Aflu de pe internet că
circa 100 dintre şparlamentari sunt
penali cu acte în regulă – unii deja condamnaţi, alţii foarte aproape de ceea
ce se pare că a devenit o cutumă printre politrucii dâmboviţeni ai ultimului
sfert de veac: Eşti respectat ca as printre borfaşi, cu ochii-n soare juzii
dacă-i laşi!
Şi cine ştie câţi or mai
fi printre aleşii neamului (în inima putregaiului naţional şi mai departe în
teritoriu), că tot acuşi-acuşi auzim cum alţi miniştri, făcători de legi, şefi
de consilii judeţene şi primari sunt săltaţi de mascaţi, încât nu poţi să nu le
dai dreptate guvernanţilor că puşcăriile româneşti postdecembriste lucrează la
capacitatea maximă şi că prioritatea priorităţilor nici vorbă să fie educaţia,
sănătatea, cultura şi cercetarea, ci ea se cheamă procurarea fondurilor
necesare pentru construirea de noi puşcării la standarde europene.
Altfel spus, în primul
rând pentru actualii şi viitorii cârmuitori, potrivit următoarei anecdote,
doldora de învăţăminte pentru unii ca aceştia:
Gheorghe Gheorghiu-Dej şi
Ion Gheorghe Maurer vizitează câteva cămine studenţeşti, unde află (fireşte, pe
ocolite şi cu o jumătate de gură) că studenţii sunt nemulţumiţi atât de hrană,
cât şi de cazare. Generos, Gheorghiu-Dej dă dispoziţie ca pe viitor studenţimii
să i se aloce o cotă suplimentară de 10%.
De-acolo, cei doi şi suita
o iau către puşcării, unde – înştiinţat fiind de nemulţumirile la hrană şi
condiţii de detenţie – Gheorghiu-Dej ordonă ca puşcăriaşilor să li se aloce pe
viitor o cotă suplimentară de 20%.
Surprins, Ion Gheorghe
Maurer îi şopteşte superiorului:
- Cum naiba, puşcăriaşii
să se bucure de mai multă atenţie din partea conducerii superioare de partid
decât cei care reprezintă viitorul ţării?!
- Lasă-mă, măi Ioane, că
ştiu eu ce fac! răspunde cu parapon prim satrapul bolşevic. Studenţi n-avem cum
să fim, dar puşcăriaşi nu se ştie niciodată...
Ei bine, ăia n-au mai
ajuns la mititica, pe când ăştia de-acuma, mai nocivi ca tot ce s-a zămislit
vreodată pe aceste meleaguri, se simt irezistibil atraşi de atari stabilimente,
mai ceva ca fluturii de noapte de flacăra lumânării. Şi nu numai ei, făcătorii
legilor de mare trebuinţă pentru uriaşa tagmă a hoţilor, ci şi mulţi, tot mai
mulţi dintre aceia care sunt plătiţi regeşte (unde-s lefuri confidenţiale, ceva
e putred în Danemarca!) ca să le aplice cum vor muşchii lor, adică aşa cum cer
interesele lor nesăţioase şi fundamental nelegiuite – judecători, procurori,
poliţişti.
Tocmai de-aceea, ştiind
prea bine că temniţa este mult necesara haltă a dreptei ispăşiri de dinaintea
staţiei finale cu numele de Judecata de Apoi, ei – mai înainte de recuperarea
enormului prejudiciu cauzat României (dar când va fi asta?) – ar trebui să facă
din proprie iniţiativă donaţii consistente pentru grabnica ridicare la
standarde europene a viitoarelor sanatorii ale fărădelegii. Că doar pentru ei
ar face-o şi pentru neuitarea lor...
Sighetu Marmaţiei, George PETROVAI
15 sept. 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu