Ohîi Dumitru
De afli cumva de Eneşca omul de fier
de la atelierul chefere Timişoara
ori de Al. Deiac plecat într-o mină
de la atelierul chefere Timişoara
ori de Al. Deiac plecat într-o mină
din Baia Sprie neferoase să adauge
la patria trupului său; ştiu pe unul
Ion a Parascăi: întruna o notă de trecere
la patria trupului său; ştiu pe unul
Ion a Parascăi: întruna o notă de trecere
de la zamfireşti şi alţi păgâni potlogari –
tot sub cinci; note abia la purtare aproape
de maxim. Încât mintenaş el a zis:
tot sub cinci; note abia la purtare aproape
de maxim. Încât mintenaş el a zis:
„Cu puşca lu´ tata vă pun la pământ
mă zerule!” Şi a´ trei-patra zi
tătâne-su la temniţă o fost îndrumat.
mă zerule!” Şi a´ trei-patra zi
tătâne-su la temniţă o fost îndrumat.
Ion a Parascăi „fugit de la ore” la gârla-însorită
în curu´ gol înota cu sarsame la care doamne
ilustre învăţătoare de la ţară or urbe chiar jupânese
în curu´ gol înota cu sarsame la care doamne
ilustre învăţătoare de la ţară or urbe chiar jupânese
adâncite priviri ţiuiau înspre sarsame. Ion a Parascăi
m-a dus pe imaş să mă-nveţe galopul pe-ai
CAP-ului cai din satul-oraş. La şezătoare
m-a dus pe imaş să mă-nveţe galopul pe-ai
CAP-ului cai din satul-oraş. La şezătoare
între ţâţe la muieri îndrăcite zderam. Iar tata
pe grăunţe de mălai m-a înturnat. În gerunţi.
Peste o droaie de ani Ionuc întrebatu-m-a:
pe grăunţe de mălai m-a înturnat. În gerunţi.
Peste o droaie de ani Ionuc întrebatu-m-a:
„Hai, Găvri, am cai buni şi-s neveste
pruncele-acelea de-atunci! Aşadar de oricumva
afli de misterul Nădab, şantierul Jebel, de
maistrul mecanic cel fioros; „ţi s-a dus pe p.
pruncele-acelea de-atunci! Aşadar de oricumva
afli de misterul Nădab, şantierul Jebel, de
maistrul mecanic cel fioros; „ţi s-a dus pe p.
Eminescu”, o ştire-mi trimete. Am o carte
nescrisă la toţi să le-o dau. Anii-mi
rămaşi stau la pândă. De-ai să-auzi
nescrisă la toţi să le-o dau. Anii-mi
rămaşi stau la pândă. De-ai să-auzi
cumva, despre mine ceva, o veste îmi dă!
Fiinţele secrete
A ogorî baraboi cu ziua
nu este de şagă. Ai bucuria
de a fi găsit o muiere cu bărbat
nu este de şagă. Ai bucuria
de a fi găsit o muiere cu bărbat
Ambii în etate şi peste măsură
de ai lor. Cu credincioasa ei sapă
lucră singură fără de ciudă
de ai lor. Cu credincioasa ei sapă
lucră singură fără de ciudă
Corci cu corci; scoate buruienele de jur
împrejurul sinelui iar când pe gătate
s-arată ogorul ocinaşe înalţă la Domnul
împrejurul sinelui iar când pe gătate
s-arată ogorul ocinaşe înalţă la Domnul
Este mai curată decât lacrima
ce n-o poţi şterge decât cu dosul
mâinii aprinse de soare
ce n-o poţi şterge decât cu dosul
mâinii aprinse de soare
Mai stăruie pentru banii munciţi.
Va veni şi la fân. Cu ziua. „Încă la
oamenii aieştea cât mă ţin puterile zin!”.
Va veni şi la fân. Cu ziua. „Încă la
oamenii aieştea cât mă ţin puterile zin!”.
Vorbim despre valea a Iliţei, de răposaşi
cu lumea lor de atunci. Zice: „aşe şi aşe”
Ne grăieşte vecinilor numai de bine (şî
cu lumea lor de atunci. Zice: „aşe şi aşe”
Ne grăieşte vecinilor numai de bine (şî
hâde vorbe scutură o samă de
căprari – tumna de peste drum)
Ea se minunează: „Cum aşă?!”
căprari – tumna de peste drum)
Ea se minunează: „Cum aşă?!”
Soarele nici nu urcă nici
grijă de luna cât o jimblă.
grijă de luna cât o jimblă.
Al Vaserului
De-a viitorul se joacă cine în gându-i
loc i-a lăsat nemuririi; fraţi, surori
de cenuşe fierbinţi în veci vor rămâne
loc i-a lăsat nemuririi; fraţi, surori
de cenuşe fierbinţi în veci vor rămâne
oriînce limbă ce se lasă grăită; de-a pretutindeni
repovestită. Credincioşi ori atei câtă frunză
şi iarbă iertare-şi vor cere în aceleaşi
şi alte însorite religii. Te uită iubito.
O stâncă împinsă de vulcanii marini
peste turla bisericii din cantonul silvic Făina;
crucea vâsleşte prin valuri de cositor
repovestită. Credincioşi ori atei câtă frunză
şi iarbă iertare-şi vor cere în aceleaşi
şi alte însorite religii. Te uită iubito.
O stâncă împinsă de vulcanii marini
peste turla bisericii din cantonul silvic Făina;
crucea vâsleşte prin valuri de cositor
sub pojarul lunar. E-o nebunie
că încă mai suntem. Poate mâine s-a rătăcit,
nu-i de aşteptat.
că încă mai suntem. Poate mâine s-a rătăcit,
nu-i de aşteptat.
Pentru o tânără viaţă veni-vor cândva
alt el, altă ea.
alt el, altă ea.
Din hăuri
Când voi fi terminat de murit
prin labirintul cântului tău Straino
alunece un stol mut
iscălituri cu aripile din înalturi-
autografe pe nisip selenar.
prin labirintul cântului tău Straino
alunece un stol mut
iscălituri cu aripile din înalturi-
autografe pe nisip selenar.
Epilog
La ziua de mâine adaug secunda
Trupul ei de neputrezit. Singura în viaţă,
ultima preaiubită de oameni şi zei;
de nerepetat-
Trupul ei de neputrezit. Singura în viaţă,
ultima preaiubită de oameni şi zei;
de nerepetat-
Şi cât de senină-i dureros de curata
suflare ce arde numai o dată
pe toţi luminându-i
în stingerea ei
cu nesfârşitele versuri nescrise ce apucă să tacă
Amin!
suflare ce arde numai o dată
pe toţi luminându-i
în stingerea ei
cu nesfârşitele versuri nescrise ce apucă să tacă
Amin!
Notă. Gavril Ciuban s-a născut la Vişeu de Mijloc, Maramureş, în 10 iulie 1951. Copilăria şi-a petrecut-o prin cabanele forestiere de pe Valea Vaserului, alături de familia sa, tatăl său fiind pădurar. A debutat în revista „Cronica” de la Iaşi (1975). Poemele sale au fost traduse în limbile italiană, franceză, germană, albaneză, ucraineană şi engleză. Din anul 1998, este membru titular al Uniunii Scriitorilor, filiala Bucureşti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu