sâmbătă, 18 iunie 2016

E d i t o r i a l

România, este cu adevărat un stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil?!

După cum vedeţi din titlu, m-am folosit de articolul 1 din Constituţia României, cea care mai spune  în articolul 2, aliniatul 2 că: „Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu”.
Am remarcat două lucruri diametral opuse în ceea ce priveşte percepţia de a fi un stat suveran şi independent la politicienii români,în Europa şi în lume. Să vă redau acum faptele: mai zilele trecute procurorul general al României, Augustin Lazăr şi procurorul şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, precum şi procurorul şef adjunct al DNA s-au  întâlnit la sediul Parchetului de pe lângă ÎCC cu nimeni altul decât ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Hans Klemm. Oare ce-or fi discutat?! De ce au fost chemaţi la ordin? Este un fapt care, consider eu, ca simplu cetăţean român, că aduce atingere suveranităţii şi independenţei României. Din comunicatul aflat pe site-ul Ministerului public aflăm că „S-a discutat despre colaborarea dintre autorităţile judiciare române şi americane în materia combaterii infracţiunilor transfrontaliere şi a criminalităţii organizate. Ambasadorul american şi-a manifestat întreaga disponibilitate de a oferi sprijin autorităţilor judiciare româneşti"(…), adică bla, bla, bla şi aici m-am dus cu gândul la proverbul românesc „Fereşte-mă Doamne de prieteni că de duşmani mă feresc eu” dar şi la acesta: „În cuibul celui smerit dracul s-a pus la clocit”. Prin supuşenia şi docilitatea cu care ne aplecăm la sfaturile americanilor, am impresia că SUA ne cred o ţară latino-americană din anii 80 sau o ţară africană din anii 90, şi să nu uităm un lucru esenţial, cetăţenii români nu sunt egali cu cetăţenii americani în faţa legii, nu-i aşa domnule Iohannis şi domnule Băsescu?!
Cel de-al doilea eveniment, cu doar o săptămână înainte ca Marea Britanie să decidă dacă rămâne sau nu în Uniunea Europeană, politicienii elveţieni, au votat cu o majoritate covârşitoare să retragă cererea de aderare în U.E. care era în „stand by” de ceva vreme. Parlamentarul Thomas Minder a declarat, în acest sens ziarului „Neue Zurcher Zeitung” că: „Trebuie să fii nebun să mai vrei să aderi la Uniunea Europeană de astăzi. Vrem ca Elveţia să rămână o ţară suverană din toate punctele vedere". Şi ca cireaşa să fie pusă pe tort chiar de U.E., aflăm azi dimineaţă (n.n. 17 iunie) că preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Junker a afirmat la Strassbourg că instituţia pe care o conduce este de acord şi susţine aderarea României şi a Bulgariei la Spaţiul Schengen, că România îndeplineşte criteriile de aderare la Spaţiul european de liberă circulaţie Schengen. Oare de ce acum şi nu cu cinci ani în urmă?!
Ce interesant şi stupid în acelaşi timp, tocmai când Europa s-a umplut de garduri iar ideea  liberei circulaţii e aproape fără aplicabilitate. Şi n-am vorbit că suntem invitaţi la invazia musulmanilor în întreaga Europă dar şi la atentatele ISIS care, oricum ne gândim, sunt mult mai frecvente în ţările dezvoltate gen Olanda, Franţa, Germania, Anglia, Spania.
Aşadar închei gândindu-mă din nou la un proverb românesc: „La prost nu trebuie să-i furi traista că o pierde el singur”. Văd că la proverbe stăm bine (mai puţin la economie, infrastructură, clasa politică şi nivel de trai), bine ar fi dacă actualii conducători români s-ar gândi şi la acesta: „Dă-i mintea românului cea de pe urmă”. Oare această facilitate numită Schengen ce ne va costa ?! Portul Constanţa?! O invazie de musulmani, că moschea se construieşte în buricul Bucureştiului?! Revin la întrebarea din titlu, suntem cu adevărat o ţară independentă şi suverană?! Eu şi mulţi români dar şi F.M.I., U.E. şi Statele Unite nu prea credem!


                                                                               Gelu Dragoş

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu