Debut cum nu se poate mai dificil în noul an pentru Ştiinţa
Explorări. Băimărenii vor întâlni în prima etapă a returului, în deplasare,
formaţia Tomis Constanţa.
Partida se va desfăşura sâmbătă, 17 ianuarie, de la
ora 17,oo şi va fi arbitrată de Florin Dragomir şi Cristian Cristea, în timp ce
observator FRV va fi Traian Marinescu (toţi din Bucureşti).
Campioana României, Tomis Constanţa, domină autoritar
campionatul şi în acest sezon, fiind singura echipă care nu a pierdut niciun
meci în tur. Dobrogenii au de asemenea o evoluţie excelentă şi în Liga
Campionilor, fiind foarte aproape de o calificare istorică în Play-off-ul 12 al
celei mai puternice competiţii voleibalistice intercluburi, după ce au câştigat
primele patru partide disputate în grupa A.
Tomis a jucat deja un meci oficial în acest an, reuşind să
învingă aseară acasă pe Arcada Galaţi cu 3-2 (20, -20, -18, 24, 10), în prima
manşă din sferturile de finală ale Cupei României.
Aflată pe locul VIII al
clasamentului la finalul turului, Ştiinţa Explorări a pregătit partida de
sâmbătă dispuntând un amical în compania Unirii Dej, pe care l-a câştigat cu
3-2 (-21, 15, -23, 22, 10).
Băimărenii vor porni
spre Constanţa vineri, 16 ianuarie, cu autocarul, şi vor ajunge acasă duminică.
Partida Tomis
Constanţa - Ştiinţa Explorări va fi transmisă în direct de TV Neptun, program inclus şi în frila RDS, deci, partidă care poate fi urmărită de iubitorii voleiului maramureşean.
Cristian LAURENŢIU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu