarii (1972), La un punct de agitaţie (1952), Răsună
valea (1950) – de-a lungul vremii despre activitatea mea vor rămâne ca o
amintire peste vremuri la Complexul muzeistic Nicolae Sabău de la Cicîrlău”. economist Nicolae Sabău, solist vocal
„Este o grea pierdere pentru întreaga noastră comunitate.
Din păcate, din această constelaţie a folclorului şi a păstrătorilor de
tradiţii din Maramureş, a mai căzut o stea”. ing. Anton Rohian, prefectul judeţului Maramureş
Ne alăturăm şi noi
familiei în acest moment trist şi îi dorim somn lin şi memoria binecuvântată.
Dumnezeu să-l ierte şi să-i dea odihnă veşnică!
Gelu DRAGOŞ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu