A N I V E R S A R E - Gavril BABICIU

Dragi prieteni,

În seara zilei de 30 octombrie 1947 am zărit LUMINA. Era difuzată de o lampă cu petrol atârnată de meşter-grinda unei cămăruţe, dintr-o căsuţă din Şişeştii Maramureşului. Când m-am trezit azi, 30 octombrie 2015, înainte de a aprinde becul cu lumina electrică, primul gând l-am îndreptat către părinţii mei care m-au adus pe acest tărâm, mulţumindu-le cu evlavie. Mare credinţă, Mare curaj au avut atunci ţăranii români din Nord-Vestul Ţării recent Reîntregite. Mama, Anastasia avea 45 de ani. Tata, Dumitru, 49 ani. Era foamete mare. Mureau adulţi dar în special copiii. Părinţii aveau de hrănit: un bătrân (rămas al nimănui) şi 7 (şapte)copii, fraţii mei mai mari. Am rezistat ca mulţi alti semeni ai mei. Drumul vieţii mi l-am croit prin muncă având încredere şi răbdare. Acum mă simt „tânăr şi ferice”; „cuget, deci exist”.

Aproape zilnic vă privesc şi urmăresc cu atenţie orice schimbare în „profilul” vostru. Mă simt onorat că vă sunt contemporan. Consider că facem parte dintr-o familie lărgită. Mesajele voastre de felicitare le-am primit cu multă bucurie. Vă mulţumesc tuturor!

Nota noastră.   La mulţi, mulţi ani !!!                              Gavril BABICIU