Stimați Autori,
Cititori și Simpatizanți ai Revistei „Confluențe Literare”,
Anul 2015 se
apropie de final. Turbulent, contradictoriu, întunecat adeseori, dar și luminos
de multe ori, clipele care s-au scurs în clepsidra timpului acestui an ne-au
marcat și ne-au transformat pe fiecare dintre noi. Nu există cale de ieșire de
sub tutela vremii, fapt pentru care nu avem altă cale de ales decât să ne
supunem metamorfozei prin care trece întreaga lume. Dar acest drum nu este
neapărat lipsit de farmec, fiindcă la fiecare pas avem ocazia să înfrumusețăm
sau să urâțim universul în care trăim.
Fie că este vorba
de familie, cercul celor apropiați sau mediul social în care ne găsim, noi avem
capacitatea de a transforma artistic materia brută și bolovănoasă a experienței
zilnice. Dar influențați de o mass-media agresivă și negativistă, ajungem
repede descurajați și blazați în fața realităților lumii în care trăim. Chiar
și cele mai frumoase flori se ofilesc din cauza buruienilor lăsate neglijent să
crească în vecinătatea lor! De asemenea, trăind înconjurați de oameni
încruntați și absorbiți de ei înșiși, cu ușurință suntem împinși către
prăpastia disperării și nu mai avem energie să mai distingem atracția mistică a
răsăritului și asfințitului de soare sau chemarea tainică a naturii de care
suntem legați prin fire nesfârșite.
De ce spun acest
lucru? Fiindcă din experiență cunosc ce înseamnă să fii supus unui bombardament
de scheme mentale negative menite să te demoralizeze și să te facă să
abandonezi cursa vieții. Acest lucru m-a împins, la început inconștient, dar
ulterior cu bună știință, către îmbrățișarea formei de exprimare literară ca o
metodă eficientă de a contracara asaltul urâtului, mereu însoțit de asediul
dezgustului, inoculat de o lume ce refuză să evolueze pe o cale mai bună decât
cea a violenței. Astfel, în fortăreața literei și cu armele cuvântului am
început să ridic în urmă cu cinci ani tranșeele revistei „Confluențe Literare”.
La început am
fost singur, un temerar solitar în mijlocul unui bazar numit Internet.
Vânzătorii de la tarabe m-au alungat de lângă ei fiindcă nu doream marfa lor și
nici nu căutam să fac profit din ce știam. De aceea, am pornit la drum având
ideea unui proiect ce nu exista decât în mintea mea. Descurajat de apropiați,
ignorat de cei care mă cunoșteau și respins de cei pe care îi îndrăgeam, am
plecat pe calea luptătorului anonim, însă având convingerea că urmam drumul
către cunoaștere și adevăr. Abandonând idealul transformării societății în
ansamblul ei, m-am concentrat asupra metamorfozei lăuntrice a artistului în
contactul cu frumosul ce îl înconjoară din toate părțile.
Paradoxal, în
scurt timp au început să mi se alăture și alți căutători de frumos în jurul
proiectului literar socotit inutil de către cei mulțumiți cu ofertele
amăgitoare ale negustorilor de iluzii. Cu surprindere, am constatat că nu eram
singur, ci dimpotrivă, existau destule persoane, nu multe la număr, care
gândeau și simțeau la fel ca mine. Și așa, bulgărul de zăpadă a început să
crească pe măsură ce se rostogolea pe aspra cărare a timpului.
Îmi aduc aminte
cum în urmă cu doi ani, cineva mă întreba: — Cum de ai reușit să reunești sute
de autori și mii de cititori fideli în jurul revistei „Confluențe Literare”
într-un timp relativ scurt?
De fapt,
respectiva persoana căuta să afle secretul audienței în creștere a unei
publicații anonime, nesusținute financiar de niciun fel de organizație.
Conștient de
nedumerirea sa, i-am răspuns: — Eu nu am adus pe nimeni, ci oamenii au venit
alături de mine în cadrul acestui proiect literar! Nu am alergat în dreapta sau
în stânga pentru a crește audiența, ci doar am promovat anumite principii de
publicare și difuzare a articolelor, fapt care în timp a adus roade!
Dar
interlocutorul meu nu a fost convins de răspuns, ci m-a întrebat în continuare:
— Dar cum ai reușit să controlezi ceea ce s-a publicat în cadrul revistei? Ai creat un corp de cenzură sau un comitet
editorial?
Am zâmbit și i-am
răspuns: — Știu ce înseamnă comitetele editoriale și am idee cum funcționează
corpurile de cenzură. De aceea, am decis să urmez o altă abordare, în sensul de
a permite autorilor să publice creativ, fără alte restricții în afara celor
care țin de respectarea normelor sociale.
La care mi s-a
spus: — Dar ai încredere în oamenii care scriu în cadrul revistei? Nu crezi că
trebuie monitorizați atent și supravegheați pas-cu-pas în ceea ce publică?
Știind bine că
persoana în cauză venea dintr-un alt gen de media, i-am răspuns zâmbind: —
Diferența dintre mine și alții constă în faptul că am încredere în oameni. De
îndată ce un autor își prezintă lucrările reprezentative și își expune
activitatea artistică, nu mai am motive să mă îndoiesc de buna sa credință și
să îi pun la îndoială intențiile, bineînțeles, până la proba contrarie. De
fapt, eu cred că măsura de încredere pe care o investesc în ceilalți, autori
sau cititori, se va reflecta în modul în care aceștia vor reacționa în paginile
revistei cu articole sau comentarii.
— Cu siguranță,
ești naiv și nu cunoști natura umană! mi-a răspuns dezaprobator.
— Dacă nu aș fi
naiv, atunci nu mi-ar plăcea arta! Dacă nu aș cunoaște cu adevărat natura umană
la nivelul profund, atunci aș avea toate motivele să mă îndoiesc de toți cei
din jur! Dar eu știu că omul este bun, caută adevărul și iubește frumosul la
nivelul autentic al ființei sale. Eu cred în oameni și în potențialul care se
află în ei. Cred în sfântul, artistul și creatorul care se află în orice om. Eu
doar am oferit o ocazie de manifestare a acestei naturi din postura autorului
și cititorului.
— Se pare că ai rămas același idealist ca în
urmă cu douăzeci de ani! mi-a spus la final.
— Da, timpul a
trecut și a lăsat brazde adânci în corpul meu, dar mintea și sufletul îmi sunt
la fel de tinere ca în perioada când aveam șaptesprezece ani și când credeam în
umanitate și în destinul ei de a se uni cu divinitatea în nemurire! am adăugat
zâmbind.
Normal, discuția
s-a încheiat la fel de abrupt cum începuse, însă la capătul acestui an nu pot
spune decât că am rămas fidel căutării Omului în ființa mea și în viețile
celorlalți. Cu alte cuvinte, idealul care m-a animat în multiplele mele căutări
și m-a răscolit prin nespuse îndoieli a rămas același fiind fixat asemenea
acului unei busole către direcția numită OM, acea ființă minunată creată după
asemănarea Divinului Creator. Și cred că într-un fel sau altul, toți cei care
s-au adunat în jurul revistei „Confluențe Literare” în calitate de autori sau
cititori instinctiv au simțit forța de atracție a acestui sublim ideal.
Fiindcă mai este
puțină vreme până când vom sărbători Nașterea Domnului Iisus Hristos, nu pot
spune altceva decât că anul 2015
a constituit o nouă etapă în transformarea noastră după
chipul Său uman și divin deopotrivă. Unirea naturii omului cu cea a lui
Dumnezeu reprezintă un mister adânc și profund prin care finitul se contopește
cu infinitul, temporalul cu eternul și mărginitul cu nesfârșitul. Darul cel mai
de seamă oferit de EL este cel al aducerii la lumină a adevăratei, frumoasei și
sfintei naturi umane originare!
În spiritul
acestor gânduri, vă doresc Sărbători Fericite și un An Nou plin de bucurie!
Fie ca Lumina ce
a răsărit pe munții Betleemului în urmă cu peste 2000 de ani să strălucească în
inimile dumneavoastră și ale celor dragi!
Cu mult drag și prețuire,
Octavian Lupu
Fondator alături
de George Roca al revistei „Confluențe Literare”
PS. Mesaj
publicat la adresa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu