Pe o vreme minunată,
parcă răzbunătoare pe zilele când vremea ne era potrivnică la ieșirea din casă,
azi, 9 mai, scriitorul Ioan Andreica, un împătimit al cenaclurilor sătmărene, ba chiar
Domnia sa patronează un cenaclu intitulat "Artele frumoase". Debutul Domniei
sale are loc în anul 1985. Este născut în 1943 pe 1 noiembrie, în Homorodul de
Mijloc, județul Satu Mare şi e membru al Ligii Scriitorilor din România. Domnia sa citește din
cartea "Armonii de toamnă", o antologie cerută de scriitorii
sătmăreni și care a fost realizată în regie proprie de autor, în care ne sunt
prezentați 15 scriitori din Nord, fondator al al Cenaclului "Arte frumoase".
Este prezent în 8 antologii și are trei volume publicate: "Șirul cu patimi",
"Unde pe timp", "Pelerin printre semeni". Cărțile au
beneficiat și de traduceri. Este profesor și editor de carte. Frecventează
toate cenaclurile sătmărene. Citește poezie din "Șirul cu patimi" poemele "Dragoste", "Șirul cu patimi", "Cineva mă stiga", "în
asteptarea ta", "Gând nebun", "Cuvinte pe vertej", etc
În cuvântul său, scriitorul Toma G. Rocneanu spune că: "E omul cărții" datorită faptului că este”
poet și în acelaşi timp şi editorul poemelor lansate către public. Felicită pe profesorul Andreica,
pentru faptul că ne completează cenaclul băimărean. Domnul Ion Hada,poet, îi propune
unele cuvinte noi, care după parerea dânsului, ar suna mai bine, pe care le și
precizează. Poezia o consideră deosebit de valoroasă și-l felicită pentru
reușitele Domniei sale urându-i succes în continuare.
Doamna Carmena Băințan, preşedintele Ligii Scriitorilor recită o poezie din repertoriul lui Ioan Adreica "Cu aceiași corabie", de unde dorește să pună din aceste versuri un
motto pe cartea dânsei. Îi mulțumește pentru faptul că ne caută și ne ajută la
ridicarea prestigiului ligii maramureşene. Se
simte nevoia unei reviste a LS MM, care poate fi în diferite prezentări, noi
alegând-o pe cea mai ieftină variantă, prin care probabil ne vom face şi mai
cunoscuți. Şedinţa se încheie cu această problemă rămasă în organizare şi de realizat urgent şi în... aplauzele celor prezenţi în număr semnificativ la această întrunire culturală. Doar este “Ziua
Maramureşului" pentru toată lumea, nu?!
Toma Gross Rocneanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu