statul de drept al clanurilor mafiote !

Hop și eu! Aș spune ”la spartul târgului”, dar mi-e teamă că e vorba, ca la noi, de bâlci, unde abia au început să fie desfăcute tarabele pe care primadone sau figuranți ai scenei și, mai ales, ai culiselor oligarhiei mioritice s-au apucat să-și etaleze marfa, spre deliciul presei neacoperite și confuzia totală a trecătorilor, care nu pricep ce ”să cumpere” și de la cine. În fiecare zi foști aliați se acuză de câte-n lună și-n stele, iar foști adversari își dau mâna sau condeiul pentru a bălăcări pe cineva, într-un haos atât de straniu, încât pare controlat în detaliu.

”Statul de drept”, cu care erau toată ziua în gură propagandiștii isterici, începe să semene din ce în ce mai mult cu un conclav al marilor clanuri mafiote: politicieni, jurnaliști/patroni de media, magistrați, afaceriști și servicii secrete. Cât timp interesele le-au coincis, lucrurile au mers bine, la adăpostul perdelei de zgomote emise de apărătorii luptei anticorupție și independenței justiției. Odată ruptă cârdășia (românul are o vorbă: ”nu s-au înțeles la bani”, deci acolo am putea găsi și explicația), s-a declanșat războiul total. Deocamdată, toată lumea și-a scos pisicile la geam să le arate vecinilor. Foarte curând vor începe să arunce cu ele unii în alții.

Oricum, dacă cineva vă spune țanțoș că înțelege complet ce se-ntâmplă, nu-l credeți. Se dă mare. Sunt convins că nici protagoniștii nu se așteptau să ajungă aici. Așa că n-o să încerc să găsesc eu niște explicații premature.

Dar cred că, dincolo de toată gălbeneala de pe ecranele televizoarelor și de satisfacțiile sau temerile oamenilor de rând, văzându-și antipatiile confirmate sau, dimpotrivă, idolii demolați, singura întrebare importantă e aceasta: s-a folosit băsescu de oameni din SRI pentru a-și subordona justiția, mediul de afaceri și sistemul politicio-legislativ, pentru a putea stăpâni țara în maniera imundă în care a făcut-o, sau aceștia l-au scos la lumină pe el ca pe o marionetă gălăgioasă și colerică, circul făcut de acesta ascunzând asamblarea unui complex angrenaj de control prin care să poată decide cine și cât poate să fure, cine și când poate fi sacrificat pentru a da mici satisfacții plebei și, mai ales, cine și cât timp se poate crede important!

În funcție de răspuns s-ar putea, dacă s-ar dori, și alegerea unor soluții pentru ca niciuna din aceste situații să nu se mai repete. Dar n-o va face nimeni. Din frică, din prostie, din incompetență sau din complicitate. Și, odată trecut scandalul, liniștea se va așterne din nou asupra cârdășiilor reconfigurate. Pentru că fundul Cutiei Pandorei e găurit, iar în locul speranței nu e decât o stupidă naivitate amnezică.

                                                                                radu herjeu