Din primii ani și până astăzi m-am prins în proiecte grandioase (municipalitate, politici școlare, salarizarea învățătorilor și educatoarelor, programe școlare, politici pentru românii de peste hotare, legislație școlară, AGIRo etc) pe care le-am tratat totdeauna exaustiv, argumentat și calculat până în cel mai mic detaliu, asigurându-mă de fiecare dată că sunt soluții perfecte și nimeni (nici chiar eu) nu le putea face mai bine pentru obiectivul propus.
Orele, zilele, săptămânile, lunile și anii dedicați acestora m-au ținut departe de familie și soție chiar dacă eram sub același acoperiș și la același loc de muncă.
În aceste zile de august a fost perioada cea mai lungă în care am stat departe de soția mea.
Acum o săptămână mă conducea la mașină la plecarea mea spre Eforie Sud aranjându-mi zecile de cămăși și repetându-mi să nu uit de siropul de tuse.
Pe toată perioada nu am sunat-o, un obicei constant al meu în toate deplasările. Și ca întotdeauna nu i-am luat niciun suvenir. Acum i-aș fi luat dar orice oprire la vreun magazin m-ar fi făcut să o întâlnesc cu încă câteva minute mai târziu.
Am ajuns acasă. O voi întâlni peste câteva minute fiindcă este plecată în vizită la apartamentul fiicei noastre.
Îi voi spune că mă voi schimba mult. Îi voi spune că voi dedica mai mult timp familiei și îi voi lăsa pe alții să rezolve problemele omenirii.
Îi voi spune că m-am săturat de mii de strângeri de mâini cu mii de oameni dintre care prea mulți nu ar fi meritat-o. M-am săturat, obligat fiind de statutul meu de până acum, să răspund cu politețe chiar și mârlăniilor, să dau explicații și celor cu o logică îndoielnică, să ascult și propunerile celor cu frunți înguste. M-am săturat de datul cu părerea până și al unora incapabili să lege trei cuvinte cu cap și coadă. M-am săturat de scrisul de rapoarte pe care jumătate nici nu le citesc iar jumătate dintre cei care le citesc nu le pricep.
M-am săturat să mi se recomande să fac echipă cu un fotograf meschin, cu suflet mic, cu dispreț față de principiile democrației (înlocuind până și suverana adunare generală cu o ”bisericuță” convocată într-un ungher întunecat), incapabil de vreo idee, un arivist care știe extrem de puține, poate pe jumătate cât știe și de făcut nu face mai nimic.
Sunt și foarte, foarte mulți cei de care îmi va fi dor, oameni a căror companie o voi căuta pe mai departe, sute de oameni cu care am avut onoarea să împărtășesc idei și proiecte, oameni cu care am făcut echipă la propriu fiindcă și-au asumat și realizat entuziast capitole mari din efortul care stă în spatele unor reușite (Margareta, colegii ei, Dana, Galina, Anuța etc) și oameni cu care am făcut echipă la modul empatic, oameni de caracter, cu atitudine deschisă și în același timp pozitivă și care au știut valoarea unei vorbe bune spuse cuiva care măcar se străduiește să fie corect și să facă multe (Ionela, Doina, etc).
De acum încolo voi putea să îi aleg pe cei cu care dau mâna fie ei cu funcții mari reprezentând instituții de vază fie oameni fără altă funcție decât aceea de om sau coleg. Poate nu realizați ce mare realizare este pentru unul ca mine să fie liber în alegeri și nu mai fie obligat la gesturi protocolare.
La final de mandat, după ce se epuizaseră toate temele din programul manifestărilor, am refuzat să mai candidez (nici acum nu știu dacă și cine a fost ales până la urmă). Decizia am luat-o în urmă cu o lună și am anunțat-o în scris în 12 iulie celor din conducerea asociației (doar colegei Margareta nu am avut curajul să îi spun).
Acum voi începe să dedic mai mult timp familiei și temelor dragi mie pe care le-am tot amânat.
Soției, care urmează să vină acasă din clipă în clipă îi voi spune ceea ce prea rar i-am spus și de prea mult timp: ”Ești așa frumoasă!”
https://www.youtube.com/watch?v=03RxWXX36BE
Viorel DOLHA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu