Poesis - Florin IARU

 Dansatorii

Dansam în stradă, dăduseră

muzica tare, la maximum.

Sărea sângele din timpane şi nas.

Curgea bogat, înfăcărat pe piept.

Şi noi dansam tot mai avântat.

Din ce în ce mai apropiaţi.

Din ce în ce mai aglomeraţi în singurătatea

ce ne răsucea răsufările

ca pe o batistă, ca pe o mănuşă.

Numai chipul ei era palid.

Tot mai ferbinte, tot mai asudat,

degetele şi talia i le-am apucat

şi, cu un gest ieşit din minte,

i-am rupt rochia transparentă, cuminte.

Ce nebunie.

Iată pielea de catifea.

Iată subsuoara apunând în decembrie.

Iată-i sânul iluminat de o

muzică tăind în carne vie.

Erecţia o întâmpină bezmetică.

Era de o frumuseţe electrică.

Eram dansatorii înfriguraţi ai străzii,

alunecând pe sângele ce se închega mărturisind

că mai suntem vii - încă puţin, încă un minut -

dansându-ne partea.

Şi când corpul meu dansator

a intrat în frigul ei calm, palid, perfect,

sângele a acoperit muzica, grijuliu, precaut.