Se face mult tam-tam pe
marginea rasismului, xenofobiei şi antisemitismului (pe ici-pe colo, prin
părţile esenţiale, şi pe marginea iredentismului), fapt pentru care, dintr-un
exces de zel vecin cu neghiobia, patriotismul şi naţionalismul românesc, de
pildă (nu şi american, german sau francez), sunt văzute cu ochi răi de
făuritorii globalizării şi ai guvernului mondial.
De ce? Pentru că aceste
preanobile sentimente umane le încurcă păpuşarilor mondiali socotelile în ceea
ce priveşte forjarea omului cosmopolit (omul robotizat şi cu tot mai puţine
trebuinţe spirituale), primul pas spre globalizarea efectivă. După asta vin cu
necesitate cedările succesive de suveranitate şi independenţă naţională
(uneori, aşa ca în cazul politrucilor noştri postdecembrişti, prin trădare la
vedere, alteori prin şantaj economico-financiar), astfel ca în final, un final
nu prea îndepărtat după cum lesne se poate citi în semnele prezentului,
actualele state naţionale să devină viitoarele gubernii (fireşte, de ranguri
diferite) pe harta politică a oligarhiei cosmocratice...
Însă conceptele în cauză,
îndeosebi rasismul şi antisemitismul, au asemenea vicii de fond, încât ba sunt
paradoxale, ba cu totul inoperante în sensul comun al întrebuinţării lor şi,
mai ales, atunci când li se atribuie conotaţii ofensatoare.
Despre antisemitism am
spus şi cu altă ocazie că este un concept forţat şi impropriu, sau – dacă vreţi
– inexact şi paradoxal. Da, căci singura seminţie de pe Pământ care agită spiritele
cu antisemitismul sunt evreii, deşi, dacă ne ţinem după litera Bibliei, arabii nu-s mai puţin semiţi ca
ei, că doar se trag din Ismael, odrasla patriarhului Avraam şi al roabei sale
Agar.
Başca faptul că evreii
zilelor noastre nu-s urmaşii evreilor biblici, ci ai migratorilor numiţi de
istorici khazari sau hazari, care, prinşi ca în cleşte între lumea apuseană
creştinată şi lumea răsăriteană islamizată, au sfârşit prin a îmbrăţişa religia
mozaică.
Ba mai mult. Populaţiile
din Palestina antică le spuneau ibrimi lui
Avraam şi membrilor tribului cu care venise din cetatea Ur, adică străinii de
peste Eufrat. În decursul timpului acest ibrim
s-a transformat în ebreu, ca sub
influenţa grecească să dobândească forma definitivă de evreu. De precizat că înşişi paleoevreii îşi spuneau la început
israeliţi sau iudei...
Prin urmare, mozaicii zilelor
noastre neavând nimic în comun cu evreii biblici, ar trebui desemnaţi în
continuare prin termenul vechi şi expresiv de jidani, care este tot aşa de puţin ofensator ca englezescul Jews sau franţuzescul Juifs.
N.B.Ţiganii din România postdecembristă, sătui până peste cap de
vechiul etnonim (aproximativ acelaşi în toate limbile europene pentru
lăbărţatul neam gitănesc), au pretins că sunt romi şi că aşa este normal să li se spună în acte şi în adresarea
cu schepsis. De unde grava confuzie cu termenul român în ediţie prescurtată,
precum şi lăturile pe care (intenţionat sau din neştiinţă) străinii continuă să
le verse peste capetele plecate ale românilor.
Iată de ce spun că,
raportat doar la israeliţi, antisemitismul este în egală măsură impropriu şi
inexact: Cam aceleaşi drepturi de proprietate (sic!) asupra acestui concept le
au şi arabii sedentari, nomazi şi imigranţi!
Antisemitismul iudeilor
mai este şi paradoxal, pentru că – aşa cum just afirma la vremea lui Petre
Ţuţea – el este generat de propriile lor excese, nu în ultimul rând de ura
resimţită de renegaţi celebri ca H.Heine sau Karl Marx faţă de grosul
consângenilor.
Cât despre rasism, ce mai rămâne din acest concept,
atâta timp cât în tratatul Geneza
formelor culturii, gânditorul P.P.Negulescu nu doar că face o distincţie
netă între ideea de rasă şi aceea de popor sau naţiune („prima e o noţiune
biologică, cea de-a doua o noţiune psihologică şi sociologică”) şi atâta timp
cât demonstrează negru pe alb că unei analize corecte nu-i rezistă nici una
dintre teoriile raseologice ce se bazează fie pe chimismul sângelui, fie pe
raportul dintre forma capului şi inteligenţă, respectiv pe acel fapt hilar, care
în concepţia raseologilor ar duce cel puţin la mediocrizare, dacă nu chiar la
degenerare prin scăderea numărului de „capete lungi” şi creşterea numărului de
„capete late”, o frază care ne duce de îndată cu gândul la sarcasmul tăios al
lui Jonathan Swift privind împărţirea politicienilor în „capete turtite” şi
„capete rotunde”, altfel spus partidul celor care sunt de părere că oul se
sparge la capătul turtit şi partidul celor ce susţin că oul se sparge la
celălalt capăt.
Şi nu doar atât.
P.P.Negulescu aşază sub ochii cititorului acele pasaje din opera contelui
Gobineau, care au darul să arate netemeinicia opiniei acestui părinte al
teoriilor raseologice („ar fi inexact să pretindem că toate amestecurile de
rase sunt rele şi dăunătoare”), la propriu subliniază concluzia filosofului
englez Herbert Spencer privind „necesitatea contactului străin”, combate
afirmaţia raseologului Chamberlain despre fidelitatea nemţească, pe care acesta
o consideră trăsătura lor de caracter fundamentală, cu un citat devastator din
cartea Rasse und Kultur a autorului
german Friedrich Hertz („Istoria seminţiilor germanice e supraîncărcată de
înşelăciuni şi crime, de trădări şi asasinate, de revolte şi măceluri în masă,
începând, ca prime victime, cu regii lor, care nu mureau mai niciodată de
moarte naturală sau de mâna duşmanilor străini, ci de moarte violentă şi de
mâna «fidelilor» lor supuşi”), pentru ca în mai multe capitole din volumul II
al tratatului să-i dea cuvântul biologului francez Charles Nicolle, laureat al
Premiului Nobel pentru medicină în anul 1928, din a cărui carte Biologia invenţiei citează masiv:
1.N-a existat o rasă
ariană;
2.Germanii nu sunt o rasă
pură;
3.Cercetările n-au
confirmat ipoteza originii germanice a oamenilor însemnaţi aparţinând
celorlalte popoare europene;
4.Fiind una din condiţiile
care duce la ruperea echilibrului, amestecul raselor revigorează, fertilizează
şi favorizează formarea spiritului creator.
De reţinut că prin ideea
cu amestecul raselor, Nicolle se întâlneşte nu doar cu una din convingerile
notabile ale învăţatului Robert Sommer: „Amestecurile etnice joacă un rol
important în apariţia formelor culturii”, ci şi cu concluzia de căpetenie a
cărţii lui Negulescu: Nu există culturi şi civilizaţii rasiale!
Sighetu Marmaţiei, George
PETROVAI
4 oct. 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu