Actualitatea lui Nae Ionescu: A fi român ortodox!

În zilele acestea, când străini de neam, ţară şi religie ne conduc direct sau indirect, iar serviciile noastre secrete mai mult sunt anexe ale intereselor marilor puteri, filosofia lui Nae Ionescu e actuală. Nu există noţiunea de „bun român”, ci doar de român pentru cei care simt şi trăiesc româneşte. A treia zi de Crăciun preotul din satul sălăjean unde mi-am petrecut sărbătorile a ţinut o predică în care a reamintit actualitatea gândirii lui Nae Ionescu. Părintele ortodox a subliniat că a fi român înseamnă a fi de religie ortodoxă. Nu poţi fi etnic român fără să trăieşti în dreapta credinţă. Sigur poţi fi un „bun român” catolic, un cetăţean român de etnie incertă, minoritar sas sau maghiar de religie catolică sau lutherană, dar nu român pur şi simplu, care cuprinde intrinsec componenta religioasă ortodoxă. Fiinţial românul e ortodox. „Omul carpato-danubiano-pontic” nu poate fi pe deplin român dacă este catolic, penticostal, reformat sau de altă religie. Nae Ionescu a clarificat genial în 1930, prin publicaţia „Cuvântul” această dilemă. În colecţia de texte intitulată ,,A fi ‘bun român’” din Cuvântul (30 octombrie – 17 noiembrie 1930), Nae Ionescu a răspuns părerii catolicilor (lutheranilor, nota red.) după care şi ei, catolicii din România, au fost buni români. Desigur, catolicii plătesc taxe ca orice alt cetăţean român, au participat la război şi s-au jertfit pentru apărarea României, ca orice cetăţean român. Nae Ionescu porneşte de la sublinierea ambiguităţii termenului, apoi arată importanţa avută de intenţia de a fi un bun român. Deşi necesară, intenţia nu este suficientă pentru ca cineva să poată fi caracterizat drept bun român. El poate chiar să conceadă catolicilor că ar fi „buni români”, dar ridică problema dacă ei sunt şi … români. În articolul ,,Noi şi catolicismul”, Nae Ionescu scrie că ,,de îndată ce confesiunea, realitatea istorică, face parte integrantă din cealaltă realitate istorică, naţiunea, urmează că în definiţia noţiunii ‘român’ şi în constituţia realităţii ‘român’, intră ca notă, respectiv componentă, esenţială, ortodoxia. A fi român, nu ‘bun român’, ci român pur şi simplu, înseamnă a fi şi ortodox.” (Nae Ionescu, ,,Noi şi catolicismul”, Cuvântul, 31 octombrie 1930; Roza vânturilor, p. 201).

În ziua de azi, cetăţenii români, cu drepturi depline, pot fi toţi cei care s-au născut în hotarele ţării noastre indiferent de etnie şi religie sau cei care au imigrat şi au solicitat cetăţenia României, dar român “absolut” este doar trăitorul şi mărturisitorul religiei ortodoxe. Deşi pentru unii li se poate părea paradoxal, în urma votului din 16 noiembrie 2014 filosofia lui Nae Ionescu despre românism şi ortodoxie este mai actuală ca niciodată. Diferenţa sau falia sociologică este clară azi, dintre cetăţeanul român, indiferent de etnie şi religie şi etnicul român de credinţă ortodoxă.

                                                                                      Ionuţ Ţene