Peste 1.000 de
elevi din Baia Mare au decis sa celebreze împlinirea a 97 de ani de la Marea Unire într-un
mod neobisnuit.
Vineri, ei s-au
adunat cu toţii în curtea Colegiului Naţional "Vasile Lucaciu" din
Baia Mare unde au format cu trupurile lor harta României Mari, semn al mândriei
naţionale, informează pe Facebook Baia Mare - Mass Media.
Evenimentul a
fost organizat de Coman Denis-Laurenţiu, Lemnian Raul, Pop Cosmin, Verdeş
Andrei şi elevii clasei a XI-a H, coordonaţi de profesorii Bodnar Anca, Şovago
Adrian şi Petreuş Georgiana, scrie Cosmin Pop pe reţeaua de socializare.
Participanţii au
venit îmbrăcaţi în cele trei culori ale drapelului naţional şi au format cu
trupurile lor harta României Mari, de la 1918, acoperind o suprafaţă de 255
metri pătraţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu