În celălalt regim se făcea (bineînțeles, cu fereală) mult tam-tam și haz pe seama cuplului Ceaușescu, amândoi cu o pregătire intelectuală mai mult decât precară, dar ahtiați până în vecinătatea penibilului după diplome nemeritate și titluri științifice, ce se potriveau ca nuca-n perete cu imensul lor gol spiritual, pe care – de cum deschideau gura – nici vorbă să-l poată ascunde după neputincioasa forță a funcțiilor și după jalnica strălucire a zorzoanelor. Ba dimpotrivă și parcă de-al dracului, cu cât se dădeau mai mult de ceasul morții ca să pară altceva decât ceea ce erau în realitate la capitolul cultural-intelectual, cu atât mai zdravăn ieșea în evidență, taman atunci când le era lumea mai dragă, fondul ignoranței lor, intens cosmetizată de profesioniști în laboratoarele puterii.
Da,
căci lesne poate fi creată și indusă într-o mulțime (gloată, masă, popor) magia
puterii discreționare (Stalin, satrapul care a ordonat torturarea și uciderea a
milioane de oameni nevinovați, n-a fost perceput ca un semizeu de grosul
victimelor sale?!) prin morgă, ținută la patru ace, gărzi de corp și coloane de
mașini oficiale, adică toată recuzita trebuincioasă pentru ca găunoșenia să
poată fi convertită în impresionant...
Dar
iată că ceea ce în regimul bolșevic părea a fi pe meleagurile noastre doar un
accident istoric de sorginte muscăleasco-orientală (tirania și întreaga ei
recuzită sfidătoare dintr-acolo au fost aduse la nordul Dunării de vânturile
pustiei), pentru descurcăreții postdecembriști a devenit o constantă, ceva deja
obișnuit până la banalizare în largul evantai al trebușoarelor deopotrivă
certate cu legea și bunul simț: tot acuși-acuși tunuri de milioane
(jumătate dintre aleși sunt penali cu
acte în regulă încă din campania electorală, ceilalți se grăbesc să-i ajungă
din urmă) și milioane de români ce tot mai greu trăiesc de azi pe mâine; lupii
(a se citi hoții, trădătorii și plagiatorii) puși paznici la oi, adică numiți
în posturi decizionale, unde dispun cum vor mușchii lor de banul public, în
timp ce cetățenii truditori și corecți (pe lângă aceștia, în România tuturor
posibilităților nelegiuite mai fac umbră pământului încă vreo câteva milioane
de consumatori – marea masă a trăitorilor ce nu vor să știe de obligații, ci
numai de drepturi), în timp ce cetățenii corecți, vasăzică, suportă cu stoicism
cel mai diversificat și împovărător sistem de taxe și impozite din această
parte a lumii; subanalfabeți cu cefe de tauri, convinși că banii, indiferent de
culoarea lor, rezolvă orice (firește, în acest „orice” nefiind loc pentru esențialele
flecuștețe de felul omeniei, onoarei, dragostei curate sau respectului) și atâția
tineri dispuși să facă orice pentru a putea deveni cineva cu ifose și fără pic
de demnitate etc., etc.
Într-un
atare marasm pe toate planurile (de la societate și până la familie, de la
credință și până la salut), consecința logică a făcăturii iliesciene cu democrația
originală și a luminiței ce stă să se stingă la capătul tunelului multidecenal,
ce să ne mai mire că atâția aflători în treabă printre oamenii de treabă ai
acestei țări, agramați cu patalamale rostuite și ușori ca fulgii în ceea ce
privește cultura, nu doar că se pun pe scris (vezi liota „scribilor” aflați
după gratii) după cum bate vântul inspirației de-o clipă, dar chiar ajung să se
creadă înzestrați!
Atâta
de înzestrați, încât se fac luntre și punte ca să apară în mari reviste (asta
le mărește cota de importanță în propriii lor ochi loviți de miopie), deși ei
pun cu regularitate punct după titlu și deși producțiile lor, cu un minuscul
chichirez conceptual-artistic, sunt părți referențiale dintr-un interminabil coșmar...
Sighetu
Marmației,
George PETROVAI
10 iulie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu