Omul,
în general, dar în special artistul este stăpânit de dorul propriilor adâncimi.
Aceste
străfunduri ale„eului” sunt izvorul a tot ce aspiră spre culmile creației
artistice.
Arta
este „natura văzută printr-un temperament”-E. Zola
„Nici
o mare operă de artă (adică neclintită ca valoare artistică în veacuri) n-a
pornit de la o „idee”, -ci de la o undă emotivă, o vibrație interioară, un fel
de ecou al nu știu cărei puteri universale, o poruncă a uriașei forțe
atotstăpânitoare în timp și spațiu și
care te biciuiește să execuți , să
transformi materialul inert în viață. Artistul este deci instrumentul sensibil
al unei dorinți supraomenești.”-pictorul Tonița.
A
crea înseamnă a lăsa să răsune, prin cuvinte, cuvântul original. Prin forma
sensibilă artiștii ne comunică realități ascunse, inaccesibile percepției
noastre directe.
Bergson-Care
e obiectul artei?
„Dacă
realitatea s-ar impune direct simțurilor noastre și conștiinței noastre, dacă
am putea intra în comuniune imediată cu lucrurile și cu noi înșine, cred că
arta ar fi inutilă sau că toți am fi artiști, căci atunci sufletul nostru ar
vibra încontinuu la unison cu natura.”
„Măreția
artei adevărate este de a regăsi, de a sesiza, de a ne face să cunoaștem acea
realitate de care trăim departe...și care este pur și simplu viața noastră,
adevărata viață, viața în sfârșit descoperită și lămurită, singura viață deci
trăită în mod real, acea viață care, într-un sens, se află în fiecare clipă în
toți oamenii la fel ca și în artist”-Marcel Proust.
Definiția„
frumosului ”dată de Kant: „plăcerea dezinteresată datorată unei activități
psihice executată de dragul ei”.
„Artistul
trebuie să fie în opera sa ca Dumnezeu în creațiune, invizibil și atotputernic,
să fie simțit peste tot, dar să nu fie văzut.”-G. Flaubert
„A
nu dovedi, ci a sugera, iată secretul infinității.”japonezul Okakura
„Experiența
ne învață că unicul punct de plecare al poetului este inconștientul. Inconștientul
și conștientul fac pe artistul-poet”. –Schiller
„Inconștientul
este un acumulator de energie, el acumulează pentru ca să poată conștiința
cheltui”. –Ribot
„Omul
nu poate rămâne mult timp în starea de conștiință, necontenit trebuie să
coboare în inconștientul său, fiindcă aici își are rădăcinile.”-Goethe
„Numai
pornind din adâncuri poți atinge măreția culmilor”. Nietzche
„Artistul
e ca un bulb care doarme în pământ sub stratul de zăpadă și speră ca în
săptămânile apropiate să dea frunze și flori,”-Goethe
„Trebuie
să purtați încă în voi un haos, ca să
puteți da naștere unei stele dansante”.-Nietsche
„Mai
presus decât realitatea stă posibilitatea”-Haidegger
„Definiția
frumosului: el este ceea ce duce la desperare-ceea ce exprimă un adânc
adevăr”.-Paul Valery
„..și
într-un anumit sens, fiecare operă de artă a căzut din cer, este un dar al
cerului, este un lucru pentru valoarea căruia este indiferent dacă prin artist
sau printr-un accident de neînțeles ni l-a dăruit cerul.”-Th. Lipps
„Poezia
este o stare sufletească într-o anumită clipă așternută pe hârtie în versuri”.
Ioan Meteș Morar Chelințanu
Artistul
însuși „înainte de a crea, a contemplat și s-a delectat” de la început are o
atitudine creatoare. Analiza sufletului artistului duce la înțelegerea
sufletului operei. Gradul de expresivitate depinde de gradul dezechilibrului.
„Limbajul este o sistematizare infinit de complexă de exerciții și de mișcări,
o melodie cinetică.” „Dezechilibrul pune sufletului probleme care nu se pot
rezolva altfel decât printr-o activitate creatoare. Sentimentul este
regulatorul forței psihice. Eforturile creației sunt capabile să restabilească
acest echilibru. Arta este o ATITUDINE
față de un conflict care scoate în evidență marile probleme ale existenței”.-L. Rusu
„La
momente diferite, vedem cu ochi diferiți. Vedem diferit dimineața, față de
seara. De asemenea, modul în care vedem depinde de starea emoțională. Din
această cauză, un subiect poate fi văzut în multe feluri și asta face arta atât
de interesantă.” Edvard Munch.
Olimpia Mureșan-membră în Liga Scriitorilor Români-filiala Maramureș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu