duminică, 20 martie 2016

Cursul "Zestrea strămoşească a Maramureșului” a ajuns la a treia şedinţă

PROGRAM CURS 3: joi, 17 martie 2016,  cursul gratuit „Zestrea strămoşească a Maramureșului”, Coordonator: lect. univ. dr. Delia-Anamaria Răchișan, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, Sala Computeen, Orele: 15.00‒17.00.
1. „Manifestările ritual‒magico‒simbolice aferente lunii martie: Baba Dochia, Măcinicii, Alexiile (Calendarul Popular)‒Evdochia; Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia; Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu (Calendarul Creștin). Asemănări, deosebiri, contaminări”. Prelegere: lect. univ. dr. Delia-Anamaria Răchișan
2. Documentar etnologic: „Arta lemnului în Maramureș ‒ meșteri populari din maramureșeni”, Realizator: Delia-Anamaria Răchișan
3. Aplicație: „Zgărdane tradiționale maramureșene” (finalizare).
            Joi, 17 martie 2016, în cadrul cursului gratuit „Zestrea strămoşească a Maramureșului” s-au prezentat manifestările ritual‒magico‒simbolice specifice lunii martie și întâlnite în diverse zone etnografice ale țării noastre. S-au menționat asemănările, deosebirile, contaminările care apar la nivelul unor manifestări interceptate în Calendarul Popular (Baba Dochia, Măcinicii, Alexiile) și în Calendarul Creștin (Evdochia; Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia; Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu).
   S-au amintit meșterii talentați în arta lemnului din Maramureș, atât meșterii contemporani, cât și meșterii care nu mai sunt, din păcate, printre noi. Reamintim câteva personalităţi marcante ale Maramureşului, meşteşugari care şi-au dedicat viaţa artei lemnului: constructorul de biserici şi restauratorul monumentelor din lemn Găvrilă Hotico Herenta, Ieud, Ţara Maramureşului; creatorii populari: Petru Godja, apelat Moş Pupăză, Valea Stejarului, Ţara Maramureşului; Pop Petru (Niţă), 84 de ani; Pop Gheorghe (Niţă), 58 de ani; Pop Petru (Niţă), 23 de ani, Breb, Ţara Maramureşului; Toader Bârsan, 71 ani, Bârsana, Ţara Maramureşului; Şerban Nicolae, 56 de ani, Rogoz, Ţara Lăpuşului; Man Niculae, 82 de ani, Buda Cătălin, 31 de ani, Buda Alexandru, 27 de ani, Târgu-Lăpuş, Ţara Lăpuşului, Alexandru Perța-Cuza, Țara Lăpușului,  Nicu Pop din Țara Chioarului. Partea teoretică s-a îngemănat cu cea aplicativă. Documentarele prezentate surprind dexteritatea meșterilor care cioplesc lemnul cald și realizează diverse obiecte (căuce, pecetare, sărărițe, linguri ornamentale etc.), porți tradiționale, troițe etc. O parte dintre documentarele etnologice, realizate de lect. univ. dr. Delia-Anamaria Răchișan sunt postate pe facebook, pe grupul cu acces la public, intitulat „Zestrea strămoşească a Maramureșului”. Cei care mai cred în valorile neamului strămoșesc, cei care prețuiesc meșteșugurile străvechi, tradițiile căpătate de la străbuni, vizionând documentarele, pot descoperi măiestria, căldura sufletului meșterului maramureșean care mai cioplește cu dalta lemnul, însă pot să (re)descopere și spiritul meleagurilor maramureșene.
Totodată, aproape s-au finalizat patru tipuri de zgărdane tradiționale maramureșene (s-a apelat la anumite motive: crucea Sfântului Andrei, cătane, horă, romburi, zermoaie, grebluțe, flori). Podoabele tradiționale maramureșene vor fi expuse, apoi fiecare cursantă va intra în posesia zgărdanului realizat de ea, având, astfel, o amintire de la curs ‒ primul zgărdan maramureșean confecționat cu propriile mâini. Confecționând zgărdane conștientizăm cât sunt de valoroase podoabele tradiționale românești, ne dăm seama cât timp se alocă realizării unui zgărdan și învățăm să îl prețuim mult mai mult pe meșterul popular, pe omul trăitor în lumea satului ‒ pe mama, pe bunica, pe femeia simplă, dar înțeleaptă din comunitatea tradițională.
La următoarea întâlnire, joi, 24 martie 2016, începând cu ora 15.00, vor avea loc VIZITE  TEMATICE în Municipiul Baia Mare:
1. Vizită tematică la Turnul Sfântului Ștefan;
2. Vizită tematică la Muzeul de Istorie și Arheologie din Baia Mare, dir. prof. Viorel Rusu;
3. Vizită tematică la Atelierul sculptorului băimărean Vida Gheza, Ghid: Vera Vancea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu