duminică, 27 septembrie 2015
"Harap Alb"
Fiecare dintre noi vede ceea ce trăim, cu toate că, explicaţiile sunt în altă parte, sunt explicaţii care nu ajung la urechea muritorului de rând, muritorul de rând, care este şi credincios, ştie că un bun creştin "crede şi nu cercetează", cu alte cuvinte: "ascult şi mă supun" trebuie să fie lozinca de bază, lozincă de care cu greu ne-am despărţit şi acum revine din nou, te cuprinde ca o boare care îţi adoarme simţurile şi te poate supune după bunul lor plac, tu devenind suportul indiferent pe care se mulează o altă ţară, o altă religie, şi alţi stăpâni.
Uitându-ne la drama refugiaţilor, la componenţa acestor valuri de emigranţi, se naşte o întrebare: Cum aceşti oameni, tineri şi de vârstă încorporabilă îşi părăsesc locurile natale, trecând peste greutăţi incomensurabile şi ostilităţile acelora a căror pământ îl calci şi îţi laşi mizeriile să le strângă ei după tine. Emigraţia aceasta este privită cu bunăvoinţă, cu sentimente generoase dar şi cu ostilitate. Nimeni nu este bucuros să-i incalci proprietatea abuziv, lucru pentru care în State poţi fi împuşcat, aici deocamdată ne lamentăm, suntem creştini şi ne spunem :"să vedem cum se termină?"
Poporul nostru, are legături cu Orientul apropiat din vremuri imemoriale, le agreiem poveştile, cafeaua arabică, şi chiar Eminescu a scris povestea din titlu, care ziceau bătrâni că se referă la egipteni. desigur că "Biserica Neagră" nu are nimic comun cu rasa neagră, dar cineva s-a entuziasmat aflând despre acest monument istoric. Avem şi basme populare unde persoane de rasă neagră au răpit şi s-au căsătorit cu fete de pe aici. Nu este o noutate că în armata romană erau toate naţiile, aşa că şi basmele au un suport real nu numai legendele. Cu toate acestea lumea se întreabă, de această dată:"Ce doresc aceşti răsăriteni?" Cred că întrebarea nu-şi are rostul. "Cineva" le-a sugerat că EDENUL nu este în Arabia, ci o ţară, corect spus, un ţinut din Vest. Eu cred că debarasarea de ţară a armatelor de tineri arabi, care se pot comporta şi aici ca o armată, s-a făcut numai în folosul unor recompense materiale de nerefuzat. Să nu uităm că mai mult de un sfert din cei ce şi-au părăsit pământul sau nisipul natal, devin victime sigure al acestui exod. Deci "acel Cineva" care crede că este Dumnezeu pe acest pământ, a început să îşi manifeste puterea schimbând ceea ce nu a putut Napolion, Hitler şi Stalin, uite că se poate paşnic. Paşnic ne-am pierdut fabricile şi uzinele, acum paşnic ne vom pierde Ţara, care unii au cerut bani pe loturi mici, acum se vor lua regiuni, judeţe şi pe gratis, ba mai mult, tot noi îi vom hrănii pe viitorii ocupanţi, le vom da locunţele foste cazărmi şi căminele şcolilor desfiinţate şi ale saşilor plecaţi. Am scăpat de securitate, suntem deja angajaţii lor, a emigranţilor, care nu ştiu lucra, pe unii nu-i lasă religia, vedeţi cum a fost cu fabrica de tractoare înstalată de vromâni în Iran, şi dacă nu vor lucra, vor avea timp sa facă lucrul pentru care au avenit bătând pe jos mii de km. Deci lui Stefan şi Alexandru Lăpuşneanu le-au plăcut caii arabi, noi acum avem călăreţii, care dacă nu au cai ne vor călării pe noi. Este bine să găsim faşa care a generat acest exod şi să stârpim din această faşă acest exod care nu aduce nimic bun.
Toma G. Rocneanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu