O
nouă ședință a Comisiei Județene de Fond Funciar a avut loc la sediul
Instituției Prefectului Maramureș luni, 29 februarie. În deschiderea
lucrărilor, prefectul ing. Anton Rohian a subliniat necesitatea de a impulsiona
activitatea comisiilor locale de fond funciar, întrucât titlurile de
proprietate care au rămas de eliberat sunt numeroase, iar timpul avut la
dispoziție, stabilit prin lege, destul de scurt (procesul de restituire a proprietăților
trebuie să se încheie la 1 ianuarie 2017). Prefectul Anton Rohian a cerut
comisiei să facă o evaluare a ceea ce înseamnă munca de restituire a
proprietăților pe parcursul unei luni: câte titluri pot fi eliberate cu
personalul existent și lucrându-se 8 ore pe zi, timp de 5 zile pe săptămână.
Aceste date vor fi transmise, mai departe, ministrului de interne, Petre Tobă,
dimpreună cu informații privind stadiul prezent al retrocedărilor. Astfel,
conform datelor de care dispune Serviciul Juridic al Instituției Prefectului,
există încă 18.007 titluri de proprietate care trebuie eliberate la Legea
Fondului Funciar nr. 18/1991, respectiv Legea nr. 1/2000; 3.219 de cereri nesoluționate
în temeiul Legii nr. 247/2005; 1.660 de hotărâri judecătorești definitive și
irevocabile nepuse în executare; 3.302 cereri depuse și nesoluționate în
vederea eliberării titlurilor de proprietate pentru terenuri necooperativizate,
conform prevederilor art. 27 alin. 21 din Legea 18/1991; și
19.001 de cereri estimate care urmează a fi depuse în vederea eliberării
titlurilor de proprietate pentru terenuri necooperativizate, conform
prevederilor art. 27 alin 21 din Legea nr. 18/1991. Se preconizează,
astfel, că procesul de retrocedare în județul Maramureș nu va putea fi încheiat
într-un an.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu