Poesis - Petruţ Pârvescu

 gestul alcătuirii repetate sunt ochiul pietrei

sunt steaua ce se-aprinde în cadere

urcînd în timpul unei alte stele

sunt ţipătul fecioarelor în noapte

cînd de femeie noaptea le desparte

sunt strigatul zăpezilor în iarna

cînd primavara-i urs ce hibernează

sunt bocetul vădanelor în sat

atunci cînd moare tînar un bărbat

sunt mînzul zilei fără şa şi frîu

sunt ochiul pietrei lacrimînd în rîu !

naiva naivelor sau cărămida de cuvinte

arde-n mine un trup de fată

de femeie sau iubită

ca-ntr-un zid de monastire trupul anei înzidită

si ma doare coltul pietrei tâmpla

umarului stâng

si ma doare piramida de cuvinte lacrimând

doamne

nu-mi săruta gura

ca pe-un sân de fată mare

pe-a ei golgota vorbirea rastignită

să mă are

sa fiu bob în brazda albă

sa-ncolţesc

si să dau rod

peste piatra ce mi-e dragă sa-nverzeasca ochiul orb

si sa pot rosti azi verbul

îngânat de-atunci-nainte

de pe gura anei

smulgeti

caramida de cuvinte!

naiva si antinaiva sau ... poate ca iarba

vedeţi

poate că iarba

nu e iarbă pentru că este iarbă

ci poate numai ochiul nostru înverzeşte

cînd mieilor albi

le-nsîngereaza gura !