1804 - A murit
filozoful german Immanuel Kant, considerat unul din cei mai mari filozofi din
istoria culturii apusene. Prin fundamentarea idealismului critic, a exercitat o
enormă influenţă asupra dezvoltării filozofiei în timpurile moderne. Una dintre
lucrările cele mai importante ale lui Kant, care cuprinde întreg spectrul
filozofiei sale, o constituie "Critica raţiunii pure" (Kritik der
reinen Vernuft, 1781), opera sa capitală, în care cercetează bazele procesului
de cunoaştere. (n. 22 aprilie 1724)
1809 - S-a născut Abraham Lincoln, al 16-lea preşedinte al
Statelor Unite ale Americii, cel care a abolit sclavia (d. 1865)
1809 - S-a născut Charles Darwin, autorul teoriei despre
evoluţia speciilor prin selecţie naturală.
1818 - Proclamarea independenţei de stat a Republicii Chile.
1862 - S-a născut dramaturgul şi omul de teatru Alexandru
Davila, fiul doctorului Carol Davila. A fost director al Teatrului Naţional din
Bucureşti şi regizor al companiei de teatru. Capodopera lui este drama istorică
în versuri "Vlaicu Vodă" (1902) (d. 19 octombrie 1929).
1864 - Parlamentul votează proiectul de lege pentru
organizarea puterii armate în România (12/24)
1881 - S-a născut balerina rusă Anna Pavlovna Pavlova
(“Frumoasa din pădurea adormită”, “Silfidele”, “Giselle”, “Moartea lebedei”)
(m. 23 ianuarie 1931).
1892 - Pentru prima oară în istoria tehnicii, o invenţie -
aparatul de cronofotografie al francezului Leon Bouly – este denumită
cinematograf
1894 - S-a născut
poeta şi scriitoarea Otilia Cazimir: "Fluturi de noapte", "Baba
iarna intră-n sat", "Grădină cu amintiri", "Prietenii mei,
scriitorii" (d. 8 iunie 1967).
1899 - S-a născut romancierul Isac Peltz („Foc la Hanul cu
Tei”, „Nopţile domniţei Mili”) (m. 1980)
1901 - S-a născut actorul, regizorul şi scenaristul de film
Jean Georgescu, pionier al cinematografului românesc (d. 8 aprilie 1994)
1961 - A fost
lansată prima staţie interplanetară automată în direcţia planetei Venus -
"Venus - 1".
1994 - Una dintre
cele mai faimoase picturi ale lumii, „Ţipătul”, realizată de Edvard Munch a
fost furată dintr-un muzeu norvegian.
1996 - Yasser
Arafat a depus jurămîntul în calitate de prim preşedinte ales (20 ianuarie
1996) al Autorităţii Naţionale Palestiniene.
1999 - Preşedintele
Statelor Unite ale Americii, Bill Clinton, a fost găsit nevinovat în procesul
cu privire la afacerea Monica Lewinsky
2002 - Slobodan
Miloşevici s-a prezentat în faţa Tribunalului Penal Internaţional de la Haga,
unde s-a deschis un proces excepţional prin amploarea, durata şi miza sa.
Fostul preşedinte iugoslav, în vîrstă de 60 de ani, este acuzat că ar fi
principalul responsabil de crime de o amploare neegalată în Europa după cel
de-al doilea război mondial.
2004 - Cercetătorii
sud-coreeni au reuşit să producă prin clonare un embrion uman şi să extragă de
la acesta celule suşe identice din punct de vedere genetic cu persoana clonată,
ceea ce constituie o premieră mondială.
2006 - A încetat
din viaţă scriitorul american Peter Benchley, al cărui roman "Jaws" a
fost adaptat într-unul dintre cele mai de succes filme de la Hollywood, regizat
de Steven Spielberg. Jurnalist, Benchley era la un moment dat cel care îi scria
discursurile preşedintelui Lyndon B Johnson. (n. 8 mai 1940).
I.I.D.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu