Miracolul
albanez
Da, micuța Albanie (aproximativ egală, ca suprafață și populație,
cu 4-5 județe românești), țara mereu luată în tărbacă de făcătorii anecdotelor
în ceea ce privește potențialul său militar, de parcă spiritul belicos și
înzestrarea militară ar contribui cu ceva la bunăstarea reală a unui popor,
când e vizibil pentru oricine că lucrurile stau taman pe dos, Albania, prin
urmare, a ajuns să uimească lumea prin progresele economice înregistrate, care
progrese nu sunt obișnuitele minciuni statistice de pe alte meleaguri, ci se
evidențiază palpabil în formidabilul spor al prosperității: Dacă în anii nouăzeci
(adică după înmormântarea bolșevismului), venitul albanezului era de numai 200
de dolari, astăzi el a ajuns la peste 7000 de dolari americani pe cap de
locuitor!
Așa
ceva, comparabil doar cu avântul nipon al anilor șaptezeci și peste puterea de
înțelegere a atotștiutorilor economiști planetari, a îndemnat celebra revistă
Forbes (știți dumneavoastră, aia care de circa 100 de ani face clasamente cu
putregaiurile, pardon, cu oamenii putrezi de bogați) să-l invite pe Sali
Berisha, premierul albanez, la sediul ei din New-York, ca să dezvăluie
contabililor și laureaților Premiului Nobel rețeta acestui veritabil miracol
economic, într-o lume în care cam toate economiile naționale sunt gata-gata să-și
dea duhul.
Iar
premierul albanez n-a vorbit de lucruri și formule magice, ci de lucruri simple
și de pârghii economico-legislative aflate la îndemâna tuturor cârmuitorilor cu
adevărat înțelepți și devotați concetățenilor, dar care sunt sistematic neluate
în seamă de conducătorii ticăloșiți și/sau neinspirați.
Căci
minunea națională rezultă cu necesitate din voința de mai bine a cârmuitorilor
onești și pricepuți, care conștientizează că răul și apatia din deprinderile
semenilor pot fi învinse doar prin aplicarea cu fermitate a unor legi simple,
clare și cu adevărat generatoare de belșug.
În
esență, toată politica economică a Albaniei postcomuniste se cheamă Lărgirea bazei de impozitare prin reducerea
simțitoare a sistemului de taxe și impozite, și ea se concretizează în
următoarele:
1)Restrângerea
tuturor taxelor și contribuțiilor populației la una singură, a cărei pondere
este de 10%;
2)Spre
deosebire de România, unde la o leafă de 1000 lei statul percepe aproximativ
70%, în Albania impozitul pe salar este de numai 15%, fapt care contribuie
decisiv la dinamizarea activității economice și la semnificativa diminuare a
muncii la negru;
3)Dacă
potrivit noului Cod Fiscal, de la 1 ianuarie 2016 Taxa pe Valoarea Adăugată
(TVA) din România s-a redus de la 24% (limita maximă admisă în Uniunea
Europeană este de 25%) la 20%, în Albania ea este doar de 10%.
La
toate astea se mai adaugă reala independență a sistemului juridic albanez (la
noi justiția este controlată/dirijată de Parlament, prim ministru și președinte),
precum și rezolvarea cu succes a problemei proprietății, dar mai ales faptul că
Albania nu este la cheremul Fondului Monetar Internațional (FMI), această
garantată calamitate economico-financiară pentru absolut toate țările care-i
intră în gheare.
Nu-i
de neglijat nici avantajul (da, avantajul, după cum se prezintă lucrurile în
România) că, deși intrată în NATO de la 1 aprilie 2009, Albania încă nu face
parte din Uniunea Europeană. Și încă ceva. Cu certitudine că Albania are corupții
ei, dar nu de rangul și nerușinarea celor din România!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu