joi, 12 noiembrie 2015

Program cultural literar oferit de Corul “Crizantema” şi Clubul epigramistic “Spinul” Baia Mare

Azi, 12 noiembrie în cadrul programelor susţinute pentru pensionari, Asociaţia “CASPEV”, la sediul asociaţiei au oferit un bogat program cultural pensionarilor membrii ai asociaţiei dar nu numai.
 Preşedintele domnul Ştefan Lupşa a anunţat că întrucât la acest program participă şi epigramiştii Clubului “Spinul”, programul va fi intercalat. Se va premia unul dintre concurenţi, după care premiantul va citi câteva epigrame. Apoi corul “Crizantema” va cânta un cântec, acest mod de desfăşurare fiind respectat până la sfârşit.
            Premierea a început cu lansarea cărţii doamnei autoare Maria Berciu, care este şi student în ultimul an la Facultatea de Artă, de asemeni şi membru al Clubului epigramistic “Spinul”. Cartea domniei sale, este o carte de epigrame, care a fost şi ea premiată. Cine a cumpărat cartea a participat şi la o tombolă a cărui obiect era un tablou, “Natură Moartă” tot de doamna Berciu realizat.
A avut loc premierea epigramelor, oferindu-se patru menţiuni: Ioan Şiman, Toma Rocneanu Toma, Maria Berciu şi Aurica Velea, premiul III s-a atribuit doamnei Smaranda Iuga şi Dl. Vasile Ţâncaş, Premiul II l-a obţinut Viorica Găinariu Tazlău iar premiul I dl. Augustin Varga. După fiecare festivitate de premiere, Corul “Crizantema”, destindea atmosfera cu câte o piesă corală din muzica corală românească dar şi din cea internaţională, cum a fost piesa “Silence” bucată muzicală scrisă de italianul Rossi şi care olandezii au decernat-o eroilor americani căzuţi pentru eliberarea Olandei. Deci ne-au delectat cu opt melodii corale frumoase. Una din profesoarele care au jurizat concursul ne-a delectat cu un poem a lui Păstorel Teodoreanu, “Cum putem denumi saremaua” Domnul Ioan Şiman face invitaţie pentru toată lumea să vină la lansarea cărţii domniei sale, care va avea loc în Sala de conferinţe a Bibliotecii “Petre Dulfu” în data de 14 noiembrie orele 11,oo lansare care va avea loc în faţa cenaclurilor întrunite ale Cenaclului Scriitorilor Maramureş, a Cenaclului “Afirmarea” din Satu Mare şi a Clubului Epigramistic “Spinul” din Baia Mare.
A fost un program frumos, de destindere. Preşedintele Ştefan Lupşa a anunţat la sfârşitul acestui program că mâine şi poimâne se poate determina glicemia pentru acei ce doresc iar poimâne este o conferinţă pentru acei care au diabet.
Cu asta se încheie o frumoasă zi de destindere la Asociaţia CASPEV.  


                                                                   Toma Gross Rocneanu 




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu