OMAGIU POETULUI

                   Într-o zi de primăvară timpurie m-am gândit să-mi fac ordine printre cărțile din bibliotecă. Cele vechi și fără importanță să le duc prin pod (nu puteam să le arunc sau să le dăruiesc) erau o parte din sufletul meu. Poate cineva, cândva, le va mai vizita, căutând o idee, un autor...În fine...am trecut la lucru!

                   Celelalte cărți la care țineam ca la ochii din cap trebuia să le așez pe polițele bibliotecii ce tocmai mi-am cumpărat-o.  

                   Am lăsat deoparte gândurile cotidiene, dar trecutul venea cu mine ca o umbră nevăzută. Nu mare mi-a fost mirarea când dintr-o carte veche și ea, căzu pe covor o hârtie îngălbenită de vreme de prin 1968. Știu acest lucru deoarece avea scrisă într-un colț data.  Într-o clipă am revăzut ca-ntr-un film momentele în care a fost scrisă poezia  într-o perioadă în care-l admiram până la extaz pe POET și mă identificam cu sentimentele SALE. Eram împreună cu un prieten și coleg de gimnaziu N. C. Citeam multă poezie iar atunci manifestam o admirație nemărginită pentru poezia eminesciană.  Cuvintele LUI ne-au eliberat de suferință, în același timp am suferit la fel.

                Poezia devine o cheie universală a sufletului unde găseam un dor nemărginit, o căutare permanentă, o bucurie și o binecuvântare cristică. Cheia a deschis o ușă potrivită iar la un moment potrivit,  ne-a ajutat să ascultăm vocea din interior și să urmăm propriul drum. Așa au apărut cuvintele de admirație și de perpetuare a existenței ideilor SALE.

                La mine-n familie, ca de altfel în multe familii de intelectuali, Eminescu era cunoscut precum un membru familial.  EL făcea și face parte din zestrea spirituală a neamului, așa că a SA „Glossă” era scrisă în caietul familiei și deseori recitată. Am primit astfel inspirație de la sursă și am scris:

                                                            

                                                      POETULUI

Atunci când chipul tău de ceară

Străbate gândurile mele

Am învățat ca-n orice seară

Să-mi fac un vis frumos din ele.

                                                   Atât parfum mi-a strâns în suflet

                                                    Buchetul tău de dulci cuvinte,

                                                    Că stau adesea ca să cuget

                                                     Și le repet mereu în minte.

Mi-am regăsit în tine anii

Si dorul meu pierdut în ei

Iar când recit „Trecut-au anii”

Sunt plini de lacrimi ochii mei.

                                                         Te văd și-acum cântându-ți dorul

                                                          Comori șoptite dintr-o liră

                                                          Atât de mult a plâns izvorul

                                                           Că-n noapte stelele păliră.

          Olimpia Mureșan -membră în Liga Scriitorilor Români -Filiala Maramureș