Dacă
viața omenească presupune cu necesitate mișcare, trudă, suferință și iluzia
fericirii, nu-i mai puțin adevărat că civilizația constituie unitatea de măsură
a evoluției omului, mai exact a societăților înjghebate de acesta în decursul
istoriei sale, și că prin civilizație trebuie să înțelegem amarnica străduință
de împăcare a tendințelor diametral opuse: confortul și comoditatea cu
deliciile călătoriilor tot mai nesigure, relativa liniște de acasă cu absoluta
neliniște din cetate, grija obsesivă față de sine cu totala nepăsare față de
ce-i în afara lui (trebuințele semenilor, agresivitatea mașinismului, cercul
vicios al poluării), sfidătoarea opulență exterioară cu catastrofala sărăcie
lăuntrică, sila de efort fizic cu eforturile depuse ca să poată beneficia de
cele mai rapide mijloace de deplasare și comunicare.
Indiscutabil
că prețul plătit de omenire pentru sporul civilizației, o civilizație a zilelor
noastre aidoma unei mașini care coboară fără frâne panta pieptișă a unui munte,
este în directă și inseparabilă legătură cu „binefacerile” acesteia: mai multă
sărăcie, foamete și suferință într-o lume în care la propriu tot omul se sufocă
de minciună și ipocrizie și tot ce-i viu de noxe și gunoaie; tot mai mulți
decedați de cancer, diabet și boli cardiovasculare, cu toate astea numărul lor
fiind mult sub enormul tribut perceput de conflictele armate, actele teroriste și
accidentele de circulație, îndeosebi de accidentele pe șosele și autostrăzi;
din ce în ce mai puțini oameni înțelepți și de omenie, acum când populația
globului a trecut de șapte miliarde și când păpușarii planetari urmăresc ca
prin războaie, uzură psihică, alimente intens chimizate și medicamente
contrafăcute să o reducă la cel mult două miliarde, o masă mult mai lesne se
supravegheat, dresat și hrănit...
În
aceste condiții de-a binelea alarmante, întrebarea „Spre ce ne îndreptăm?” nu-i
deloc nouă, ci cel mult mai frecventă și mai insistentă ca înainte. Din
tratatul Destinul omenirii, aflăm de
la P.P.Negulescu că unii învățați din perioada interbelică erau serios preocupați
să răspundă riguros și convingător la această neliniștitoare chestiune.
Astfel,
dacă Charles Nicolle, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1928,
oferă al sfârșitul cărții sale Biologia
invenției „un tablou general a ceea ce ar putea să devină omenirea” (prin mecanizare și depersonalizare
se va ajunge la stabilizarea biologică și deplina uniformizare psihologică), în
cartea Agonia unei lumi, cugetătorul
german Ludwig Bauer completează tabloul de mai sus cu „procesul de dizolvare a
individualității” („mașinismul pune necontenit pe om în acele situații în care
își pierde sentimentul individualității”) și cu imaginea omului „integrat în
masă”.
Vasăzică,
dacă în lumea noastră de până acum, fiecare om își avea particularitatea lui
(gândire proprie, nevoia de libertate, drumul în viață) și dacă „structura
socială a lumii de până acum răspundea acestor năzuințe individualiste”, iată
că, în comparație cu omul din Evul Mediu, care – „integrat în Dumnezeu” –
„fugea de lume ca să ajungă în cer”, omul modern „fuge de lume ca să se piardă
în masă”. Dar, adaugă îndată L. Bauer, „și unul și altul fug de ei înșiși, de
libertatea lor, de dreptul de a dispune de persoana lor, de tot ce este unic și
esențial în om”.
De
unde concluzia deloc încurajatoare a filosofului german vizavi de viitorul
omenirii: Întrucât ne așteaptă vremuri în care „lucrurile cele mai absurde vor
fi posibile” și „ideile cele mai contradictorii vor părea verosimile”, epoca de
mâine „nu va mai fi a personalităților, ci a gloatelor”!
Concluzia
lui Bauer dobândește un apreciabil spor de raționalitate pe linia
avertismentului cu sprijinul venit din următoarele direcții:
1)Ea
continuă formidabilele afirmații ale lui Gustave Le Bon din 1895, an în care
apare prima ediție a celebrei lucrări Psihologia
maselor: „Acțiunea inconștientă a mulțimilor, substituită activității conștiente
a indivizilor, reprezintă una din trăsăturile distinctive ale epocii actuale”;
2)Hermann
von Keyserling va întări concluzia compatriotului său cu tranșanta afirmație
despre globalismul politicii: „Colectivismul american este la fel de dăunător
ca și cel rusesc”.
N.B. Pentru inalterabila lor
actualitate, merită citate și ca atare apreciate judecățile lui Gustave Le Bon
despre evoluție, popoare și mulțimi (Psihologia
maselor, Cartea a II-a, Capitolul II): „Marele factor al evoluției
popoarelor nu a fost niciodată adevărul, ci eroarea”. Și puțin mai departe:
„Mulțimile nu au fost niciodată însetate de adevăr (...) Cine știe să le
iluzioneze este cu ușurință stăpânul lor; cine încearcă să le deziluzioneze
este întotdeauna victima lor”.
Sighetu
Marmației, George PETROVAI
18 iulie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu