Miercuri, 20 aprilie 2016, în sala mare a Palatului
Administrativ, a avut loc întâlnirea Comisiei de Dialog Social. Lucrările au
fost conduse de prefectul Sebastian Mihai Lupuț. Pe ordinea de zi au figurat:
prezentarea tezelor prealabile ale proiectului Codului administrativ (Ioan
Miclea, consilier în cadrul Departamentului Afaceri Europene al Instituției
Prefectului); prezentarea Raportului privind starea socio-economică a județului
Maramureș pe anul 2015 (Ionuț Roman, directorul Direcției Județene de
Statistică); prezentarea revendicărilor Sindicatului Liber din Învățământ
Maramureș privind acordarea sporului pentru condiții deosebite de muncă pe stat
de plată lunar (Nuszer-Țînța Mariana, consilier juridic al SLIMM); prezentarea
revendicărilor Sindicatului Sanitas (Mircea Ciocan, președinte); diverse.
Prin Hotărârea nr. 196 din 23 martie 2016 s-au aprobat
tezele prealabile ale proiectului Codului administrativ; hotărârea a fost
publicată în Monitorul Oficial nr. 237 din 31 martie 2016. Documentul vine cu
propuneri care vizează reforma administrației în general: atât statutul
funcționarului public, cât și o reformă a administrației centrale, respectiv o
reformă a administrației publice locale. Urmează să fie demarat un proces de
consultare în vederea conturării unor propuneri pertinente privind
îmbunătățirea acestui Cod.
O sinteză a Raportului privind starea economică și
socială a județului Maramureș a prezentat Ionuț Roman, directorul Direcției
Județene de Statistică. Populația județului, la 1 iulie 2015, era de 525.846
locuitori. La 1 ianuarie 2015 erau înregistrați 9.938 operatori economici
activi. Rata șomajului înregistrat în luna decembrie 2015 a fost de 3,5%. În anul
2015, producția vegetală a scăzut cu o medie de 20% față de anul anterior.
Efectivele de animale au crescut, cu excepția bovinelor, unde s-a înregistrat o
scădere de 8% din efectivul din 2014. În județul Maramureș, câștigul salarial
mediu brut în luna decembrie 2015
a fost de 2.127 lei.
Reprezentanta Sindicatului Liber din Învățământ Maramureș
a solicitat avizarea statelor de personal și de plată care cuprind sume
reprezentând sporul pentru condiții periculoase și vătămătoare pentru
personalul din învățământ. La întâlnire au participat și reprezentanți ai Inspectoratului
Școlar Județean Maramureș, care au exprimat poziția instituției lor în această
problemă. În prezent, SLIMM și ISJ Maramureș se judecă în instanță, având pe
rol mai multe procese care au ca obiect acordarea acestor sporuri. Prefectul
Sebastian Mihai Lupuț și-a arătat disponibilitatea ca săptămâna viitoare să
aibă o întâlnire pe această temă cu reprezentanții celor două părți.
Mircea Ciocan a
prezentat revendicările Federației Sanitas, care a declanșat o serie de
proteste la nivel național. Printre acestea se numără: eliminarea inechităților
salariale pentru toți angajații din sistemul sanitar și de asistență socială;
creșterea salariilor angajaților din sistemul sanitar și de asistență socială
cu 25% și în anul 2016; acordarea sporurilor specifice medicilor pentru
perioada orelor de gardă; acordarea sporurilor la salariul de bază actual
pentru întreg personalul din sistemul sanitar și de asistență socială; alocarea
unui procent de 6% din PIB pentru sănătate și altele. Prefectul Sebastian Mihai
Lupuț a luat act de problemele cu care se confruntă personalul din sistemul
sanitar și de asistență socială și urmează să transmită revendicările
Guvernului României.
Instituția Prefectului – Județul Maramureș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu