vineri, 10 iulie 2015

SEMNAL LITERAR

Maramureșeni – poeți, prozatori, critici literari – în volumul
,,Roșu-aprins în câmpul de mătase” – Antologie literar-artistică Napoca-Nova nr. 7 (2/2015)

,,Nu facem niciun fel de partizanat artistic. Dorinţa colectivului editurii noastre este de a reuni în paginile volumelor noastre autori consacraţi (indiferent dacă sunt afiliaţi sau nu la vreuna dintre organizaţiile profesionale din ţară ori străinătate), dar şi debutanţi, de aceea îi invităm să ni se alături pe toţi iubitorii de literatură care vor să participe la acest proiect ambiţios!” – este, dragilor, un citat pe care l-am ales drept motto, la cele ce vor urma. Dacă în urmă cu ceva vreme, scriam (pentru prima dată!) cu emoție și bucurie, despre Editura Napoca-Nova, iată-mă obligat și de această dată a mai face câteva referințe la editură, la ,,produsul muncii” dumnealor, la colectivul ce lucrează pentru editarea și tipărirea volumelor antologice, despre ..., despre ..., și câte nu ar fi de spus despre acești minunați clujeni! Desigur, cei care privesc cu invidie sau gelozie astfel de realizări, vor critica dur cele expuse. Fi-voi condamnat de subiectivism, dar chiar nu am nicio îndoială, pentru că tot ce scriu nu este decât pur-adevăr. Așa că ...!
Dar nu despre răutăcioși ori invidioși doresc a scrie, dimpotrivă. De ce am spus că sunt obligat? Evident că e o obligație morală, deși orice aș rosti, credeți-mă, mi s-ar părea că tot nu ar ajunge la înălțimea dumnealor. Dacă spun că sunt harnici și silitori, vă rog să credeți că așa este. Dacă spun că sunt serioși și pretențioși, vă rog să mă credeți că am dreptate. Dacă spun că încurajează talentul, vă rog să credeți că așa fac, iar în acest sens pot depune mărturie de suflet, știind că într-un număr trecut al antologiilor pregătite deja pentru ,,bun de tipar”, personal am trimis, e adevărat cu oarecareva întârziere, un material al poetului popular Marița Grigor din Chiuzbaia, iar dumnealor, colectivul care a îngrijit apariția antologiei, au insistat să fie cuprinsă și dumneaiei, oprind de la tipar în ultima clipă manuscrisul, și a proceda în consecință. Da, așa au făcut! Au cerut manuscrisul înapoi, pentru a include poetul popular. Cine ar fi făcut un astfel de gest? Nu cred că ar fi făcut un astfel de lucru cineva! Ar fi lăsat timpul să curgă, și ar fi inclus poemele populare, în următoarea antologie! Ei uite că la Cluj, să întâmplă și minuni sau minunății. Apoi, au urmat iar, maramureșeni de-ai noștri, alături de alte valoroase creații. Au inclus literați maramureșeni pe motivul valorii și al performanțelor lor. Am scris la momentul apriției despre maramureșenii noștri lăudându-i, apreciindu-i. Și-și merită aprecierile și laudele noastre.
În volumul ,,Roșu-aprins în câmpul de mătase”, numărul 7 (2/2015), ISBN 978-606-8529-68-4, pag. 580, îngrijitor antologie Voichița Pălăcean-Vereș, proaspăt apărut de la tipar, alături de cei deja cunoscuți editurii și cititorilor de antologie, sunt incluși alți maramureșeni pe care zodia talentului îi are sub ocrotire. Nu am să povestesc pentru a nu fi repetiție, despre poemele poetului popular Marița Grigor (Vasile Boiciuc-Rogneanu – cel mândru și frumos – poezie populară pag. 81-84), sau Vasile Bele (poemele fac parte din volumul-manuscris ce se va numi - Numai 50 de poeme dintr-un manuscris, pag. 12-20). Mă voi opri la maramureșenii cuprinși în respectiva antologie, maramureșeni pentru care zodia talentului nu le este străină, ba pot spune că sunt născuți într-o astfel de zodie – a talentului. Prozatori cunoscuți și recunoscuți, critici literari – oameni care au slujit zeci de ani frumoasa noastră limbă română, predând-o elevilor sau sutelor de generații de elevi, poeți debutanți sau deja consacrați. 
Dacă în capitolul Traiectorii de coliziune – critică literară, prof. Dragomir Ignat – profesor, critic literar de excepție – (pag. 390-392), semnează o frumoasă, valoroasă și bine documentată recenzie a volumului 7 zile – 7 poeme, apărut la Editura Risoprint, Cluj-Napoca, articol intitulat Evlavie și muze, în capitolul Popasuri – proză, este inclus Ștefan Jurcă – (pag. 251 – 160), prozator valoros care-și pune amprenta puternic în peisajul literaturii. Se impune cu tinerețe, cu spirit critic, uneori dur, alteori mai puțin dur, cert este un singur lucru, proza dumnealui este facilă, frumoasă, și plăcută sufletului. Chiar, citindu-i fragmentul din antologie, mi-am dat seama de prețiozitatea acestuia, și mă gândesc, cât de câștigată este literatura cu un astfel de prozator. Felicitări, maestre! Sincer, de ceva vreme, n-am mai savurat cu atâta drag, un fragment de proză, precum făcut-am cu ceea ce ați prins în Roșu-aprins în câmpul de mătase. Maestre, ridic pălăria în fața dumneavoastră. Mă bucur să cunosc și astfel de oameni. Curaj pe mai departe și sănătate multă. Proza semnată de Ștefan Jurcă – Valea Vicleană – se situează între o cercetare monografică și o incursiune în legendă, în istorie. Nu știu câți ani și pe ce funcție a fost încadrat la actualul Urbis – firma de transport public local dar se vede sufletul și pasiunea pusă în slujba profesiei. Ce mi-a plăcut cel mai mult? De fapt, mi-a plăcut totul la Ștefan Jurcă. Pasaje erotice, dezvoltate, unde personaje precum Juji Grasa taxatoare la amintită firmă, (sigur o unguroaică focoasă, la ,,.. vreo150 de kilograme, cât Adrian Păun”!), sunt luate în derâdere, deși, ea, ar avea cu totul și cu totul alte gânduri. Dar, ce să-i faci? Mă rezerv de la alte comentarii cu dorința de-a citi cât mai multe despre / din scrierile prozatorului, recunoscând faptul că am citit, totuși, destul de puțin din Ștefan Jurcă. Dar, știți cum îmi place să spun: ,,sunt cu ochii pe tine!” – așa că voi fi cu ochii pe Domnul Jurcă, urmărindu-l. Evident, urmărindu-i proza, pentru că m-a făcut extrem de curios. Eu sunt de vină că scrie frumos sau să dau vina pe tinerețea și erotismul autorului. Ștefan Jurcă – este un prozator apreciat și bine cotat la nivel național. Sincer, obiectiv și foarte ,,tineresc”. Pentru a nu fi acuzat, am să vă las dumneavoastră plăcerea cititului! Am glumit, domnule Jurcă, dar când am spus că-mi place cum scrieți am vorbit, cu adevărat, serios. Felicitări și la cât mai multe apariții editoriale – atât în antologii, cât și în volume. Doamne ajută!     

Notez doar următorul pasaj: ,,Fata îi deschisese un izvor captiv care acum trebuia lăsat să curgă firesc, dacă  firesc era ceea ce li se întâmpla lor. Era copleșit de neliniște, avea o stare de nedescis, mereu îi lipsea ceva și nu știa ce anume, uneori i se părea că nu o avusese îndeajuns, că mai rămăsese ceva din ea nepătruns. Nu prinse ocazia să-i admire trupul, farmecul sânilor și a feselor dezgolite de fecioară pângărită și trecută la perversiune. Oare chiar așa să fie? Nu părea o debutantă. O studia pe furiș în timp ce se afla în camera lui plină de tratate de economie: Adam Smith, Taylor ...”, cu gândul la cât de frumoasă este tinerețea văzută de prozator.
Iertați-mi sinceritatea, dragă domnule Ștefan Jurcă, dar scrieți ,,pervers” de bine. Recomand și (dar nu mă spuneți la nimeni!) susțin proza lui Ștefan Jurcă – este potrivită cu secolul ce-l trăim, chiar dacă vorbim și despre cazuri care au făcut deja istorie. Abia acuma mă înțeleg și pe mine, într-o oarecareva măsură – întotdeauna îmi era drag a mă întâlni cu dumneavoastră și nu înțelegeam de ce? Acuma am înțeles! Tinerețea pe care o asumați în proza dumneavoastră ori gustul erotic-fantezist al tinereții mele, direct proporțional cu al prozatorului să fie de vină? Eu vă înțeleg perfect! Îmi place Ștefan Jurcă și-l felicit! Cei care nu-l înțeleg (dac-or fi existând și astfel de cazuri!), ori au o problemă personală cu prozatorul, ori nu au citit niciodată nimic. Erotismul dezvoltat de Ștefan Jurcă este un motiv sensibil, delicat, sublim, tineresc, frumos, plăcut cititorului și facil cititului. În proza lui Ștefan Jurcă, erotismul se îmbină perfect armonios cu religiosul, dar și problemele societății actuale. Captivant, domnule Ștefan Jurcă și sensibil de frumos!
Aș mai scrie dar mi-e frică să nu fiu acuzat ... dar, știți cum se spune în popor: ,,fiecare lucru la timpul său!”, poate, cândva, prozatorul ne va chema și la o lansare de volum. Mă rezerv până atunci!
În fața tuturor celor care și-au pus semnătura în prezenta antologie, mă simt moral obligat de-ai aminti întru bucurie, pentru a nu da motiv de gâlceavă, sau pentru a nu fi acuzat de subiectivism tipic moroșenesc. Toți, pe ansamblu, sau fiecare în parte, sunt de admirat și apreciat, dar și de felicitat.
Dorind sincera obiectivitate, felicit alături de prof. DRAGOMIR IGNAT – ,,Evlavie și muze”, și pe următorii autori, critici sau istorici literari, exact în ordinea includerii dumneavoastră în volumul de față – Roșu-aprins în câmpul de mătase - ... MIRCEA DAROȘI - ,,Strămoșii lui Ion Creangă, originari de pe meleagurile Bistriței și Năsăudului”, NICHOLAS DIMA - ,,Două cărți de Vasile Șoimaru, un mare patriot basarabean: Cotul Donului – 1942 și Românii din jurul României”, STELIAN GOMBOȘ - ,,Nicholas Buda și Anastasia (Ana) Buda, Mitropolitul Antonie al Ardealului, rugul aprins al conștiinței neamului”, MENUȚ MAXIMINIAN - ,,O carte cât o istorie”, IOAN MITITTEAN - ,,Lumina vine dinspre vitralii”, ANA-CRISTINA POPESCU - ,,Ion Tunea și cugetările sale”, RODICA-SCUTARU MILAȘ - ,,Mărturia iubirii în poezia și proza lui Teodor Muntean”, RAVECA VLAȘIN - ,,De sub vălul de negură”. Bravo autorilor!
Și-acum vin, așteptându-și frumos rândul, prozatorii! E rândul dumnealor să îi felicit și să le mulțumesc pentru plăcerea oferită în timpul lecturării. Mă bucur să fac parte dintr-o astfel de generație, dar nu criteriul vârstei l-am luat ca reper, dimpotrivă, ci generația ,,Roșu(lui)-aprins în câmpul de mătase”! Păstrând ideea includerii prozatorilor în Antologie, iată-i: MIHAI BATOG-BUJENIȚĂ - ,,Moș Crăciun”, AURELIA CORBEANU - ,,Iulia”, ANA GHIAUR -,,Ciupa și Cionciu”, MIRCEA GORDAN - ,,Farmecul amintirilor”, ILYES LEVENTE CSABA - ,,Povestea lucrurilor care n-au fost bine calculate”, LEONIDA IVEL - ,,Un nuc și-un țintirim”, TEODORA JURMA – ,,Condamnați la fericire”, CASIANA JURMA - ,,Parada iluziilor”, maramureșeanul ȘTEFAN JURCĂ - ,,Valea Vicleană”, ELENA LEACH - ,,Ghinion ...?”, NADIA LINUL URIAN - ,,Cu etaj”, LILIOARA MACOVEI - ,,Lanul cu macii albi”, MENUȚ MAXIMINIAN - ,,Coaja de nucă”, TEODOR MUNTEAN - ,,Fata bătrână”, DOINA NISTOR - ,,Punct și contrapunct”, DANIELA ONȚ - ,,Fascinanta călătorie a lui Bobuleț-Noruleț”, îngrijitorul de antologie, căruia, la modul cel mai sincer, repetând ideea, îi spun din tot sufletul – felicitări pentru tot ceea ce înseamnă munca pentru editarea, îngrijirea și tipărirea antologiei – VOICHIȚA PĂLĂCEAN-VEREȘ - ,,Olecuțî”, DORA ALINA ROMANESCU - ,,Orfana”, HARRY ROSS - ,,O mie și una de nopți fără dragoste”, FLORENTIN SMARANDACHE - ,,Meditații”, MARIN VOICAN-GHIOROIU - ,,Trecând prin viață” – nu în ultimul rând.
Celor care au ocazia de-a se întâlni ,,față-n față” cu extrem de laborioasa antologie, le recomand din tot sufletul achiziționarea ei, și-apoi degraba lectură. Celor care nu au reușit această ,,întâlnire”, sfatul meu este următorul: faceți tot ce va stă în putință pentru a vă întâlni cu astfel de minunății. Fi-veți câștigați și mulțumiți! Doamne ajută!
Va urma! Deoarece vremea este foarte târzie, mă văd obligat de-a mă opri aici, deocamdată. Desigur, cât voi putea de repede mă voi întoarce cu alte noutăți și alți maramureșeni iubiți și apreciați, antologați în Roșu-aprins în câmpul de mătase, căci se merită.

Vasile Bele – 11 iulie 2015
 Baia Mare







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu