miercuri, 23 decembrie 2015

Un An Nou în Căutarea Omului pe Pământ !



Stimați Autori, Cititori și Simpatizanți ai Revistei „Confluențe Literare”,

Anul 2015 se apropie de final. Turbulent, contradictoriu, întunecat adeseori, dar și luminos de multe ori, clipele care s-au scurs în clepsidra timpului acestui an ne-au marcat și ne-au transformat pe fiecare dintre noi. Nu există cale de ieșire de sub tutela vremii, fapt pentru care nu avem altă cale de ales decât să ne supunem metamorfozei prin care trece întreaga lume. Dar acest drum nu este neapărat lipsit de farmec, fiindcă la fiecare pas avem ocazia să înfrumusețăm sau să urâțim universul în care trăim.

Fie că este vorba de familie, cercul celor apropiați sau mediul social în care ne găsim, noi avem capacitatea de a transforma artistic materia brută și bolovănoasă a experienței zilnice. Dar influențați de o mass-media agresivă și negativistă, ajungem repede descurajați și blazați în fața realităților lumii în care trăim. Chiar și cele mai frumoase flori se ofilesc din cauza buruienilor lăsate neglijent să crească în vecinătatea lor! De asemenea, trăind înconjurați de oameni încruntați și absorbiți de ei înșiși, cu ușurință suntem împinși către prăpastia disperării și nu mai avem energie să mai distingem atracția mistică a răsăritului și asfințitului de soare sau chemarea tainică a naturii de care suntem legați prin fire nesfârșite.

De ce spun acest lucru? Fiindcă din experiență cunosc ce înseamnă să fii supus unui bombardament de scheme mentale negative menite să te demoralizeze și să te facă să abandonezi cursa vieții. Acest lucru m-a împins, la început inconștient, dar ulterior cu bună știință, către îmbrățișarea formei de exprimare literară ca o metodă eficientă de a contracara asaltul urâtului, mereu însoțit de asediul dezgustului, inoculat de o lume ce refuză să evolueze pe o cale mai bună decât cea a violenței. Astfel, în fortăreața literei și cu armele cuvântului am început să ridic în urmă cu cinci ani tranșeele revistei „Confluențe Literare”.

La început am fost singur, un temerar solitar în mijlocul unui bazar numit Internet. Vânzătorii de la tarabe m-au alungat de lângă ei fiindcă nu doream marfa lor și nici nu căutam să fac profit din ce știam. De aceea, am pornit la drum având ideea unui proiect ce nu exista decât în mintea mea. Descurajat de apropiați, ignorat de cei care mă cunoșteau și respins de cei pe care îi îndrăgeam, am plecat pe calea luptătorului anonim, însă având convingerea că urmam drumul către cunoaștere și adevăr. Abandonând idealul transformării societății în ansamblul ei, m-am concentrat asupra metamorfozei lăuntrice a artistului în contactul cu frumosul ce îl înconjoară din toate părțile.

Paradoxal, în scurt timp au început să mi se alăture și alți căutători de frumos în jurul proiectului literar socotit inutil de către cei mulțumiți cu ofertele amăgitoare ale negustorilor de iluzii. Cu surprindere, am constatat că nu eram singur, ci dimpotrivă, existau destule persoane, nu multe la număr, care gândeau și simțeau la fel ca mine. Și așa, bulgărul de zăpadă a început să crească pe măsură ce se rostogolea pe aspra cărare a timpului.

Îmi aduc aminte cum în urmă cu doi ani, cineva mă întreba: — Cum de ai reușit să reunești sute de autori și mii de cititori fideli în jurul revistei „Confluențe Literare” într-un timp relativ scurt?

De fapt, respectiva persoana căuta să afle secretul audienței în creștere a unei publicații anonime, nesusținute financiar de niciun fel de organizație.

Conștient de nedumerirea sa, i-am răspuns: — Eu nu am adus pe nimeni, ci oamenii au venit alături de mine în cadrul acestui proiect literar! Nu am alergat în dreapta sau în stânga pentru a crește audiența, ci doar am promovat anumite principii de publicare și difuzare a articolelor, fapt care în timp a adus roade!

Dar interlocutorul meu nu a fost convins de răspuns, ci m-a întrebat în continuare: — Dar cum ai reușit să controlezi ceea ce s-a publicat în cadrul revistei? Ai creat un corp de cenzură sau un comitet editorial?

Am zâmbit și i-am răspuns: — Știu ce înseamnă comitetele editoriale și am idee cum funcționează corpurile de cenzură. De aceea, am decis să urmez o altă abordare, în sensul de a permite autorilor să publice creativ, fără alte restricții în afara celor care țin de respectarea normelor sociale.

La care mi s-a spus: — Dar ai încredere în oamenii care scriu în cadrul revistei? Nu crezi că trebuie monitorizați atent și supravegheați pas-cu-pas în ceea ce publică?

Știind bine că persoana în cauză venea dintr-un alt gen de media, i-am răspuns zâmbind: — Diferența dintre mine și alții constă în faptul că am încredere în oameni. De îndată ce un autor își prezintă lucrările reprezentative și își expune activitatea artistică, nu mai am motive să mă îndoiesc de buna sa credință și să îi pun la îndoială intențiile, bineînțeles, până la proba contrarie. De fapt, eu cred că măsura de încredere pe care o investesc în ceilalți, autori sau cititori, se va reflecta în modul în care aceștia vor reacționa în paginile revistei cu articole sau comentarii.

— Cu siguranță, ești naiv și nu cunoști natura umană! mi-a răspuns dezaprobator.

— Dacă nu aș fi naiv, atunci nu mi-ar plăcea arta! Dacă nu aș cunoaște cu adevărat natura umană la nivelul profund, atunci aș avea toate motivele să mă îndoiesc de toți cei din jur! Dar eu știu că omul este bun, caută adevărul și iubește frumosul la nivelul autentic al ființei sale. Eu cred în oameni și în potențialul care se află în ei. Cred în sfântul, artistul și creatorul care se află în orice om. Eu doar am oferit o ocazie de manifestare a acestei naturi din postura autorului și cititorului.

 — Se pare că ai rămas același idealist ca în urmă cu douăzeci de ani! mi-a spus la final.

— Da, timpul a trecut și a lăsat brazde adânci în corpul meu, dar mintea și sufletul îmi sunt la fel de tinere ca în perioada când aveam șaptesprezece ani și când credeam în umanitate și în destinul ei de a se uni cu divinitatea în nemurire! am adăugat zâmbind.

Normal, discuția s-a încheiat la fel de abrupt cum începuse, însă la capătul acestui an nu pot spune decât că am rămas fidel căutării Omului în ființa mea și în viețile celorlalți. Cu alte cuvinte, idealul care m-a animat în multiplele mele căutări și m-a răscolit prin nespuse îndoieli a rămas același fiind fixat asemenea acului unei busole către direcția numită OM, acea ființă minunată creată după asemănarea Divinului Creator. Și cred că într-un fel sau altul, toți cei care s-au adunat în jurul revistei „Confluențe Literare” în calitate de autori sau cititori instinctiv au simțit forța de atracție a acestui sublim ideal.

Fiindcă mai este puțină vreme până când vom sărbători Nașterea Domnului Iisus Hristos, nu pot spune altceva decât că anul 2015 a constituit o nouă etapă în transformarea noastră după chipul Său uman și divin deopotrivă. Unirea naturii omului cu cea a lui Dumnezeu reprezintă un mister adânc și profund prin care finitul se contopește cu infinitul, temporalul cu eternul și mărginitul cu nesfârșitul. Darul cel mai de seamă oferit de EL este cel al aducerii la lumină a adevăratei, frumoasei și sfintei naturi umane originare!

În spiritul acestor gânduri, vă doresc Sărbători Fericite și un An Nou plin de bucurie!

Fie ca Lumina ce a răsărit pe munții Betleemului în urmă cu peste 2000 de ani să strălucească în inimile dumneavoastră și ale celor dragi!
 
                                                              Cu mult drag și prețuire,

                                                                     Octavian Lupu

                               Fondator alături de George Roca al revistei „Confluențe Literare”

PS. Mesaj publicat la adresa:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu