„Nu credeam că sunt capabil de așa ceva...” Înainte să te
plângi de stres, citește aceste rânduri…
Viețile fericite nu sunt lipsite de stres. Chiar dacă
majoritatea oamenilor consideră că stresul este dăunător, nivelurile mai
ridicate ale acestuia par a merge mână în mână cu lucrurile pe care le vrem:
iubirea, sănătatea, succesul și satisfacția față de propria viață.
Noile idei despre stres - cum că acesta ar putea fi și
benefic -, sunt greu de crezut. Însă la nivel internațional oamenii de știință
au pornit o adevărată revoluție în acest sens.
Se pare că modul în care gândim despre stres reprezintă una
dintre convingerile fundamentale care ne pot afecta sănătatea fizică,
psihologică și relațională. Cele mai recente descoperiri despre impactul real
pe care stresul îl are asupra stării noastre psihice și fizice arată tot mai
clar că: gândirea noastră despre stres modelează totul, de la emoțiile pe care
le simțim în timpul unei situații stresante, la modul în care facem față
evenimentelor dificile.
Vestea bună din spatele acestor descoperiri este că ne putem
cultiva o mentalitate care să sprijine buna noastră funcționare, chiar și dacă
suntem ferm convinși că stresul este dăunător.
Grosso-modo am putea spune că avem două mentalități mari și
late cu privire la stres: Experiența stresului ne distruge sănătatea și
vitalitatea - spun cei care cred că
stresul este dăunător. Experiența stresului ne îmbunătățește randamentul și
productivitatea – spun tot mai mulți experți în psihologia sănătății care au
început să cultive o nouă viziune asupra stresului, una în care stresul ne face
bine.
O opinie negativă despre stres este asociată cu urmări
diferite, față de situația în care avem o perspectivă pozitivă. Cercetările ne
arată că oamenii care cred că stresul este benefic sunt mai puțin deprimați și
mai satisfăcuți de viețile lor, au mai multă energie și mai puține probleme de
sănătate, spre deosebire de aceia dintre noi care credem că stresul este
dăunător și ne raportăm față de provocări ca față de niște probleme copleșitoare.
A le spune oamenilor că stresul ucide este o strategie
greșită pentru sănătatea publică, așa cum este și cu imaginile șocante de pe
pachetele de țigări
Mai mult decât atât, potrivit mai multor cercetători din
sfera psihologiei sănătății și a experților care construiesc politici de
prevenție, a le spune oamenilor că stresul ucide este o strategie greșită
pentru sănătatea publică. Observându-se că strategiile de încurajare ale
comportamentelor sănătoase utilizate cel mai frecvent au produs exact opusul a
ceea ce se așteptau experții în domeniul sănătății. Este ca și în studiile care
evaluează impactul imaginilor șocante de pe pachetele de țigări. Avertismentele
grafice au fost gândite pentru a reduce dorința fumătorului de a-și aprinde o
țigară, însă se pare că efectul este contrariul. Iar motivul este foarte ușor
de explicat din punct de vedere al comportamentului psihologic: imaginile de
avertizare declanșează frica și ce mod de calmare al acesteia cunosc fumătorii?
Desigur, aceștia fumează pentru a-și liniști anxietatea și a-și îmblânzi frica.
Astfel, premisa principală cum că frica ar inspira schimbarea s-a dovedit a fi
una greșită; așa cum în mod eronat se crede în educație că stigmatul, rușinarea
și critica ar putea avea un caracter motivant și ar duce la schimbările
comportamentale mult dorite.
Întorcându-ne la stres, noile directive ale programelor de
promovare și menținere a sănătății nu ar mai trebui să se focuseze pe reducerea
stresului, ci pe a-i ajuta pe oameni să funcționeze cât mai bine în prezența
acestuia. Concluzie susținută și de faptul că stresul apare atunci când este în
joc ceva de care ne pasă.
Noi, oamenii, folosim cuvântul stres pentru cele mai diverse
situații. Suntem stresați pentru că a întârziat chelnerul să ne aducă comanda,
dar și pentru că ne simțim amenințați de diferite pericole (să ne gândim doar
la atentatele care bântuie în ultima vreme Europa). În ambele situații
organismul nostru ajunge să producă în mod natural o serie de hormoni cu
intenția de a-și activa resursele și potențialul pentru luptă și supraviețuire.
Printre hormonii cei mai cunoscuți ai stresului adesea sunt amintiți cortizolul
și adrenalina - reprezentând ceea ce numim reacția la stres. Aceștia ajungând
să afecteze multe sisteme ale organismului, printre care sistemul
cardiovascular și sistemul nervos. În mod biologic scopul acestor modificări
este să ne pregătească pentru a reacționa cât mai repede, însă majoritatea
dintre noi vrem să încetinim acest mecanism sau visăm chiar să scăpăm de el.
Fără să conștientizăm că reacția la stres ar putea să fie cel mai bun aliat al
nostru.
Un alt hormon surpriză care pare să se producă în situații
de stres este oxitocina (numită în limbaj popular și hormonul îmbrățișărilor) –
care activează nevoia noastră de conectare umană, sau, mai corect spus, de
activare a resurselor prin conectarea la cei apropiați nouă, contribuind și la
cultivarea curajului. Aceasta atenuează reacția de frică în creier, suprimând
instinctul de „lovește sau fugi”. Astfel, așa cum spune și Kelly McGonigal –
oxitocina nu te face numai să vrei o îmbrățișare, te face și mai curajos.
Gaspar Gyorgy
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu