joi, 10 septembrie 2015

Românca Simona Halep se califica în semifinale la US Open dupa o victorie electrizantă cu fostul număr unu !

Simona Halep s-a calificat in semifinalele turneului de la US Open dupa ce a invins-o pe bielorusa Victoria Azarenka (locul 20 WTA), scor 6-3, 4-6, 6-4, la capatul unui meci electrizant, ce a durat aproape trei ore.
Fost numar unu mondial aflat in revenire de forma, Azarenka a incercat sa joace totul pe cartea atacului inca de la inceput.
Bielorusa a facut break din primul game, dar Simona i-a dat o replica solida, gasind cateva lovituri de forehand si backhand absolut incredibile.
Simona s-a distantat astfel la 4-1, iar apoi a gestionat cu inteligenta si un serviciu perfect finalul setului, pe care l-a castigat cu 6-3.
Azarenka a facut o pauza de toaleta dupa ce a pierdut primul set, iar acest lucru a parut ca a scos-o din ritm pe sportiva noastra.
Simona a parut tot mai iritata, a lovit cu racheta de suprafata de joc de cateva ori, iar de multe ori s-a grabit si a ales solutiile nepotrivite.
Chiar si asa, desfasurarea a fost oarecum dramatica, in conditiile in care Simona a revenit de la 2-5, a facut 4-5 si a avut serviciul, dar Azarenka a trimis meciul in decisiv cu un break.
Decisivul a fost intrerupt timp de aproape o ora si 20 de minute din cauza ploii cand Azarenka avea 2-1, insa Simona a iesit mult mai determinata de la vestiare.
Ea a facut un break vital si a preluat conducerea cu 4-3, iar apoi a gestionat cu inteligenta finalul confruntarii si s-a calificat in semifinale.
Sportiva noastra o va intalni in penultimul act al competitiei pe italianca Flavia Pennetta, care a eliminat-o pe Petra Kvitova.
Pentru calificarea in semifinale, Simona si-a asigurat un cec in valoare de 805.000 de dolari si 780 de puncte WTA. Succes Simona !


                                                                                            C.S.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu