Numele si-l iau de la învãtãtura lor despre botez (bapto = a
afunda), sustinând cã botezul trebuie împãrtãsit numai adultilor.
Ei sunt urmasi ai anabaptistilor lui Thomas Münzer din Germania de prin anii 1533-1534. Întemeietorul sectei
baptiste este un fost pastor puritan, englezul John Smith. Din cauza
persecutiilor din partea Bisericii Anglicane împotriva tuturor
nonconformistilor, John Smith fuge în Olanda în anul 1606.
Aici face cunostintã cu rãtãcirile mennonitilor, care
învãtau cã botezul trebuie dat numai vârstnicilor si numai prin scufundare si
cã jurãmântul si serviciul militar sunt oprite. În scurt timp trecu si el la
aceastã sectã, botezându-se a doua oarã, împreunã cu ceilalti însotitori ai
sãi, nu prin scufundare, ci prin turnare (stropire).
În anul 1611 se întoarce din nou în Anglia si înfiinteazã
noua sectã “baptistã”, numitã a “baptistilor generali”, spre deosebire de cea a
“baptistilor particulari”, condusã de John Spilsburg, care sustineau botezul
prin scufundare. Cam deodatã cu baptistii englezi au luat fiintã în America
baptistii americani. Întemeietorul acestora a fost tot un englez, Roger
Williams, fost puritan, care, nemultumit de dezbinarea baptistilor englezi si
neputând suporta persecutiile Bisericii Anglicane, în anul 1631 fuge în America
de Nord, unde înfiinteazã secta “baptistilor regulari”, cu alti 12 membri, care
se botezarã unul dupã altul prin scufundare. Baptismul a fost persecutat si în America
pânã în anul 1783, dar, dupã proclamare independentei S.U.A. i s-a dat deplinã
libertate religioasã. Ca si baptistii englezi, si baptistii americani s-au
dezbinat între ei, astfel încât în prezent se pot întâlni peste zece feluri de
baptisti: baptistii vechi, baptistii vointei libere, baptistii sâmbãtari,
baptistii celor sase principii, discipolii lui Hristos, baptistii unitarieni,
baptistii scufundãtori, Biserica lui Dumnezeu etc., numele fiecãrei secte
ilustrând principiul generator al ereziei; în general sectele se alipesc de un
anume aspect al credintei si îl absolutizeazã în dauna celorlalte. În sec. XIX
baptismul trece din Anglia în Germania . Din
Germania baptismul trece în Ungaria, iar de aici începe a face ravagii printre
românii din Ardeal, îndeosebi judetele Arad
si Bihor; ungurii sprijinind rãspândirea baptismului la noi în tarã. Iatã ce
scrie deputatul ungur Almay Oliver în ziarul Aradi Közlöny în anul 1913:
“Chestiunea nationalã româneascã ar trebui dezvoltatã în asa chip ca poporul
român sã fie dezlegat de sub conducerea preotilor români. E de mare însemnãtate
faptul cã chestiunea româneascã, cel putin în parte, poate fi rezolvatã cu
ajutorul baptismului. Baptismul poate ajunge la cuceriri de necrezut în judetul
Arad …”. Nu este
de mirare cã primii predicatori baptisti printre români au fost unguri. Prin
anul 1888 baptistul Kronyai Mihály predica prin Curtici, jud. Arad , si Talpos, Bihor, iar prin alte comune
activau Tóth István, Csopják Attila si altii. Nici celelalte provincii
românesti n-au rãmas nemolipsite, desi în mãsurã mai micã. Astfel, dupã 1916,
baptismul a pãtruns în Bucovina, Moldova si Muntenia, asa cã astãzi sunt în
tarã câteva ramuri ale sectei baptistilor.
Cultul lor constã din rugãciuni, din cântece religioase si
mai ales din predici. La cultul dumnezeiesc se practicã uneori si “Cina
Domnului”, o ceremonie care constã în “împãrtãsirea” cu pâine si cu vin. Cultul
public este sãvârsit în “Casele de rugãciuni”, în care se fac evanghelizãrile
de dupã masã si seara, cu deosebire duminica.
Învãtãturile
baptistilor sunt în majoritate cele ale protestantilor:
a) nu recunosc Sfânta Traditie si cele sapte Taine;
b) sunt împotriva cinstirii sfintelor icoane, a Sfintei
Cruci, a sfintelor moaste, a rugãciunilor pentru morti, a jurãmântului, a
postului, a simbolurilor liturgice s.a.;
c) dreptul si puterea disciplinarã o are adunarea;
d) sunt rigoristi, neîngãduitori fatã de cei ce pãcãtuiesc;
e) botezul îl aplicã numai celor vârstnici si se sãvârseste
numai printr-o singurã scufundare (el nu iartã pãcatele);
f) fiecare are dreptul si priceperea de a tâlcui Sfânta
Scripturã;
g) nu au decât trei sãrbãtori: Crãciunul, Pastile si
Rusaliile;
h) sunt împotriva cinstirii Maicii Domnului si a sfintilor.
Toate aceste învãtãturi le au si celelalte secte, cu deosebirea cã acelea au în
plus si altele, specifice lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu