POESIS - ELENA CĂRĂUŞAN

Sângele meu 

         .    

Şi sângele meu e un cer cu aer curat

se plimbă păsări,

multe aripi se zbat

aripi largi, sincopate se înalță,

altele în ritm dezordonat coboară,

fluturi cu simfonia polenului

murmurată din floare în floare,

.

privesc în faţă solstiţiul de vară

privesc în spate solstiţiul de iarnă

și steaua dimineţii nu se dă dusă,

îşi dă ultimul licăr insistent;

.

e sângele,

e sângele dirijorului,

când armonios se cântă balada vieţii,

e sângele pruncului desprins de placentă

neştiind că vine o vreme fără sânge,

e dansul globulelor colorate

ce înconjoară gânduri,

noapte în tenebre răsucită,

rugă de seară,

lacrimi prelinse pe obraz,

silabe articulate-n surdină,

mângâierea însingurării,

.

și steaua dimineţii se depărtează mult

ziua îmi va evapora sângele,

stele, păsări, fluturi…

.

Ce uşoară mă simt,

ajunsă pe piscul unde zeii dansează,

apar, dispar în mantii lungi

albastre şi albe

verticale în dungi.

.

Viaţa mea, o fantomă a celei

în care, fără să aleg, furişată voi intra,

dar voi merge spre un alt cer,

un alt sânge se va metamorfoza.

Notă. Poetă Elena Cărăuşan este autoarea a două volume de poezii bine primite de critica literară şi iubitorii de poezie românească adevărată:  “În spatele pendulului” şi “Ora de chimie”.