Ioan MUNTEANU: „Neam de neamul nostru n-a cunoscut vreodată atâta violenţă, dezmăţ si nesupunere!”

Oare îndrăznesc revistele conduse de oameni luminaţi să publice pe prima pagină acest apel?!

E cutremurator cat de exact , clar si curajos este in exprimare acest deputat modest, necunoscut !

Pacat ca NU s-a popularizat acest discurs senzational ,dar faceti-l voi, acum, ca poate se va intelege macar acum ,de ce suntem in halul acesta de MIZERIE nationala!!!

Ioan Munteanu, cel mai cutremurător adevăr spus de la TribunaParlamentului României, de la 1945 încoace:

„Neam de neamul nostru n-a cunoscut vreodată atâta violenţă, dezmăţ si nesupunere!”

Milioane de români sînt măcinaţi de aceleaşi probleme care, parcă, nu le vede nimeni din cei ajunşi în Parlament. Sîntem uimiţi, astăzi, de declaraţia politică făcută în Parlamentul României, de un deputat – Ioan Munteanu (colegiul 5 Neamţ) - în care ni se vorbeşte, şi, implicit, recunoaşte, despre cele mai mari tare care apasă asupra acestui popor. Înainte de a citi acest document care ar trebui să facă înconjurul Europei pentru radiografia completă a societăţii româneşti, trebuie să vă spunem că deputatul Ioan Munteanu este singurul din Neamţ care, fiind la putere cînd s-a votat tăierea pensiilor, a refuzat să dea acest vot. A fost exclus, şi

pentru verticalitatea sa, oamenii i-au dat buline albe şi l-au ales din nou. Ne-a surprins această săptămînă, cu această declaraţie politică, unică pentru peisajul post-decembrist românesc.

                                                         Iata DECLARAŢTIA !

„ E din ce în ce mai clar că nimic nu mai e ca altădată. S-a schimbat vremea, dar s-au schimbat si vremurile. S-a cam terminat cu cei sapte ani de acasă, cu respectul faţă de profesori sau faţă de persoanele în vârstă. O nestăvilită băscălie a luat locul bunului simţ si a comportamentului civilizat. Lumea s-a întors pe dos, copiii îsi bat ori îsi ucid părinţii, tineri netrebnici violează, apoi ucid cu bestialitate bătrâne neputincioase, nu mai există onoare, cinste, muncă,generozitate, nimic din ceea ce înseamnă valori morale si spirituale strămosesti.

Unde au dispărut cuminţenia românului si frica de mânia lui Dumnezeu? Neam de neamul nostru n-a cunoscut vreodată atâta violenţă, dezmăţ si nesupunere ca la acest început de mileniu. Sau, după cum spunea Alexandru Vlahuţă într-o poezie de o surprinzătoare actualitate, publicată, însă, în 1881): “vai, nenorocită ţară, rele zile-ai mai ajuns!” . Îngrijorător este faptul că suntem condusi si de oameni de proastă calitate, de analfabeţi (cu sau fără diplomă), de parveniţi si de mojici . Incultura, prostia si obrăznicia au devenit criterii si atuuri de promovare. Grav e că aproape toţi acesti indivizi , considerând că li se cuvin posturile si că pot lua orice hotărâre, trag după dânsii oameni de aceeasi calitate îndoielnică. Asa se explică paradoxul din multe instituţii bugetare în care mediocrii si submediocrii ajung să facă legea si să reprezinte statul, obligându-i pe adevăraţii specialisti să-si părăsească locurile de muncă . Acesti indivizi, aflaţi vremelnic în funcţii nemeritate, îsi fac loc în faţă dând din coate, le place să fie băgaţi în seamă, să se vorbească si s ăse scrie despre ei. Sunt nelipsiţi de la tot felul de sindrofii si ceremonii, de la evenimente mondene, dar si de la slujbe, parastasuri si pomeniri. Se închină cu falsă smerenie la icoane, în timp ce mintea le umblă la hoţii si smecherii. Fac gesturi umanitare de ochii lumii, dar de fapt nu cheltuiesc nici 0,1 % din ceea ce fură. Trăiesc într-un lux desănţat, risipesc fără măsură banii usor câstigaţi, petrec vacanţe în locuri exotice, adună averi peste averi si îi sfidează cu neobrăzare pe cei care ar fi meritat să ajungă în locul lor, dar n-au făcut- o pentru că le-a lipsit tupeul lor nerusinat.Exemple de acest fel se întâlnesc la orice pas, fără ca oamenii din jur să mai aibă vreo reacţie. Într-o lume în care scara adevăratelor valori s-a răsturnat, nimeni nu se mai miră că X sau Y au ajuns acolo unde au ajuns. Şi, mai ales, cum au ajuns. ”Ei sunt mari si tari, nu au nici rusine, nici sfială că-ntr-o zi urmasii le vor cere socoteală’’ ( tot Vlahuţă, 1881!).

În România va trebui să se ducă o luptă foarte grea cu această categorie care a impus regulile junglei.

Doar un lider respectat si autoritar, un patriot, un român adevărat mai poate readuce ţara pe calea cea bună.

Îl vom găsi? Îl vom avea? Eu sper!”