sâmbătă, 28 februarie 2015
In memoriam Mihai Olos
Duminică, 1
Martie, la Biserica „Sfântul Anton” din Baia Mare, str. Victoriei nr. 15, după
Sfânta Liturghie, va avea loc un Parastas în memoria lui Mihai Olos, prin grija
sculptorului Ioan Marchiş, pictorilor Maria Mariş Dărăban şi Marinela Căluşeru
şi a poetei Ioana Ileana Şteţco.
Ucenici ai
marelui om de cultură întru formă şi spirit, culoare şi cuvânt sunt aşteptaţi
la ridicarea de paus pentru sufletul Învăţătorului lor plecat prea devreme.
Dumnezeu să-i dea odihna veşnică!
Cristian LAURENŢIU
Salut Trecut – Descoperirea AND-ului !
Intr-o zi
de 28 februarie, in 1953, biologul american James Watson si biologul englez
Francis Crick descopereau structura chimica (structura de dubla spirala) a
ADN-ului (acidul dezoxiribonucleic). AND-ul este format din molecule organice
dintre cele mai complexe. Substanta se gaseste in fiecare celula a fiintelor
vii si este esentiala pentru identitatea oricarui organism, de la Euglena verde
pana la Homo sapiens sapiens, omul contemporan. Anuntul formal al descoperirii
a fost facut pe 25 aprilie, dupa aparitia unui articol pe aceasta tema in
numarul din aprilie al revistei Nature. Conform propriilor afirmatii ale celor
doi biologi, saltul calitativ al descifrarii „secretului vietii” s-a produs in
ziua de 23 februarie 1953. Aflati in competitie contra cronometru cu alte
echipe, mult mai cunoscute si mult mai bine dotate (asa cum a fost cea a
chimistului american Linus Pauling, laureat al premiului Nobel pentru chimie in
1954), cei doi biologi au fost ajutati de catre Rosalind Franklin (specialista
in fotografii de difractie create cu raze X) si colegul acesteia, Maurice
Wilkins. Din pacate, Franklin
I.I. Dragos
Cursul universitarei Deliei Răchişan a îmbinat partea teoretică cu practica !
A avut
loc şi cursul trei „Zestrea strămoşească a
Maramureşului - tradiţii, locuri sacre, meşteşuguri străvechi”, cu foarte,
foarte mare succes!
Cursul
3 „Zestrea strămoşească a Maramureşului - tradiţii, locuri
sacre, meşteşuguri străvechi”, coordonat de lector univ. dr. Delia-Anamaria
RĂCHIŞAN, de la Universitatea Tehnică Cluj – Napoca, desfăşurat la Biblioteca Judeţeană „Petre
Dulfu” din Baia Mare, în data de 26 februarie 2015, a îngemănat partea
aplicativă cu cea teoretică. Invitaţii speciali au fost: intructor Pălăguţa
BÂRLEA-FEIER, Şcoala de Artă „Gheorghe Chivu”, Sighetul Marmaţiei; artist
Liliana-Maria MUREŞAN, Tăuţii de Sus; olar Daniel LEŞ, Baia Sprie, aceştia
arătându-şi iscusinţa, priceperea, talentul în revitalizarea valorilor
strămoşeşti. I-au învăţat pe numeroşii cursanţi, cu dăruire şi pricepere,
câteva taine din arta meşteşugului. Grupaţi pe ateliere, bărbaţii au pictat
utilizând hârtie de calc sau au făurit
la roata olarului diverse vase din lut, iar fetele, femeile au confecţionat zgărdane tradiţionale cu
diverse simboluri. În permanenţă au fost iniţiaţi de cei trei invitaţi
pricepuţi.
S-a
vizionat şi un documentar prin care s-a evidenţiat graniţa fragilă dintre
tradiţie şi inovaţie. S-au putut sesiza paşii necesari pictării unui ou de
struţ. Cursanţii au avut ocazia să pună celor trei invitaţi speciali diverse
întrebări; au redescoperit prin intermediul cursului arta de a făuri frumosul,
dar şi talentul, dexteritatea celor trei invitaţi, implicarea necondiţionată.
Confecţionând zgărdane, pictând sau zămislind vase din lut, participanţii la
curs au contribuit la reactualizarea zestrei strămoşeşti a Maramureşului.
Prin acest
curs interactiv se revitalizează valorile strămoşeşti căpătate de la străbuni,
se pune accent pe comunicarea şi transmiterea intergeneraţională.
La cursul
din 5 martie se vor finaliza zgărdanele; se vor prezenta manifestările agrare
respectate în prezent, cu sfinţenie, pe meleagurile maramureşene: „Udătoriul”
din Şurdeşti (Ţara Chioarului) şi „Tânjaua din Hoteni” (Ţara Maramureşului).
Antologia „Paşi împreună”, volumul II este pe piaţă
Miercuri,
25 februarie, la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare a avut loc
lansarea celui de-al doilea volum al Antologiei literare „Paşi împreună”, apărută prin grija a două instituţii culturale de
seamă din Maramureş: Cenaclul
scriitorilor şi Fundaţia „Pro Unione” inclusiv Editura „Gutinul”, director
Dan Achim.
Sala de
conferinţe a fost plină, iar întâlnirea a debutat cu un moment de reculegere
ţinut în memoria artistului plastic Mihai Olos. În prezidiu au luat loc:
editorul Dan Achim, scriitoarea Florica Bud, profesorul universitar dr.George
Achim şi criticul literar Augustin Cozmuţa, ultimul şi în calitate de moderator
al evenimentului.
Domnul Augustin
Cozmuţa a arătat faptul că Nordul are o tradiţie în realizarea de antologii,
numai dacă ne gândim la „Nord statornic” apărută în celălalt regim sau la
antologiile realizate de Nicu Scheianu şi Centrul Creaţiei Judeţene,
considerând că: „E bine ca scriitorii să fie împreună. Asta vrea să sugereze
genericul antologiei. Aici, scriitorii debutanţi stau alături de cei
consacraţi”.
Doamna Florica Bud a mulţumit celor care s-au implicat
efectiv la realizarea celui de-al doilea volum al Cenaclului: profesorului Dan
Achim, doamnei Maria Gârbe şi nu în ultimul rând lectorului de carte, Augustin
Cozmuţa. A promis că va exista cât de curând şi un volum III, în aşa fel încât
scriitorii care nu au fost cuprinşi în primele două volume să-şi găsească locul
în paginile acestei antologii, cu rugămintea ca aceştia să participe la
şedinţele Cenaclului iar textele trimise să nu depăşească zece pagini.
Universitarul George Achim, care a lecturat acest al doilea volum, a
spus: „Citind textele publicate, nu am avut surprize, ci doar confirmări. Cei
stăpâni pe instrumentele lor mi-au arătat că aşa sunt, iar ceilalţi nu m-au
convins. Din păcate nu am avut surpriza scânteii. Am încadrat textele pe trei
paliere: al celor valide estetic; sunt apoi câteva întâlniri bune cu nume pe
care nu le ştiam, dar care mi-au plăcut şi sunt texte pe care le-aş pune la „Poşta
redacţiei” şi-aş răspunde „Mai aşteptăm”.
Au mai vorbit:
Vasile Dan Marchiş, Ştefan Herţeg, Aurel Pantea, Ioana Ileana Şteţco, Maria
Gârbea, Vasile Tivadar, Viorel Thira şi alţii.
Apreciem
efortul doamnei Florica Bud şi editorului Dan Achim care s-au ţinut de cuvânt
şi au tipărit o nouă antologie - mozaic literar, iar de acolo de sus, regretatul
Ion Burnar cred că mulţumeşte pentru strădania de a exista în continuare un Cenaclu literar atât de
dinamic şi valoros ca cel din Baia Mare, condus cu profesionalism şi dragoste
de Florica Bud!
Gelu Dragoş
joi, 26 februarie 2015
Dicţionar rebusistic – „Prietenii mei, rebusiştii”
Lucrarea PRIETENII MEI, REBUSIŞTII - mic dicţionar, este un
portret colectiv şi totodată individualizator al enigmiştilor români. Alcătuit
de către bine-cunoscutul rebusist hușean
Virgil AGHEORGHIESEI, dicționarul
dezvãluie în fapt o veritabilă istorie rebusistă şi, sub forma medalioanelor,
sunt prezentaţi pe de o parte autori ce pot fi consideraţi deschizători de drum
în domeniu, dar şi reprezentanţi ai generaţiilor care au dus mai departe acest
potenţial creator”.
Este o lucrare complexã, structuratã în trei volume, în
care, minuţios, autorul a cuprins biografiile unor rebusişti ce, de-a lungul
vremii, au marcat, prin activitatea lor, această lume specială a cuvintelor
încrucişate. Medalioanele din cuprins sunt un ansamblu compoziţional care oferă
cititorului detaliile biografice ale subiectului prezentat, iar prin
exemplificările incluse în final reprezintă o „antologie ad-hoc de specii”,
facilitând o privire de expresie naţională asupra fenomenului rebusist
autohton.
Cu bucurie sinceră am descoperit, medalionul de prezentare
al maramureşeanului nostru din Fărcaşa, MIRCEA PAUŞENIUC, de la paginile
100-101,ceea ce reprezintă o onoare pentru Maramureş. Îl aşteptăm cu o carte pe
Mircea Pauşeniuc, cu acest gen literar tot mai gustat, aşa cum ne-a promis anul
trecut, dar se pare că în momentul de faţă este prea ocupat cu...HCM Baia Mare
şi Champions League!
Salut Trecut - Napoleon Bonaparte evadeaza de pe insula mediteraneana Elba
Intr-o zi de 26 februarie, in anul 1815, Napoleon Bonaparte
evada de pe insula mediteraneana Elba, unde fusese exilat dupa abdicarea sa din
1814. In timpul exilului, Napoleon a ramas in contact cu o serie de oameni
politici din Franta si a fost mereu la curent cu desfasurarea evenimentelor din
tara. Informat despre nemultumirea crescanda a populatiei fata de noul rege,
Ludovic al XVIII-lea si de regimul sau, Napoleon se intorcea in Franta la
inceputul lui martie 1815, la doar 11 luni dupa prima sa abdicare. In drumul
sau spre Paris, fostul suveran nu s-a confruntat cu o opozitie hotarata,
trupele trimise in intampinarea sa pentru a-l aresta inchinand armele in fata
fostului lor commandant si trecand de partea lui. La fel vor face si
majoritatea generalilor importanti si o serie de maresali. Odata cu intrarea
lui in Paris, incepe perioada cunoscuta drept Cele o suta de zile (intre
revenirea lui Napoleon Bonaparte la Paris, la 20 martie 1815, si revenirea pe
tron a lui Ludovic al XVIII-lea, la 8 iulie 1815). In acest timp s-a derulat
Razboiul celei de-a Saptea Coalitii, constand in operatiunile militare care au
avut loc in Belgia de astazi si in nord-estul Frantei, in nordul Italiei si in
Regatul Neapolelui. Reintronat la 1 martie 1815, Napoleon incepe sa viseze la
refacerea marelui imperiu. Obtine cateva victorii, dar este infrant in batalia
de la Waterloo (18 iunie 1815). Silit sa abdice din nou (22 iunie 1815),
Napoleon a fost exilat pe insula Sf. Elena, unde a murit in conditii neclare,
cativa ani mai tarziu, la varsta de 51 de ani (5 mai 1821). A fost inmormantat
cu onoruri militare.
Iuliu Ionut DRAGOS
Europe Direct Maramures. Semestrul european 2015. Rapoartele de tara disponibile on-line
Comisia Europeana a publicat astazi, 26 februarie,
rapoartele de tara din cadrul Semestrului european 2015. Mai multe detalii si
raportul despre Romania sunt disponibile in comunicatul de presa din pagina:
http://ec.europa.eu/romania/news/26022015_semestrul_european_2015_dezechilibre_economice_ro.htm
Margareta
CAPILNEAN
Coordonator
Centrul Europe Direct Maramures
Fundatia CDIMM
Maramures - structura gazda
Bd. Traian
9/16, 430211, Baia Mare
Program:
zilnic, 9.00-16.00
Tel/ Fax:
0262.224.870, 222.409, 221.380
Mobil:
0744.620.103
E-mail:
europedirect@cdimm.org, marga@cdimm.org
Web:
http://europedirect.cdimm.org/
Facebook:
http://www.facebook.com/EuropeDirectMaramures
A murit Mihai Olos!
Artist emblematic în istoria contemporană a Centrului
Artistic Baia Mare - lider marcant al „generaţiei ‘60” şi promotor al
„reinternaţionalizării” artei băimărene după izolarea proletcultistă din anii
deceniului 1950, Mihai Olos (26 februarie 1940 - 22 februarie 2015) s-a
manifestat totodată ca unul dintre principalii contributori la înnoirile
experimentaliste avangardist târzii şi postmodernist timpuri ale artelor
vizuale din România perioadei 1960-1980.
De asemenea, Mihai Olos este artistul băimărean contemporan
cu cea mai consistentă notorietate internaţională. A dobândit această
notorietate relativ de timpuriu, iar apoi şi-a consolidat-o constant, îndeosebi
datorită spiritului creativ insurgent şi inovativ complex, nu arareori excentric,
nonconformist şi polemic, pe temeiul căruia a articulat o viziune plastică
profund originală într-un discurc ideatic şi în forme plastice deplin
congruente modernităţii europene târzii, prelucrând elemente definitorii din
zestrea artei populare arhaice maramureşene.
Portofoliul manifestărilor sale publice relevă
particularitatea unei distribuiri dinamice şi de o mare varietate tipologică,
mai rar întâlnită în mediul artistic românesc al anilor 1960-1980, cu
repartizări pe o plajă geografică vastă în care se intersectează spaţiile
publice local, naţional şi internaţional. Platforma principală a promovării
creaţiei sale în circuitul public s-a constituit, pentru o perioadă
îndelungată, prin participările sistematice la expoziţiile anuale oficiale cu juriu
organizate de Filiala Baia Mare a Uniunii Artiştilor Plastici din România:
Expoziţiile regionale de artă plastică (1963-1967), Expoziţiile «Maramureş»
(1968-1989), Expoziţiile «Anuala Artelor» (1990-2013).
Pe acest fundament s-au aşezat, apoi, numeroasele expoziţii
personale a căror prezentare a ţintit, alternativ, mediile publice din ţară şi
din străinătate. Consemnare lor, selectivă, se cuvine să înregistreze cel puţin
următoarele referinţe: Baia Mare, 1965, 1967, 1987 («desemncontinuu», Complexul
expoziţional «Colonia Pictorilor»), 1988, 2000 (expoziţie personală
retrospectivă, Galeria de Artă), 2010 (Mihai Olos 70, Galeria de Artă) • Borşa,
1968; Sighetu Marmaţiei, 1976 (Muzeul Maramureşean); Bucureşti, 1968 (Galeria
Simeza), 1974 (selecţie personală inclusă în «Arta şi Oraşul», Galeria Nouă),
1984 («Mătrăguna», Muzeul Literaturii Române); Poiana Codrului, 2002
(«Olospolis»); Sibiu, 2010 (Expoziţie tematică retrospectivă, Galeria de Artă
Contemporană a Muzeului Naţional Brukenthal); Roma (Galleria: La Feluca,
Italia), 1969; Kasel, 1977 (Germania: «Documenta VI», în cadrul F.I.U. a lui
Joseph Beuys), Wickstadt, 1978, Gießen, 1980; Nijmeegs, 1989 (Olanda); Vác,
1993 (Ungaria).
Participările la expoziţiile de grup Mihai Olos le-a folosit
adeseori ca instrumente/prilejuri de afilieri programatice sau/şi tematice cu
substanţiale angajamente demonstrative, precum la: Bucureşti: «13 Tineri
Artişti», 1967 (cu prilejul Colocviului internaţional „Constantin Brâncuşi“),
«Tapiserie – Lemn», 1973 (Complexul expoziţional „Dalles”, comisar de expoziţie
Dan Hăulică), «Locul – Faptă şi Metaforă» (Muzeul Satului), «Experimentul în
arta românească după 1960», 1997 (Teatrul Naţional, Galeriile de Artă) •
Timişoara, «Studio», 1978 (Galeria Bastion) • Baia Mare, Conventul Internaţional
de Pictură «Simon Hollósy», ediţiile 2002 şi 2003 • Italia: Trienala de Arte
Milano, 1968 • Veneţia, Bienala Internaţională, 1980 (în Pavilionul
Internaţional, o tablă de ardezie încadrată în instalaţia «Capitalul spaţiu
1970 – 1977» a lui Joseph Beuys) • Germania: Berlin,Tripodul de aur, 1993;
Wiepersdorf • Slovenia, Murska Sobota, Trienala Internaţională de Sculptură
Mică, 2001.
Mihai Olos s-a numărat printre cei dintâi artişti români
preocupaţi de experimentalismul de tip happening performance, realizând o serie
de evenimente performative dintre care câteva de impact cultural–artistic şi
civic major în arta românească contemporană, şi cu ecouri semnificative şi în
plan internaţional: Baia Mare, «25», 1969 (24 august); «Aur – Grâu», 1972 (14 noiembrie,
Mina Herja); «Pământ», 1973 (mai) Cuhea [Bogdan Vodă] (Maramureş); «Împotriva
poluării», 1979 (decembrie) • Germania: Gießen, «Gând românesc pentru Germania
şi dedeochiul (Omagiu lui Rilke şi lui Beuys)», 1978 (aprilie); Düsseldorf,
«Reîntâlnire cu Beuys», 1980 (26 iunie) • ciclul de performance itinerant «O
statuie umblă prin Europa»: 1974, Franta – Ronchamps; 1978, Germania –
Düsseldorf: «Întâlnirea cu Beuys»; 1978, Spania – Barcelona: Sagrada Familia –
«Întâlnirea cu Gaudi»; 1981, Italia – Venezia, Vezuviu; 1982 (iunie), Turcia –
Gordiyon (Capadochia), în situl arheologic frigian de la Gordium; 1988
(august), Grecia: Olimp, Meteora, Podul Arta, Acropole, Istmul din Corint;
1988, Danemarca – Jelling: Piatra cu rune • Ungaria: Vác, «Poetica» 1992 (4
iulie).
Între 1962 şi 1997, Mihai Olos s-a numărat printre
principalii contributori la cele mai importante expoziţii colective organizate
de Filiala Baia Mare a Uniunii Artiştilor Plastici, atât la sediul din Colonia
Pictorilor, cât şi în localităţi din judeţul Maramureş, din ţară (Arad, Braşov,
Cluj-Napoca, Piatra Neamţ, Constanţa, Bacău, Suceava, Oradea, Bistriţa, Dej,
Zalău, Focşani, Tulcea) şi în străinătate (Ucraina [ex U.R.S.S.]:
Ivano–Frankovsk, 1977 şi 1979; Polonia: Kielce, 1983; Ungaria: Gyula, 1982;
Nyíregyháza, 1991; Szolnok, 1992). Pe de altă parte, lucrări de-ale sale au
fost incluse în selecţii reprezentative de artă românească contemporană
prezentate în Cehoslovacia, Ungaria, Japonia, Australia, Canada, S.U.A.,
Italia.
De asemenea, artistul a realizat în Baia Mare lucrări de
artă monumentală de for public la Cinematograful Dacia (1967-1968, panouri
decorative cu elemente cinetice într-un ansamblu ambiental realizat în
colaborare cu sculptoriţa Valentina Boştină) şi la fostul Club al Tineretului
(1968).
Un număr de 23 de piese aparţinând creaţiei lui Mihai Olos
au îmbogăţit, treptat, colecţiile de artă contemporană ale Muzeului Judeţean de
Artă «Centrul Artistic Baia Mare» între 1964 şi 2012 (22 de piese de pictură şi
o piesă de grafică de şevalet). Cea mai mare parte a lucrărilor din acest fond
monografic au fost valorificate sistematic, atât expoziţional, cât şi
ştiinţific şi publicistic prin programele promovate de muzeul nostru în ultima
jumătate de secol. În primul rând prin selecţiile de autor încorporate în
expoziţiile permanente realizate după 1967 (1967-1978; 1984-1996; 1998-2008;
cinci lucrări de Mihai Olos sunt prezentate în actuala expoziţie
permanentă Centrul Artistic Baia Mare.
Repere europene între tradiţii şi inovaţii, deschisă în iunie 2010). Pe de altă
parte, artistul a fost prezentat în peste 50 de expoziţii temporare realizate
de muzeul băimărean de artă începând din 1962, fie ca organizator unic, fie în
diverse colaborări instituţionale (printre care cele mai numeroase şi importante
au fost colaborările cu Filiala Baia Mare a Uniunii Artiştilor Plastici din
România). Două expoziţii personale Mihai Olos au marcat momente de referinţă în
destinul artistului: cea dintâi – tinereţea insurgentă în afirmarea valorilor
avangardismului târziu (1965, în sălile Muzeului de Artă de azi), iar cea de a
două – deplina maturitate ce l-a consacrat şi ca un înaintemergător în geneza
postmodernismului românesc (2000, în sălile actualului Muzeu Judeţean de
Istorie şi Arheologie; curator Ioan Igna). Se cuvin menţionate, apoi,
următoarele expoziţii temporare cu semnificaţie deosebită: «Prezenţe Artistice
la Baia Mare. 1896-1971», 1971; «Achiziţii noi în patrimoniul muzeal 1976»,
1976; «Ghid de artă contemporană. Tineri creatori. Experiment plastic», 1976;
«Anotimpuri băimărene», 1987; A nagybányai művésztelep, 1991 (Szolnok,
Ungaria); expoziţia retrospectivă aniversară Centrul Artistic Baia Mare
1896–1996 The Baia Mare Artistic Centre, 1996-1997; ciclul expoziţional Arta
dialogului european, 2002-2011; selecţie de artă băimăreană în cadrul
expoziţiei tematice Pictori din Transilvania în Centre Artistice Europene, 2007
(Sibiu); expoziţia internaţională itinerantă Conexiuni 2010 • Connexion 2010,
Kecskemét (Ungaria) – Baia Mare; expoziţia retrospectivă naţională Artistul şi
Puterea. Ipostaze ale picturii româneşti între anii 1950 şi 1990, 2012,
(Bucureşti, Biblioteca Naţională a României); expoziţiile tematice Pictori
băimăreni contemporani în colecţiile Muzeului Judeţean de Artă «Centrul
Artistic Baia Mare», 2012; Pictori români contemporani în colecţiile Muzeului
Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare», 2013; Generaţia ʻ60 şi
recuperarea avangardei, 2014-2015.
Dumnezeu să-l
odihnească în pace!
TIBERIU
ALEXA
marți, 24 februarie 2015
Salut Trecut - Dragobetele, sarbatoare populara semnificand venirea primaverii
I.I. Dragos
Statuia lui Decebal – cea mai mare sculptură realizată în piatră de pe teritoriul Europei
Statuia lui Decebal (
foto ) este o sculptură în stâncă pe malul Dunării, localizată între Eşelniţa
şi Dubova, în apropiere de Orşova.
Ea a fost
finanţată de istoricul Iosif Constantin Drăgan. Lucrările s-au desfăşurat în
perioada 1994-2004 şi au transformat zona într-un punct de atracţie turistică
deosebită pentru cei care aleg să urmeze traseele turistice, de la Cazanele
Dunării.
Este
poziţionată pe malul stâng al Dunării, în golful Mraconia.
Construcţia a
durat 10 ani şi a costat peste 1 milion de dolari!
Au lucrat la
realizarea sculpturii pe parcursul celor zece ani 12 sculptori alpinişti, sub
conducerea artistului italian Mario Galeolti.
Are o înălţime
de 55 metri şi o lăţime de 25 metri, concurând cu Statuia Libertăţii din New
York ( cu 6 metri mai puţin) şi cu Monumentul lui Hristos de la Rio de Janeiro
(cu 8 metri mai mult).
GDL
ANUNŢ HCM BAIA MARE
Duminică, 1 martie, de la ora 17.30, HCM Baia Mare va juca
pe propriul teren în compania IK Savehof în a IV-a etapa din grupa principala 2
a EHF Champions League. Un bilet pentru acest meci va costa 50 lei. Biletele
vor putea fi achiziţionate de la casa de bilete a sălii sporturilor
"Lascar Pană" după următorul program: vineri şi sâmbătă, între orele
9.00-12.00 şi 16.00-18.00, respectiv duminică, de la ora 9.00 la 17.30.
Abonaţii îşi păstrează locurile. Date furnizate de hcmbaiamare.ro.
Cristi SOMEŞAN
În sfîrşit, o idee bună a lui Klaus Iohannis
MUTAREA CAPITALEI ROMÂNIEI LA BRAŞOV!
L-am lovit, pînă
acum, pe Klaus Iohannis ca pe-un sac de box. În replică, el a tăcut mîlc. Adică
n-a dat nici o replică. N-a schiţat nici un gest. Bun încasator. Astăzi, am
aflat ceva care m-a surprins în mod plăcut: în discuţiile sale cu apropiaţii,
fostul primar al Sibiului spunea că vrea să mute Capitala la Braşov. Ideea a
fost formulată, pentru prima oară, de Ionel I.C. Brătianu. Mort în mod
surprinzător şi prematur, în 1927, marele om de Stat n-a mai apucat să-şi vadă
visul cu ochii. Ulterior, am făcut, şi eu, această propunere – ea fiind o idee
centrală a campaniei mele pentru alegerile prezidenţiale, din anul 2000.
Argumentele pro sînt mai puternice decît cele contra. În primul rînd, ţara e
descentrată, din Bucureşti pînă în Nord Est sau Nord Vest fiind aproape 1.000
km. În al doilea rînd, Municipiul Bucureşti e prea expus unei eventuale
invazii, fiind la numai cîteva zeci de minute de graniţa naturală a Dunării. De
partea cealaltă, Braşovul oferă o mai mare garanţie, fiind protejat de căldarea
munţilor.
Eu sînt un om corect, de cînd mă ştiu, aşa că salut
preluarea acestei idei de către Klaus Iohannis. Nu exclud că el a gîndit şi
emoţional: vrea să aibă locul de muncă mai aproape de oraşul lui, Sibiu. Tot ce
e posibil, dar nu-i nimic rău în asta. Cum se va face modificarea? Prin
schimbarea Constituţiei. Cheltuielile vor fi foarte mari – practic, e nevoie de
construirea unui oraş modern, alăturat, pentru clădiri administrative, ambasade
etc. Cu ajutor european, putem suporta. Doamne-ajută.
CORNELIU VADIM TUDOR
23 februarie 2015
Pod de fier la Ulmeni, peste rîul Someş - în locul podului umblător
Vineri, 20 februarie 2015, au început lucrările de
construcţie a podului peste rîul Someş, la Ulmeni. Lucrările vor fi finalizate
peste doi ani şi vor costa circa două milioane de euro. Cu acest prilej,
primarul oraşului Ulmeni, Lucian Morar, a organizat o ceremonie religioasă de
binecuvîntare a investiţiei publice, la care s-au rugat preoţii ortodocşi din
Ulmeni (3), Chelinţa, Tohat, Someş Uileac şi Benesat, iar o serie de
politicieni au vorbit despre acest succes al actualului Guvern: Gabriel Zetea,
vicepreşedintele CJ Maramureş, şi Emil Ambruş, preşedintele UNPR Maramureş. Au
fost prezenţi primarii comunelor Mireşu Mare, Băseşti, Oarţa de Jos, Băiţa de
Sub Codru şi Benesat, dar şi consilieri locali, cetăţeni, ziarişti.
Podul conţine 550 de tone de fier
Omul spre care se îndreaptă de acum toată atenţia este
contructorul, ing. Ioan Băbuţ, administratorul firmei Forstinger SRL Baia Mare,
care are la dispoziţie 24 de luni şi suma de 8,42 milioane lei plus TVA,
alocaţi în tranşe anuale prin Ordonanţa nr. 28 a Ministerului Dezvoltării
Regionale şi Administraţiei Publice. Decontările se vor face lunar. Ioan Băbuţ
şi cei 34 de constructori ai săi vor ridica noul pod peste rîul Someş,
construit din grinzi de metal, în total cîntărind 550 de tone de metal, pus în
operă pentru a întinde peste Someş palierul lung de 100 de metri (fără picior
de sprijin în mijlocul albiei) şi două viaducte de cîte 35 de metri lungime,
amîndouă în partea dinspre Mireşu Mare, care în caz de inundaţii majore nu vor
permite apei să afecteze podul. Pe maluri, vor fi fixate picioare de susţinere
adînci de 12-16 metri.
Soluţia tehnică pentru acest pod de metal, ne spune
constructorul Ioan Băbuţ, a fost aleasă pentru că este mai ieftină - faţă de un
pod de beton, clasic. Proiectantul acestei structuri metalice complexe este
ing. Mihai Vlad din Baia Mare (părinţii săi sînt din Săliştea de Sus), ajutat
de profesori universitari din Cluj-Napoca, de la Facultatea de Construcţii.
Poduri asemănătoare mai există în Bucureşti şi Oradea. Unul, în Ungaria. În
acest an, va fi ridicată 80% din lucrare. Podul va avea în total 170 m lungime,
din care 100 m peste albia rîului Someş. Peste podul lat de 7,80 m, cu 2 benzi,
plus trotuare pentru pietoni şi biciclete, vor putea trece autovehicule de
toate tipurile, inclusiv cele cu masa de 40 t (camioane şi TIR-uri grele),
restricţionate fiind doar transporturile agabaritice la lăţime şi înălţime.
Firma Forstinger a mai construit 15 poduri, însă de dimensiuni
mai mici, acesta este primul pod mare din portofoliul său şi Ioan Băbuţ speră
să se impună în acest domeniu de viitor. Lucrarea conţine un mare volum de
muncă, dar de tehnicitate medie. Ioan Băbuţ a construit 2 instalaţii de tip
telescaun şi 6 de tip teleschi, cu rigori tehnice foarte precise, precizia
acolo fiind de ordinul milimetrilor. Podul de la Ulmeni va fi dat în funcţiune
la data prevăzută în contract, cu ajutorul firmei Hefer SRL din Baia Mare, care
execută structura metalică de tip grindă, tiranţi, arcuri, elemente de
dilataţie pe role.
Firma Forstinger nu are datorii, patronul Ioan Băbuţ aplică
un profit între 5 şi 10%, nu este datoare către stat sau terţi. Diriginte de
şantier va fi Dan Constantinescu, el va urmări să fie respectat întocmai
proiectul şi calitatea materialelor. Lucrarea are autorizaţie de construcţie şi
aviz de mediu.
Opinia primarilor din
zonă
Ideea acestui pod este mai veche, însă a fost pusă în
atenţia Guvernului României democrate abia în urmă cu 7 ani, printr-o cerere semnată
de cei 17 primari din zonele Codru şi Chioar.
• Sorin Romocea, primarul comunei Benesat din judeţul Sălaj,
a fost prezent la eveniment şi susţine construcţia, deoarece podul scurtează
drumul spre Baia Mare. Locuitorii din Benesat merg des în capitala
Maramureşului, ca elevi de liceu şi studenţi, bolnavi care apelează la Spitalul
Judeţean, îşi fac acolo cumpărăturile mari, se duc la meciurile de handbal şi
la spectacole. Mulţi băimăreni sînt de origine din Benesat şi se întorc sîmbăta
şi duminica acasă la părinţi.
• Primarul şi viceprimarul comunei Mireşu Mare, Virgil Prună
şi Gheorghe Tînc, constată că podul va scurta drumul spre Zalău cu 40 km.
Trebuie ca DJ 108E (de la rîul Someş, la Remeţi - Mireşu Mare), de 3 km, să fie
asfaltat. Acum este în parte de pămînt, greu practicabil!
• Primarul Ioan Călăuz al comunei Băseşti socoteşte că noul
pod va scurta drumul spre Dej şi Cluj cu 30 km, iar spre Baia Mare, cu 20 km.
• Primarul Lucian Morar ne spune că podul va face legătura
rutieră directă, pentru autovechicule şi pietoni, între oraşul Ulmeni şi satul
aparţinător Chelinţa. Pînă acum, chelinţenii care mergeau la primărie trebuiau
să treacă cu podul plutitor peste rîul Someş, iar pe jos, traversau rîul peste
podul de cale ferată, cu riscuri mari de accident.
• Primarul Aurel Dumuţa din Băiţa de Sub Codru ne spune că
podul va face legătura directă între zonele Codru şi Chioar, cu toate
beneficiile ce decurg de aici. Podul peste Someş este o necesitate pentru
locuitorii din zonă.
• Prof. Bogdan Pop, primarul comunei Oarţa de Jos, consideră
că prin acest pod se va face "înfrăţirea" oamenilor de pe cele două
maluri ale rîului Someş. Codrenii vor merge mai des la morile de porumb şi grîu
din Mireşu Mare, vor preda viţei la centrul de achiziţie din Tulghieş. Spre
Baia Mare, orţenii nu vor circula pe acest pod, le este mai scurt drumul prin
Gîrdani, cu trecere peste Someş la Ardusat-Pod. Drumul judeţean Ariniş - Mînău
ar trebui reasfaltat în următorii doi ani, pînă cînd va fi gata podul nou peste
Someş.
• Dr. Dorin Mitre, primarul comunei Bicaz, constată că noul
pod peste Someş scurtează drumul spre Cluj-Napoca, mulţi cetăţeni din Codru
călătoresc spre Occident cu avionul, plecînd din Aeroportul Cluj.
Cetăţenii aplaudă
podul nou
Am stat de vorbă şi cu cîţiva cetăţeni din Ulmeni, prezenţi
la predarea către constructori a amplasamentului pentru construcţia noului pod.
• Viorica Farcaş are un copil bolnav şi merge des la spital
în Baia Mare, iar drumul peste noul pod îi va fi mai scurt.
• Ştefan Szakaci din Ulmeni lucrează 14 ari de teren arabil
peste Someş, pînă acum traversa rîul cu podul plutitor, traversarea unui ştraf
cu cai costă 5 lei, deci 10 lei dus-întors. La fel şi pentru un autovehicul. Pe
noul pod, circulaţia va fi gratuită şi rapidă (nu mai aştepţi o jumătate de oră
să vină brudina pe cigă cu role, împinsă cu prăjina de la mal).
• Pali Petrache are pămînt arabil peste rîu, dar şi rudenii
în satele de peste Someş, aşa că se bucură pentru noul pod în construcţie. În
vîrstă de 72 de ani, P.P. îşi aduce aminte că în 1948 a lucrat ca zilier la
podul de cale ferată peste Someş, a cărat balastru. Pe acele vremuri, apa
Someşului îngheţa peste iarnă şi ţăranii transportau gunoiul cu săniile trase
de cai, trecînd direct peste podul de gheaţă, peste care puneau paie şi udau cu
apă, astfel ca prin îngheţ să se formeze un strat de gheaţă mai gros. Acum nu
mai ştie de cînd n-a văzut Someşul îngheţat!...
Vom trăi să vedem podul?
Cei 7 preoţi au oficiat rugăciuni de binecuvîntare pentru
începerea lucrărilor, au sfinţit malul cu aghiazmă. Podul le va aduce şi lor un
avantaj, ne spune preotul Marcel Marcus din Someş Uileac, va scurta drumul
parcurs spre Centrul Protopopesc Chioar din Şomcuta Mare, unde se duc cu
treburi parohiale o dată sau de două ori pe lună.
A fost sărbătoare vineri la Ulmeni, primarul Lucian Morar
i-a invitat pe oaspeţi la un pahar de şampanie şi la o friptură de miel. Toate
actele sînt pregătite, MDRAP va aloca fonduri în fiecare an, iar odată pornită
construcţia nu mai poate fi oprită decît cu riscul degradării a ceea ce s-a
făcut. Dar vicepreşedintele Gabriel Zetea şi Consiliul Judeţean Maramureş vor
insista la Bucureşti ca fondurile promise să fie alocate la timp.
Am ascultat şi vorba unui cetăţean de 72 de ani: Sper să
trăiesc ca să văd podul! Preluare GRAIUL MM
A apărut numărul 17 al revistei “Sport în România”
Din sumarul numărului 17, pe luna februarie 2015, al
revistei “Sport în România” spicuim
interviul cu Alexandru Dedu, preşedintele FR de Handbal -„Handbalul în România
este într-o dragoste latentă în sufletul românilor datorită predecesorilor
noştri“ și editorialul - “Propun un
pact politic pentru sport!“, ambele materiale fiind semnate de Dumitru Graur.
De asemenea, în acest număr al revistei de cultură și educație sportivă
puteți citi reportaje despre “Frumusețea naturală a saniei“, Fed Cup - “Victorie
în faţa Spaniei! “, “Bucurie şi ratări la Australian Open“, Sărituri cu
schiurile - “Spectacol la Râşnov“,“Bob cu bob pe primul loc“, “Aur istoric la
biatlon“, “Investiţie de 100 de milioane de euro în sportul românesc! “,
“Craiova - Arena visurilor renăscute“, handbal - “Model danez la CSM Bucureşti“,
CNOPT - Proiectul lui Alin Petrache, o mână de ajutor pentru „tânăra gardă“,
“Cartea alba – Sportul, prim vector de imagine pentru România“, handbal -
“Mondiali de Sighişoara“,“Regalul gimnasticii europene, la Bucureşti“, tenis de
masa - “Misiune imposibilă“, “Cirque du Soleil - Divertisment de clasă
mondială“,“10 ani fără Toni Alexe“, dosarele secrete / arhivele securității - “Un scandal istoric, muşamalizat în
culise“, restituiri - “Misteriosul Mr. Covaci“, “Show total la Super Bowl
2015“, “Sport = sănătate - Vrei muşchi, mănânci muşchi!“, sau curiozitati - Joc
de noroc sau ştiinţă?.
La revistă vă puteţi
abona online, intrând pe site-ul www.sport-inromania.ro.
Cristi SOMEŞAN
La mulţi ani, Gelu Dragoş !
Cu
trecerea anilor, în căutarea desăvârşirii a ajuns să se facă DASCĂL. O meserie
frumoasă, dar grea. Lui însă i-a plăcut să modeleze conştiinţe şi să transmită
nu numai cunoştinţe ci şi trăiri, i-a învăţat pe copii să fie buni, să iubească
natura cu toată paleta ei de frumuseţi, Poezia ca o evadare în fericire. A
reuşit aceste lucruri îmbinând lecţiile cu activităţile extraşcolare. Fiindcă
timpul zboară cu paşi repezi, să nu uităm să-i spunem LA MULŢI ANI, domnule
învăţător!
Şi
pentru că domnul Gelu Dragoş este şi poet şi jurnalist, îi urăm să-i fie mereu
viaţa deschisă ca o carte spre societate şi spre copii şi să oglindească în ea
tot ce e frumos, sensibil şi curat.
prof. Ana Chira
Care pe care sau despre angoasa românilor
(Portretul
îndureratei doamne România postdecembristă)
Actuala stare a economiei
româneşti este catastrofală. Nu ştiu cât îi îngrijorează pe guvernanţii de
ieri, de azi şi (după cum merg lucrurile) de mâine. Pentru că ei oricum încasează
lefuri grase şi beneficiază de multe alte avantaje normale pentru o situaţie
dureros de anormală în ţară. (A dat cineva socoteală pentru enormele prejudicii
cauzate din incompetenţă? Aşa o culpă nu este prevăzută în Cod Penal. Dacă nici
marii tâlhari dovediţi şi întemniţaţi nu-şi tem averile dobândite necinstit...)
Şi toate astea în
acordurile greţoase ale angajamentelor pentru binele celor mulţi şi al
lozincilor de felul „Nimeni nu-i mai presus de lege”! Dar, vai mie, neumăratele
cazuri de abuz şi corupţie din perioada postdecembristă (cunoscute de aproape
toată suflarea şi de-abia în ultimul timp puse pe tapetul ruşinii de către
oamenii legii), demonstrează adaptarea la mediu a acelor metehne fanariote,
care au darul să ilustreze gradul de uzură morală al unei societăţi aflată în
interminabilă tranziţie, mai bine spus derivă, de la concreteţea
sterilizant-uniformizatoare a comunismului la luminiţa amăgitoare de la capătul
tunelului postdecembrist.
Dacă prin democraţie
(evident, nu cea originală) înţelegem respectul legilor şi supunerea tuturor
cetăţenilor în faţa legilor încâlcite de care avem parte, asta nu înseamnă că
poţi deveni cetăţean model doar cerându-le celorlalţi să le respecte, atunci când
tu, aflat la butoane, ştii prea bine că respectul legilor se poartă doar pe
alte meleaguri şi că teama de ele este obligatorie doar pentru cei care te-au
propulsat.
Fireşte, una-i viaţa şi cu
totul altceva teoria. Aşa că aleşii nu vor rata niciodată ocazia de a-şi etala
cunoştinţele despre o democraţie complet diferită de a noastră, susţinând că ea
funcţionează doar atunci când instrumentele de aplicare a legii îşi exercită
autoritatea în toate straturile societăţii şi când toţi membrii acesteia, fără
excepţie, acţionează în spiritul lor, că democraţia presupune un necontenit
exerciţiu civic în vederea netezirii inevitabilelor asperităţi sociale şi că,
indiscutabil, cadrul legislativ reprezintă sistemul nervos al neastâmpăratului
organism social.
Cum nu este cazul să ne facem iluzii în legătură cu democraţia
din România şi cu existenţa statului de drept, nu trebuie nici să ne mire
neîncrederea subtil-persiflantă a occidentalilor faţă de harababura dirijată şi
întreţinută de întregul postdecembrism.
Mai grav este faptul că
nici măcar diaspora (sau, mă rog, o bună parte a ei) nu poate fi lesne clintită
dintr-un imobilism alimentat uneori cu neîncredere viscerală vizavi de grozăvia
şi ridicolul realităţilor din ţară, alteori cu dispreţ îngăduitor împrumutat
din mediile în care încearcă să se altoiască..
Dar dacă aleşii noştri
sunt infinit mai îngrijoraţi de viitorul lor şi al clanului din care fac parte
decât de viitorul României, politicienii şi investitorii occidentali se
dovedesc de-o prudenţă agasantă în ceea ce priveşte foloasele
politico-economice ale ţărilor lor, respectiv profitul societăţilor comerciale
pe care le reprezintă. Cât au învăţat diplomaţii noştri din fermitatea
onctuos-civilizată a străinilor ce-şi etalează zâmbetele direct proporţional cu
scopul urmărit, cât învăţăm noi toţi din
legăturile cu străinii de toate culorile şi gabaritele?!...
De luat aminte că un
american, un francez sau un neamţ se va revolta împotriva unor stări de lucruri
din patria lui datorate erorilor guvernanţilor (nu fără temei se spune că eroarea
politică este mai gravă decât crima) şi va şti prin votul dat la viitoarele
alegeri să-i sancţioneze, dar niciodată nu-şi va face ţara troacă de porci, cam
aşa cum se întâmplă pe la noi, unde alegătorii demonstrează cu exemplară
regularitate că nu ştiu ce vor, pentru ca mai apoi, când nu mai este nimic de
făcut, să înjure şi să-şi care pumni în cap, implorându-l pe Dumnezeu să le dea
mintea românului de pe urmă. Occidentalii nu sunt naţionalişti, ci
ultranaţionalişti – abili, civilizaţi şi necruţători în relaţiile cu străinii
de la care n-au ce stoarce.
La noi este deosebit de
activ principiul care pe care. Iar acest principiu este transpus în practică
printr-un ansamblu de mijloace politice şi/sau economico-financiare, funcţie de
poziţia celui în cauză şi de poliţele pe care le are de plătit. Prin urmare,
disputa politică degenerează în bătălie pe viaţă şi pe moarte (fireşte,
condimentată cu ameninţări, insulte şi înjurături), mai mereu penibilă şi
totdeauna contraproductivă, astfel că instituţiile statului se transformă în
teatre de răfuieli personale ori de partid, iar mulţimea tot mai pauperă a
spectatorilor/telespectatorilor aplaudă pe unii dintre ei şi-i înjură pe
ceilalţi, fără fidelitate în simpatii, că doar e democraţie, în vreme ce
bogăţia naţională intră atât în buzunarele fără fund ale aleşilor, cât şi în
conturile ticăloşilor din străinătate încârdăşiţi cu cei desemnaţi prin lege şi
jurământ să gestioneze averea poporului român.
Iată că mai vechea noastră
meteahnă – aceea de-a ieşi în faţă după ce ai fost scos pe uşa din dos,
respectiv de-a înfige şişul în spatele semenului de altă credinţă sau orientare
politică (Dostoievski are în romanul Fraţii Karamazov memorabilul răspuns al
bătrânului Karamazov, prototipul ticălosului. Cineva îl întreabă: „De ce-l
urăşti pe cutare? Ţi-a făcut ceva?” „Să-ţi spun de ce: omul nu mi-a făcut
nimic, ce-i drept, în schimb eu i-am făcut o porcărie crasă, şi de-atunci nu
mai pot să-l văd în ochi, îl urăsc numai şi numai din pricina acelei porcării!”),
o asemenea meteahnă duce fatalmente la ură şi atomizare socială şi provoacă un
rău imens întregii naţiuni, treabă exploatată de cei ce urmăresc întreţinerea
dihoniei între români şi menţinerea României la coada ţărilor din Uniunea
Europeană.
Cu toate că până în prezent
s-au împrumutat peste o sută de miliarde euro, întrucât grosul acestora a fost
destinat consumului şi restul şutit (aproape nimic pentru investiţii, deşi este
ştiut că fără investiţii economia moare), situaţia economică a României este în
continuare alarmantă, tot mai mulţi români trăind de azi pe mâine din
expediente, împăcaţi cu faptul că au cel mai scăzut nivel de trai din UE şi cu
gândul că asta-i vrerea lui Dumnezeu.
Nu ştiu dacă o ţară
întreagă merită să-i caute şi apoi să-i pună la zidul infamiei pe vinovaţi, în
timp ce activităţile productive, atâtea câte au mai rămas, au serios de suferit
de pe urma dezbaterilor politice şi a învârtelilor supranumite afaceri. Dar
ştiu că există mai multe cauze principale care cu necesitate au generat actualul
marasm.
1.Dezastrul din agricultură favorizat de lacunele Legii 18/91 şi de
imensele pagube provocate prin desfiinţarea aberantă a fostelor Cooperative
Agricole de Producţie (CAP) şi Întreprinderi Agricole de Stat (IAS), un
dezastru care depăşeşte puterea minţilor normale, având în vedere că România
posedă circa nouă milioane de hectare teren arabil, pământ bun de uns pe pâine,
şi că între fruntariile sale trăiesc acuma doar 18 milioane de români. Deci o
jumătate de hectar de teren arabil la o persoană, iar guvernele împrumută bani
cu dobânzi consistente pentru a cumpăra peste 60% din alimentele de bază!
Furia devastatoare a
foştilor membri CAP, ca şi jafurile comise şi niciodată recuperate măcar la
nivelul preţurilor de atunci, toate au contribuit la dispariţia multor abuzuri
anterioare şi la mascarea furtişagurilor foştilor mari mahări ai agriculturii
socialiste.
La toate astea se adaugă
descurajarea sistematică a particularilor prin incalificabila politică agrară
promovată de toate guvernele postdecembriste: dobânzi uriaşe percepute de bănci
în faza de început (unde ne sunt băncile agricole, că de filialele diverselor
bănci străine te loveşti aproape la fiecare pas, cam aşa ca de farmacii?), ioc
subvenţii din partea statului, când este ştiut că până şi fermierii americani beneficiază
de subvenţii şi protecţie la achiziţionarea celor de trebuinţă şi la desfacerea
produselor finite, de asemenea nu tu preţuri de achiziţie stimulative, nu tu
seminţe, îngrăşăminte şi insecticide la preţuri avantajoase, nu tu combustibil
fără accize şi maşini agricole livrate de stat în contrapartidă pentru
campaniile agricole.
Este evident pentru
oricine că, acordând atenţia cuvenită agriculturii (în curând, marile probleme
ale omenirii nu vor fi crizele politice şi economico-financiare, ci apa, aerul
şi alimentele!), alta era azi situaţia României, vasăzică nu ajungeam în
postura deopotrivă ruşinoasă şi păgubitoare de mari importatori (cum spuneam,
importăm pe bani împrumutaţi peste 60% din alimentele de bază), noi care în perioada
interbelică eram grânarul Europei (hrăneam peste 100 de milioane de oameni), ci
dimpotrivă, după acoperirea necesarului intern, ne-am fi creat însemnate
disponibilităţi pentru export. Automat acest lucru ar fi antrenat o bună
stabilitate a preţurilor (prin extensie a balanţei externe), totodată o bună
parte din forţa de muncă disponibilizată de alte sectoare ale economiei ar fi
fost absorbită în agricultură şi compartimentele conexe, evitându-se în acest
fel competiţia preţuri-salarii şi tensiunile sociale aferente.
În general, preocuparea
cetăţeanului este orientată obsesiv spre politică atunci când se confruntă cu
necazuri, îndeosebi cu lipsuri şi dificultăţi în aprovizionare. Cum de marii
strategi (sic!) ai tranziţiei au omis acest element esenţial din savantele lor
programe?!
2.Politica financiar-monetară defectuoasă este cu certitudine o altă
cauză majoră. La început colaterală mecanismului economic absolvit de orice
control, mai apoi punând în funcţiune pârghii care ori că gripează maşinăria greoaie
a economiei româneşti, ori că accentuează degringolada şi blochează iniţiativa
particulară – numeroase taxe şi impozite supraponderale (cele mai multe din UE),
generate de nevoia întreţinerii vastului aparat administrativ şi de control
financiar (Administraţia Financiară, Garda Financiară, Curtea de Conturi etc.),
ce acţionează concertat sau în paralel, dar – în pofida planului de amenzi cu
mult depăşit – nereuşind să descurajeze tot mai frecventele acte de fraudă şi
evaziune fiscală.
Acest uriaş efort
financiar contribuie din plin la sporirea inflaţiei, cu întreg cortegiul de
nenorociri sociale adiacente: scăderea nivelului de trai la grosul populaţiei,
creşterea armatei de şomeri, adâncirea decalajului dintre pătura subţire a
îmbogăţiţilor şi enorma masă a săracilor aflaţi la limita de subzistenţă, toate
acestea constituindu-se în permanente semnale de alarmă pentru societatea
românească a zilelor noastre, o societate aflată într-un primejdios dezechilibru
după absorbţia clasei de mijloc în masa cetăţenilor încercaţi de sentimentul
neputinţei împlinirii sociale.
Apropo de cheltuieli
bugetare, iată două interesante paralele: La o populaţie de 18 milioane (plus
cele circa patru milioane care-şi duc traiul în afara graniţelor), România îşi
permite cu 50 de parlamentari peste numărul congresmenilor americani (populaţia
SUA este de aproape 320 milioane), iar Guvernul României are vreo 27 de
miniştri, în timp ce Germania cu populaţia ei de aproape cinci ori mai mare (83
de milioane), are doar 8 miniştri plus cancelarul!
Inflaţia poate fi
stăvilită prin acţiunea conjugată a trei factori: muncă de înalt nivel
calitativ confirmată printr-un export dinamic, politică financiar-monetară
înţeleaptă şi infuzie de capital. Fiecare din aceşti factori este pus la treabă
prin intervenţia guvernului şi a pârghiilor sale de acţiune directă ori
mediată. Dar dacă în cazul primului factor (cel mai important, de altminteri)
şi a ultimului, intervenţia guvernului este intermediată (de cetăţenul
conştient şi activ în cazul primului, de bunăvoinţa capricioasă a
investitorului în cazul celuilalt), politica financiar-monetară constituie
ansamblul pârghiilor pe care Executivul le pune în mişcare potrivit unei
strategii, ce reflectă esenţa programului său de guvernare.
Intuind ce va urma,
regretatul economist american de origine română Anghel Rugină, a propus o
reformă monetară radicală: emiterea monedei de argint! În concepţia sa, acest
lucru ar fi contribuit nemijlocit la procesul de acumulare şi economisire,
astfel evitându-se eroziunea monedei naţionale.
Propunerea a fost respinsă
în favoarea unui program de austeritate vertebrat pe o fiscalitate excesivă,
oneroasă şi descurajantă...
Preocupat nu doar de
critică, ci şi de aflarea unor căi pentru îndreptarea actualei stări de lucruri
de la noi, citesc cu surprindere, dar şi cu mulţumire în Tribuna economică nr. 20/1994 în articolul Hong Kong: diminuarea fiscalităţii pe fondul unei dezvoltări susţinute
cum „la 2 martie 1994, ministrul finanţelor a introdus noi concesii fiscale, menite
să scutească populaţia în valoare de 7 miliarde dolari HK (905 milioane dolari
SUA) în anul fiscal 1994/95”. În acest mod „420 mii angajaţi nu vor mai plăti
impozit, iar alte 1,1 milioane angajaţi din totalul forţei de muncă de 2,8
milioane angajaţi vor plăti impozite mai mici”. În continuare se arată că „şi
impozitul companiilor a fost redus cu un punct procentual, ajungând la numai
16,5%”. A mai fost redusă cu două treimi taxa de aeroport, de asemenea taxa de
timbru pe vânzările de locuinţe valorând până la 3 milioane dolari HK. La toate
astea se adaugă economiile făcute de guvern: În 1993/94 a cheltuit cu 3% mai
puţin decât şi-a propus în buget, iar la capitolul investiţii cu 6% mai puţin!
Deci taman pe dos de cum
au procedat şi continuă să procedeze guvernele noastre postdecembriste. Orice
comentariu este de prisos.
3.Corupţia la toate nivelele reprezintă cauza cauzelor actualei
degringolade economice. Ea ţine în egală măsură de influenţa cancerigenă a unui
trecut cu importante ramificaţii în prezent şi viitor, precum şi de structura
moral-spirituală a românului, devenită esenţialmente balcanică prin tripla influenţă
orientală: otomană, fanarioto-grecească şi muscălească.
În mod normal, vicii ca
luarea şi darea de mită, evaziunea fiscală sau deturnarea de fonduri ar trebui,
dacă nu în întregime eliminate, măcar substanţial reduse şi apoi ţinute sub
control prin elaborarea şi ferma aplicare a unor drastice legi anticorupţie.
Fireşte, cu condiţia ca organele de emitere şi aplicare a actelor normative să
fie întru totul democratice, adică mai prejos de lege, şi imune la microbul
corupţiei. Dar ce te faci când corupţia este atât de înfloritoare, încât
parlamentari, miniştri, primari, judecători, procurori şi poliţişti, individual
sau în reţele de tip mafiot, eludează tot acuşi-acuşi legile întru atingerea
unor interese personale sau de grup (clan), nu de puţine ori la comandă
politică? În asemenea condiţii cum poate fi impusă autoritatea legilor şi cum
poate fi cultivat respectul faţă de semeni, instituţii şi ordinea socială?
S-a ajuns pe la noi ca
escrocul de mare calibru care scapă nepedepsit pentru potlogăriile făptuite, să
fie apreciat. „Se descurcă, are cap!” exclamă cunoştinţele mai mult sau mai
puţin invidoase pe îndemânarea şi neruşinarea respectivului ipochimen. Asta în
timp ce găinarul este pedepsit cu străşnicie pentru o abatere minoră.
Sigur că până şi abaterea
minoră de la legalitate trebuie sancţionată. Dar atunci când năvodul
salubrizării sociale este astfel întocmit încât îi face scăpaţi pe rechini şi
păstrează doar plevuşca, mă îndoiesc că într-un asemenea mod poate fi întronată
legalitatea.
Mai rămâne cealaltă
categorie de vicii (prostituţia, pedofilia, pederastia, hoţia, violul, consumul
de droguri), care aşijderea contribuie la îmbolnăvirea corpului social. Extrem
de periculos pentru echilibrul şi sănătatea familiei şi a organismului social
mi se pare alcoolismul, ale cărui consecinţe sunt cu atât mai perfide, cu cât
pedepsele vizează doar actele inconştiente sau semiconştiente ale consumatorului
de alcool. Remediul este inseparabil legat de voinţa celui în cauză, cu un
foarte necesar ajutor venit pe linia credinţei, familiei şi a mediului în care
trăieşte, căci bufetele şi cârciumile îţi fac cu ochiul din sută în sută de
metri.
Aceasta a doua categorie
de vicii a devenit la noi o prezenţă din ce în ce mai îngrijorătoare,
deopotrivă intensiv şi extensiv. Să fie ele doar un apendice lesne de extirpat,
ori una din coordonatele pe care agonizează acea democraţie despre care
Churchill afirma că este cea mai proastă formă de guvernământ? „Dar, a adăugat
el, daţi-mi alta mai bună şi voi crede în ea”.
În lupta necontenită
împotriva acestui flagel cu efecte incalculabile, trebuie să primeze acţiunea
de prevenire prin familie, educatori, factori medico-sanitari. Când cei în
cauză (de foarte multe ori minori şi minore) ajung pe mâna poliţiei, se poate
afirma că deja s-a constituit elementul infracţional, greu de stopat şi aproape
imposibil de eradicat.
Iar în această perioadă de
îngrijorătoare derivă a societăţii româneşti, când proliferează descompunerea
familiilor, îndeosebi a acelor familii în care unul sau ambii părinţi trudesc
în străinătate, şi când mijloacele de prevenire, ocrotire şi tratare sunt
insuficiente, nu-i greu de prevăzut gravele probleme care ne pândesc, toate
aceste derapaje fragilizând organismul greu încercat al României în sfertul de
veac postdecembrist.
N.B.Coreea de Sud a izbutit
prin anii ʼ70 să ţină sub control corupţia doar cu ajutorul
americanilor. După care ea a pornit ca din puşcă pe calea dezvoltării şi
prosperităţii generalizate...
4.A patra cauză o consider
Dezarticularea economiei româneşti.
De dragul reformei (la fel
ca utopiile comuniste, să fie un alt ideal sinucigaş al românilor?) au fost
sacrificate toate sferele importante de activitate (industrie, agricultură,
transporturi navale şi feroviare etc.), fără a se pune altceva în loc, astfel
că în imensele goluri apărute au înflorit nemunca, specula, corupţia,
furtişagurile, impostura şi minciuna, în general toate formele de disoluţie
moral-spirituală.
După cum se prezintă
lucrurile, în 25 de ani încă n-am isprăvit cu reforma-genocid (economic,
moral-cultural, de identitate, democratic), atâta timp cât se mai găseşte pe
ici, pe colo prin părţile esenţiale câteva ceva de înşfăcat. Dar nimeni nu ştie
când se va termina această tragicomică reformă a bătutei pe loc şi a învârtirii
în cerc până la ameţeală, după cum nimeni nu ştie cum vor arăta avortonii
acestei treceri de la comunismul atroce la postcomunismul feroce prin pohta
ce-o pohteşte pentru pescuitul în apele tot mai tulburi ale statului.
Economiştii apuseni dau
din umeri, iar foştii actuali economişti marxişti dau din colţ în colţ în
căutarea unor soluţii acceptabile pentru această halimă postcomunistă ce ţine
morţiş să i se spună capitalism, un „capitalism” care trăieşte şi prosperă din
banii statului prin şpăgi, comisioane, licitaţii trucate şi lucrări de
mântuială, într-un cuvânt prin tunuri de zeci şi zeci de milioane.
Dar occidentalii nu-şi fac
probleme în ceea ce ne priveşte. Mai întâi că au încredere (sic!) în puterea
noastră de supravieţuire, că doar am izbutit să scăpăm din infernul bolşevic în
care am fost azvârliţi cu larga lor contribuţie. Apoi că încă nu reprezentăm un
obiectiv de prim rang pentru interesele lor politico-economice şi
strategico-militare, chiar dacă scutul american antirachetă de la Deveselu va
fi în curând operaţional.
Acum ca şi altă dată, în
pofida conflictelor din Ucraina, interesele imediate ale Europei occidentale,
mai cu seamă ale Germaniei, se îndreaptă spre marea Rusie. De ce? Pentru că
Rusia este elementul tampon dintre opulenţa vestică şi Orientul Îndepărtat în
expansiune economică (a se vedea masiva penetrare a capitalului nipon în
Statele Unite, dar şi insistenţa cu care China priveşte spre Europa), pentru că
actuala civilizaţie apuseană se bizuie pe imensele resurse naturale ruseşti
(îndeosebi petrol şi gaze naturale) şi pentru că Rusia reprezintă o importantă
piaţă de desfacere pentru produsele finite occidentale.
Se subînţelege că situaţia
economică a României nu se va redresa căutând vinovaţi în dreapta şi în stânga
şi, după dibuirea lor, întemniţând pe unii dintre ei. Prejudiciul provocat de
aceştia trebuie recuperat integral prin sechestrarea tuturor averilor dobândite
pe căi necinstite!
Şi încă ceva. Înaintaşii
noştri au stat „în calea tuturor răutăţilor” pentru a-şi apăra „sărăcia, şi
nevoile, şi neamul”, astfel creându-le apusenilor posibilitatea să-şi edifice
cultura şi civilizaţia, iar românii cu funcţii publice din zilele noastre nu-s
capabili să exploateze la centimă însemnatele avantaje economice şi strategice
pentru ţară şi popor ce decurg din ieşirea la Marea Neagră, din deţinerea
cursului inferior al Dunării şi din aşezarea la întretăierea unor importante
drumuri comerciale...
Este, trebuie s-o spunem,
falsă afirmaţia că economia românească, aşa umilită cum se prezintă în clipa de
faţă, nu posedă acele elemente care să-i asigure redresarea. În primul rând
România deţine un relief armonios, cu bogăţii ale solului şi subsolului ce o
situează pe un loc fruntaş în Europa (locul doi după calculele unor
economişti). Pământul, deopotrivă obiect al muncii şi mijloc de muncă, este –
şi trebuie să rămână! – nu doar cea mai generoasă sursă de hrană pentru locuitori,
dar şi cea mai statornică legătură cu ţara, limba, străbunii, tradiţiile şi
istoria multimilenară a locuitorilor de pe aceste meleaguri. (Cu toate astea,
prin legislaţia noastră fără egal în Europa, circa 20% din pământul sfânt al
ţării, deja a încăput în ghearele străinilor!)
Te uiţi în jur şi te
minunezi cât este de neiubit din pricina nevalorificării acest pământ îndelung
jinduit de alţii. Iar apele sunt pângărite şi pădurile decimate. De pildă, în
pădurile din judeţele Covasna şi Harghita îşi face mendrele megaescrocul
Verestoy Attila, senatorul udemerist poreclit Cherestoy Attila şi „groful
defrişărilor”, încât te întrebi cu uimire: Cum naiba se face că acest sinistru
răufăcător este lăsat să-şi savureze averea de nabab în viloiul de la Snagov?!
Desigur, grija faţă de aceşti
factori vitali pentru om şi economie este în primul rând o sarcină cetăţenească
(românii trebuie să înveţe cu mic cu mare să iubească şi să ocrotească natura!)
şi abia atunci legile intransigente îşi vor dovedi eficienţa în lupta fără
menajamente împotriva tâlharilor şi a profanatorilor mediului ambiant.
Din păcate, corupţia
atotstăpânitoare încă îi mai apără de rigorile legii şi nu de puţine ori îi
face scăpaţi pe mulţi dintre aceia care nu fură şi devastează chiar cu mâna lor
– pădurari, brigadieri, ingineri, toţi aceştia îmbogăţindu-se cu neruşinare din
avuţia poporului român, catastrofal administrată şi apărată de un stat ticăloşit
până în măduva oaselor.
Pe căi întortocheate,
pesemne că aceştia-i servesc (a se citi îi îmbogăţesc) şi pe puternicii zilei,
marii democraţi care se spetesc pentru popor, fapt pentru care legea o lasă mai
moale când ajunge în anticamera lor...
Un alt redutabil factor de
producţie: România încă mai are forţă de muncă inteligentă, harnică şi bine pregătită!
Aprecierea de care se bucură în străinătate specialiştii români plecaţi din
ţară din diverse motive este cea mai concludentă dovadă în acest sens.
Există la noi o
formidabilă rezervă de inteligenţă, demonstrată prin strălucitele rezultate
obţinute de elevii români la olimpiadele internaţionale, precum şi de
statistici („Pe plan mondial ponderea copiilor supradotaţi este de 2 la mie,
iar la noi de 4 la mie”, afirma cu încredere şi mândrie marele inventator
Iustin Capră). Din nefericire, acest preţios motor al dezvoltării noastre
sociale este fie lăsat să vegeteze (mulţi copii supradotaţi se pierd), fie să
se scurgă spre ţările puternic industrializate, de regulă SUA, Canada şi vestul
Europei. A calculat cineva pierderile anuale înregistrate de România prin
racolarea de către guvernele şi companiile occidentale a celor mai valoroşi
absolvenţi ai facultăţilor de stat din România? Că americanii, de pildă,
recunosc că prin atragerea forţei de muncă de înaltă calificare din ţări sărace
ca România, înregistrează anual un profit net de câteva miliarde. Şi astfel
ţările bogate devin şi mai bogate, iar ţările sărace tot mai sărace...
Două sunt căile imediate
pentru reducerea simţitoare a hemoragiei de materie cenuşie românească:
a)Locuri de muncă
(îndeosebi în cercetare) şi lefuri atractive pentru absolvenţii foarte
înzestraţi ai facultăţilor de stat şi particulare;
b)Prin decanatele
facultăţilor de stat, Ministerul Învăţământului să încheie contracte cu toţi
studenţii, iar la absolvire, potrivit contractelor încheiate, ei să fie prin
lege obligaţi să lucreze un anumit număr de ani în ţară (între 5 şi 10 ani,
funcţie de perioada şcolarizării, cu sau fără masterat), până la recuperarea
integrală a cheltuielilor făcute cu pregătirea lor. După care, fiecare este
liber să aleagă: rămâne în ţară sau pleacă în străinătate. Fireşte, pentru asta
este nevoie nu doar de un plan naţional de dezvoltare economico-socială, cu
ajutorul căruia, măcar în facultăţile finanţate de la buget, să nu se mai lucreze
pe stoc (un număr de absolvenţi cu mult mai mare decât sunt capabile să
absoarbă sectoarele de activitate), ci, după reducerea şi ţinerea sub control a
corupţiei, este mare şi urgentă nevoie de o reală relansare a economiei. Pentru
că ceea ce spun statisticile şi guvernanţii despre creşterea economică,
eufemistic vorbind se cheamă praf în ochii alegătorilor naivi, care, seduşi de
greutatea cifrelor, realizează destul de târziu cum coşul zilnic devine din ce
în ce mai uşor.
Economia românească poate
fi repusă pe picioare într-un timp relativ scurt, deoarece există condiţii
reale pentru aşa ceva: importante resurse ale solului şi subsolului, cadre
calificate şi mână de lucru ieftină. Lipseşte capitalul pentru retehnologizare
acolo unde este cazul şi pentru modernizarea în ritm mai alert a
infrastructurii. Dar să nu uităm că Uniunea Europeană acordă credite în
condiţii extrem de avantajoase pentru realizarea unor programe de anvergură.
(Ehei, unde sunt miliardele de dolari ce trebuiau să fie încasaţi din
creanţe?!)
Prin urmare, neajunsul cel
mare este de ordin intern: lipsa de vrere şi destoinicie politică, respectiv
absenţa unei politici economice coerente pentru toate sectoarele de activitate
şi care să urmărească binele întregului popor, penuria de manageri corecţi şi
dispuşi să ia taurul de coarne din pricina acelei metehne politico-ideologice
de care am amintit mai sus, nemunca şi frauda generalizată. Câţi dintre
factorii decizionali de la centru şi din teritoriu doresc cu adevărat un
reviriment economic bazat pe libera iniţiativă şi câţi sunt pentru ape tulburi
în care se poate pescui şi dribla, în care minciuna şi hoţia se îngraşă de la o
zi la alta?...
5.Criza moral-spirituală este a cincea cauză principală a coşmarului
românesc. Fiind cea mai persistentă şi subtilă, poate că trebuia s-o aşez în
capul listei. Dar cauzele analizate nu au menirea să stabilească o ierarhie, ci
un punct de vedere.
De ce-i atât de importantă
această cauză? Deoarece ea reflectă cu fidelitate mentalitatea individului,
năzuinţele şi căile urmate de acesta pentru a-şi satisface trebuinţele. Prin
extensie, planul moral-spiritual al unei societăţi reprezintă barometrul sau
media cultural-atitudinală a membrilor săi.
Decăderea economico-socială
de azi este şi consecinţa decăderii moral-spirituale începută cu mult timp în
urmă – perioada fanariotă după cei mai mulţi căutători ai adevărului gol-goluţ.
Atunci, se zice, ar fi pornit pe toate fronturile asaltul putreziciunii
fanarioto-otomane asupra majestăţii spirituale a poporului român. Iar în ultimii
70 de ani, tot ce a fost sfânt şi curat pentru duhul românesc plămădit în
veacurile anterioare fanariotismului, totul a fost murdărit, schilodit, ba
chiar ucis: Dumnezeu, oameni de omenie, valori materiale şi, mai ales, valori
spirituale. Desigur că în perioada postdecembristă, comparativ cu cea
bolşevică, s-a derulat un mult mai subtil proces de destrucţie prin minciună,
hoţie, înşelăciune şi trădare făţişă, procedee adjudecate ca normale de
politrucii postdecembrişti şi care cu necesitate au continuat avarierea
fundamentelor moral-spirituale ale naţiei.
Goana după căpătuială şi
afaceri curat murdare, vorba lui Pristanda, este zeul la care se închină tot
mai mulţi români, ajunşi peste noapte nesimţitori şi ahtiaţi după câştiguri
nemeritate.
Tot mai scumpă, cartea a
ajuns astăzi un obiect de lux pentru omul dornic de cultură şi/sau informaţie.
Aşa că, într-o lume în care omul este apreciat numai şi numai după cantitatea
de bunuri dobândite legal sau ilegal (case, maşini, conturi, ţoale), nu-i de
mirare că îmbogăţiţii de ieri şi de azi,
semianalfabeţi cu diplome, privesc chiorâş la carte şi cultură şi că pe
autenticul şi mereu săracul intelectual îl tratează cu o condescendenţă
dispreţuitoare.
Putem depăşi impasul
moral-spiritual în care ne găsim doar meditând cât mai des la spusele lui
Constantin Noica: „Dorim untul german sau cultura românească?” Căci, se ştie
foarte bine, un popor rămâne în istorie graţie culturii sale...
Marele izvor de sănătate
al poporului român este tot în sufletul curat, iubitor de Dumnezeu şi semeni,
iar nu în lăzile cu comori „pe care le mănâncă moliile şi rugina, şi unde le
sapă şi le fură hoţii” (Matei 6/19).
Nu e un îndemn la
inactivitate, cu atât mai mult cu cât românul, datorită ortodoxismului
esenţialmente contemplativ, este predispus la meditaţie. Este o invitaţie la
raţiune (Terenţiu spunea: „Fii absurd cu raţiune!”) şi iubire, singurele
modalităţi eficace întru îndreptarea actualei stări de lucruri, ceea ce la
urma-urmei înseamnă reamintirea, reînvăţarea şi, în final, revenirea la banala
normalitate a măsurii şi bunului simţ, înţeleptele călăuze pe care morala nu
pridideşte să le recomande indivizilor şi grupurilor sociale.
Sighetu-Marmaţiei,
George PETROVAI
22 feb. 2015